armand gosu roFaptul că te toacă Plahotniuc este o garanţie că mâine nu vei ceda, nu vei bate palma cu acest om şi nu te va putea cumpăra. Astfel comentează istoricul român Armand Goşu, expert în spaţiul post-sovietic, campaniile mediatice de denigrare orchestrate de presa oligarhului din fruntea PD la adresa liderilor opoziţiei democratice, care este nevoită să existe nu doar în condiţiile unui linşaj continuu, ci şi fără resurse şi acces în presă, controlată în proporţie de 80 la sută de Vladimir Plahotniuc.

„Ştiu, e blocaj, ai şi campanie mediatică împotrivă, dar, într-un fel, faptul că te toacă Plahotniuc e o garanţie că mâine, după alegeri, tu nu vei ceda, nu vei bate palma cu acest om şi nu te va putea cumpăra. Eu sunt convins că este aşa. Cel puţin atacurile care continuă de aproape doi ani asta îmi indică”, afirmă Armand Goşu.

În context, expertul a menţionat că şi în asemenea condiţii opoziţia poate să ajungă la oameni, exemplu fiind acţiunile Platformei Demnitate şi Adevăr şi a liderului acesteia, Andrei Năstase.

„RM, spre deosebire de România, e mult mai mică. Poţi să te duci cel puţin odată, pe durata unei campanii, să dai mâna cu fiecare om. Dacă ei se vor mobiliza, şi văd cel puţin la Năstase că se mişcă foarte bine, merg în teritoriu în fiecare zi, strânge mâini, se întâlneşte cu oameni… eu zic că e dătător de speranţă. Aveţi aici un PAS, un PPDA. Aceste partide nu au acces la resurse, la media. Sunt de la început condamnate. Dar totuşi e onorabil ce au făcut, gândiţi-vă: PPDA e un partid creat pe entuziasmul din Piaţa Marii Adunări Naţionale, PAS e tânăra generaţie, aşa îi simt din discuţii pe aceşti doi lideri. Şi este foarte important ca ei să continue construcţia alternativei politice la acest sistem bolnav şi blocat”, a menţionat expertul român, la Unimedia.

Totodată, istoricul român a spus că dacă partenerii de dezvoltare ai RM şi-ar dori cu adevărat să schimbe lucrurile, ar trebui să-i sprijine pe Andrei Năstase şi Maia Sandu în loc să plătească pentru menţinerea actualului regim putred şi corupt până în măduva oaselor. „Ca să schimbi lucrurile cu adevărat, trebuie să-i sprijini acum pe Maia Sandu, pe Andrei Năstase, să şcoleşti liderii din aceste partide, să-i pregăteşti să ocupe funcţii în viitoarea administraţie”, a mai adăugat Armand Goşu.

Sursa:jurnal.md

(20 accesari)