ccJudecătorii de la Curtea Constituțională încearcă să-și spele imaginea după ce au luat mai multe decizii controversate. Astfel califică mai mulți experți și lideri de opinie decizia magistraților cu privire la limba de stat. Aceștia afirmă că actuala conjunctură din Parlament nu va permite modificarea Constituției. Mai mult, unii specialiști consideră că judecătorii de la Curte și-au depășit atribuțiile. Declarațiile au fost făcute de invitații Cabinetului din Umbră de la Jurnal TV.

„Această decizie nu are suport juridic. Există două modalități de a modifica Constituția: prin referendum sau prin majoritate parlamentară. Curtea Constituțională a jucat tananica pe sentimentele umane, ca să se spele pe mâini după acele matrapazlâcuri. Cu toate antipatiile mele pentru Filat, dar Curtea nu a avut dreptul să-i interzică să candideze pentru următorul mandat”, a declarat fostul premier, Valentin Dolganiuc.

„Judecătorii de la Curtea Constituțională, care au comis niște abuzuri despre care toată lumea știe, cred că de data aceasta își vor spăla imaginea, pentru că acum nu a fost nimic de împărțit, nu e vorba de afaceri, de bani, de interese politice. Dacă va exista o majoritate în Parlament, va fi schimbată Constituția, dar cu actuala conjunctură, sigur că nu se va reuși. Limba este o chestiune care ține de știință, nu trebuie să se dea cu părerea fel de fel de politicieni ticăloși, dar trebuie să se pronunțe savanții. Toți membrii Academiei de Științe a RM au spus că e limba română. Pentru mine, cel mai important lucru care s-a întâmplat este că cetățenii vor putea spune, vor avea un argument în plus, că această Declarație, votată de un Parlament mult mai democratic decât cel din 1994, este superioară Constituției care a greșit grav în articolul 13. Acesta este rezultatul pozitiv”, a spus și editorialistul Vasile Năstase.

„Pentru mine nu s-a întâmplat nimic nou. Constituția nu poate fi interpretată parțial. Nu am auzit să fi fost modificată Constituția. Este o decizie a Curții care probabil va trezi interesul juriștilor, dacă nu și-a depășit cumva atribuțiile. Am toate motivele să cred că și-au depășit atribuțiile”, a accentuat directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice şi Securitate, Valeriu Ostalep.

Pe de altă parte, coordonatorul filialei din Republica Moldova a Partidului „Mișcarea Populară” din România, Doru Dendiu, a salutat decizia Curții Constituționale și a remarcat că aceasta ar putea fi un precedent și pentru alte prevederi din Declarația de Independență, inclusiv cea care se referă la prezenţa trupelor ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova.

„Trebuie să vedem care este instrumentul prin care va fi pusă în practică decizia Curţii Constituţionale. Trebuie să aşteptăm ce decizii vor lua Executivul şi Parlamentul. Sunt două posibilităţi: Executivul să iniţieze un proiect de lege care să fie prezentat Parlamentului sau Legislativul să iniţieze un mecanism propriu. Ştiam într-adevăr de 20 de ani ce limbă vorbim, dar sunt alţii care nu ştiu ce limbă vorbesc. În Declaraţia de Independenţă mai sunt două lucruri foarte importante: despre Pactul Molotov-Ribbentrop şi despre prezenţa trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Cred că aceştia sunt următorii paşi. Decizia Curţii deschide un punct de vedere juridic şi constituţional. Dacă va exista voinţă politică internă cred că va fi posibil”, a declarat Doru Dendiu, referindu-se la obligarea Rusiei de a-şi retrage trupele din Transnistria.

sursa: jurnal.md

 

(213 accesari)