18.9 C
Chișinău
luni, septembrie 27, 2021

Expert: La Chişinău, se prefigurează o tentativă de lovitură de stat

Must read

Comentarii recente

plahotniuc-2-colajEvenimentele produse în dimineaţa zilei de astăzi conţin mai multe elemente din care rezultă că se pregăteşte tentativă de lovitură de stat. De această părere a fost expertul Victor Ciobanu, exprimată în cadrul unei emisiuni televizate.

Precizăm că, pe parcursul acestei zile, aproximativ 15 grupuri de procurori au invadat mai multe instituţii guvernamentale unde fac percheziţii şi efectuează arestări. Printre cei arestaţi se numără şi şeful Inspectoratului Fiscal, Nicolae Vicol, care a fost transportat cu forţa la sediul CNA la interogări. Între timp, procurorii anticorupţie au descins şi la domiciliul acestuia, după ce i-au percheziţionat biroul de serviciu şi maşina din dotare.

Aceste acţiuni fără precedent se produc în paralel cu şedinţa plenară a Parlamentului, în cadrul căreia a fost pus în dezbatere proiectul de lege care prevede demiterea din funcţie a prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc. Tot astăzi, a fost examinat şi raportul Comisiei care a investigat contextul în care s-a produs incidentul de la Pădurea Domnească, soldat cu moartea lui Sorin Paciu. Membrii Comisiei, dar şi mai mulţi deputaţi l-au acuzat pe Plahotniuc că acesta ar fi încercat să tăinuiască crima şi că ar fi determinat denaturarea intenţionată a anchetei în cazul acestui incident tragic.

Ieri, liberalul Mihai Ghimpu a atenţionat, în cadrul unei emisiuni televizate, că „a început războiul”, sugerând că instituţiile de forţă controlate de PD, printre care se numără CNA şi Procuratura Generală, vor lua atitudine împotriva premierului Filat şi a oamenilor săi din Guvern, care şi-ar fi permis „să folosească în scopuri politice” incidentul de la răufamata vânătoare.

La fel de importantă este şi declaraţia de ieri a ministrului de Interne, Dorin Recean, care a afirmat că deţine probe care confirmă că Plahotniuc este urmărit de Interpol şi că acesta ar fi sustras 15 file din documentul expediat autorităţilor de la Chişinău de către Biroul Interpol din Lyon, Franţa.

Înainte de şedinţa Parlamentului de astăzi, Plahotniuc a organizat un briefing, în cadrul căruia a anunţat presa că declaraţiile lui Recean sunt mincinoase şi că îl va ataca în instanţa de judecată. Ulterior, acesta a părăsit sala de şedinţe a Legislativului, exact în momentul în care deputaţii au pus în dezbatere proiectul de lege privind demiterea sa.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri