7.2 C
Chișinău
sâmbătă, 4 decembrie, 2021

ÎN EXCLUSIVITATE pentru glasul.md// INTERVIU cu președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: Integrarea în UE a R. Moldova = reîntregirea cu Țara?

Must read

Comentarii recente

Ioan-Aurel Pop este un istoric român, profesor universitar și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj în perioada 2012- 2020, membru titular (din 2010) și președinte (din 2018) al Academiei Române:

În mod firesc, Basarabia – oricum am chema-o – nu se poate dezvolta armonios decât în țara numită România, dar acest lucru nu pare posibil să se producă acum în forma consacrată. Nu ne rămâne decât să sperăm că o integrare oficială a Republicii Moldova în UE ar putea conduce spre o mare apropiere și apoi chiar spre unirea dorită și necesară.”

Domnule președinte Ioan-Aurel Pop, numeroasele apariții pe care le aveți în presă, vă definesc drept un aprig apărător al identității de neam. Este acesta un puternic semnal de alarmă sausunt niște eforturi firești de prevenire a „dizolvării” esenței spiritualității românești?

Cred că orice membru sincer al unei comunități etnice are datoria să apere identitatea grupului respectiv. Comunitatea noastră etnică se cheamă poporul român. Acesta, prin strămoșii săi, există de milenii întregi, dar în forma pe care am moștenit-o noi de la părinți, bunici și moși, există cam din secolele VIII-IX, după Hristos, când s-a desăvârșit etnogeneza românească. De-atunci,românii (anumiți români) – chemați de străini vlahi, blaci, volohi, olahi etc. – au dobândit conștiința de români, adică și-au format convingerea că sunt români. Această conștiință medievală a fost la început pasivă și nu a condus la acțiuni în numele întregului popor român. Treptat, odată cu transformarea poporului în națiune română modernă, convingerea de român a devenit conștiință națională și a condus la manifestări de solidaritate, de emancipare, de unitate politică.

Un popor nu se conservă de la sine și nu este un dat etern, ci se menține și întreține mereu, se apără, se fortifică, se primenește cu forțe noi. Este vorba chiar de o luptă continuă, condusă de elitele națiunii. Astăzi, sunt anumiți factori de decizie din lume care cred că rolul națiunilor s-a terminat și că este timpul globalizării, al omogenizării, al amestecului dirijat al limbilor, popoarelor și raselor spre un fel de popor unic planetar. Or, eu cred că nu oamenii decid când se naște și când moare un popor. Formarea românilor ca popor – ca și nașterea altor popoare din lumea aceasta – nu au decis-o un parlament, un guvern, un președinte. Un popor nu se naște prin decret, prin lege, prin voință omenească și, în consecință, nu se poate desființa prin voința cuiva. Eu văd Europa ca un concert al popoarelor sale, care trebuie să rămână fiecare cu individualitatea sa. Și nu numai eu cred astfel. Din păcate, sunt însă mulți „toboșari ai vremurilor noi” care vor cu orice preț dizolvarea popoarelor și lucrează intens ca să îndeplinească acest obiectiv. Unii dintre aceștia se află chiar în sânul poporului român. Eu încerc să demonstrez că relele acestei lumi nu sunt determinate de popoare și națiuni, ci de cu totul alte forțe. Națiunile sunt subiecți colectivi care au dat impulsuri fundamentale dezvoltării omenirii, au pus la bătaie energii pozitive esențiale, care au condus la libertate, egalitate, frăție, democrație, demnitate etc. Iar cine spune că națiunile au declanșat războaie nu știe ce spune: alții au declanșat războaie folosindu-se de numele națiunilor, așa cum alții au făcut același lucru în numele iubirii, al familiei, al religiei, al libertății, al democrației. Asta nu înseamnă că de-acum trebuie să condamnăm iubirea, religia, familia, libertatea etc.

În impunerea tendințelor globaliste pe mapamond apare efectul de rezistență din partea cercurilor naționaliste din mai multe țări europene. Riscă această confruntare să escaladeze într-o criză care ar putea pune sub semnul întrebării existența de mai departe a Uniunii Europene?

Există acest risc, din păcate. Eroarea fundamentală a globalizatorilor moderni – începând cu Marx și cu regimurile comuniste – a fost tendința de eradicare a popoarelor și națiunilor pentru ca toate să fie topite într-un „popor muncitor unic”. Lozinca „Proletari din toate țările, uniți-vă!” nu este întâmplătoare. Astăzi, sub lozinci neomarxiste și „progresiste” se încearcă același lucru, în forme cosmetizate. Or, Uniunea Europeană nu poate să fie, în viitorul previzibil, un singur stat centralizat și un singur popor, vorbitor al unei singure limbi, cu un singur obicei, cu o singură credință etc. Secretul viețuirii lumii acesteia a fost și este încă diversitatea. Uniunea Europeană poate să existe ca o grupare liberă a națiunilor sale și nu prin omogenizare forțată. Dacă a-ți iubi națiunea în care te-ai născut înseamnă naționalism, atunci să fim naționaliști. Ura nu este promovată de cei care-și iubesc națiunea, ci de xenofobi, de șovini, de rasiști. Seneca spunea că nu-și iubește patria pentru că este mare, ci pentru că este a lui.

Un sondaj realizat recent de “German Marshal Fund România” arată că circa 90% dintre români consideră că România se mișcă pe o direcție greșită. Ținându-se cont de investițiile importante făcute de UE în România, de libertatea cetățenilor români de a circula în spațiul european, cum ați explica această „ostilitate” ideii de apartenență la un spațiu european unic, dacă e să credem sondajelor?

În România nu există, în acest moment, o ostilitate față de ideea apartenenței țării la spațiul european. România nu este o țară eurosceptică. Părerea a 90% dintre români că România merge într-o direcție greșită se referă prioritar la politica internă. Ardeleanul pașoptist Simion Bărnuțiu, fondatorul școlii de drept la Universitatea din Iași sub Alexandru Ioan Cuza, spunea: „Țineți cu poporul, ca să nu rătăciți!”. Poporul nu calcă pe căi greșite cu o condiție, anume aceea de a avea conducători buni, potriviți, încercați, vrednici. Elitele bune fac ca poporul și țara să meargă în direcție bună. Or, în România actuală poporul nu mai are încredere în liderii lui politici. Un popor nu decade din afară, nu suferă major din pricina inamicilor externi, ci se prăbușește din interior. Dacă, însă, erorile Bruxelles-ului și Strasbourg-ului față de anumite țări membre – mai ales față de cele din est – vor continua, se va dezvolta și în România o tendință de rezistență față de liderii europeni.

Domnule academician, în ce măsură statul român reușește să valorifice potențialul savanților pentru a dezvolta economia națională. În cazul în care autoritățile nu reușesc să se orienteze pe implementarea inovațiilor, descoperirilor, invențiilor propuse de savanții români, care ar fi obstacolele în acest sens?

Statul român a alocat în anii din urmă sub 0,20% pentru cercetare, ceea ce este derizoriu. Cauzele acestor alocări subunitare, infime, rușinoase sunt multe și nu le putem detalia aici. În principiu, eu cred că toată filosofia guvernării este greșită: banii strânși la buget din dările populației și din alte venituri trebuie dați, firește, și pentru investiții, pentru salarii etc., dar dacă nu sunt dați suficienți bani pentru educație, cercetare și sănătate, țara se duce de râpă. Circulă mult online motto-ul de la intrarea unei universități prestigioase, iar acel motto spune (rezum) că o națiune nu se mai distruge astăzi cu bombe, ci cu scăderea nivelului educației superioare (inclusiv al cercetării). În România, autoritățile nu reușesc să colecteze impozitele decât în proporție mică, mult mai mică decât în oricare din țările UE. Dar aceasta nu este o scuză! Nu-i obligă nimeni să stea în fruntea țării pe liderii care sunt incapabili să conducă bine. Inovațiile, invențiile, descoperirile savanților români – care nu sunt deloc puține sau nesemnificative – se pierd pentru poporul român, fiindcă sunt valorificate pe alte meridiane, pentru alte comunități.

La ce etapă de dezvoltare s-ar fi aflat România dacă ar fi implicat la maximum știința, or, Republica Moldova nu are capacitatea a merge în pas cu știința?

Implementarea științei – cum spuneți – depinde de mai mulți factori, iar unul este eficiența economiei. România interbelică – când avea cam 18 milioane de locuitori și aproape 300 000 de km pătrați – producea vagoane, locomotive, avioane, macarale, instalații de foraj etc., iar leul era valută-forte. Deceniile de comunism ne-au ținut în dictatură, dar ne-au obligat și să muncim, să producem de toate, unele cu folos, altele fără rost. De peste trei decenii încoace, după 1989, ne bâlbâim mereu, vindem tot ce avem ca materie primă, ne risipim prin lume ca să muncim pentru alții, dar vrem să ne meargă foarte bine. Așa ceva nu se poate fără un efort național. Iar un astfel de efort presupune demnitate, încredere în valori și virtuți, în forța noastră. Nu are cine să ne semene în suflete nici demnitate, nici valori, nici virtuți, nici încredere. Iar dacă nu sunt toate acestea, piere încet și speranța.

Ce proiecte sunt finanțate din bugetul național sau din fonduri europene în care savanții să își asume un rol important în asigurarea progresului, astfel încât elita științifică să se simtă adevărata spărgătoare de gheață?

Din fericire, există asemenea proiecte, unele europene și mondiale, legate de Dunăre (Proiectul „Danubius”), de biosistemul din Marea Neagră, de cercetarea studenților și profesorilor universitari etc. România, prin marile sale universități (Cluj, București, Iași) și prin Academia Română, a reușit să acceseze fonduri europene importante. Mai sunt și sesiunile de granturi interne, patronate de Ministerul Educației și de Ministerul Cercetării. Aceste granturi se obțin prin competiții acerbe. Multe dintre aceste proiecte au condus la rezultate notabile. Dar încă nu este suficient. Cu o floare nu se face primăvară!

Ce posibilități în plus oferă România pentru creșterea și formarea tinerilor temerari basarabeni care sunt deciși să-și lege viitorul de știință, or, sunt bine cunoscute condițiile materiale vitrege pentru oamenii idealiști, dispuși să se dedice științei?

Programele noastre de educație și de cercetare cu tinerii și cu elita intelectuală din Basarabia sunt privilegiate în raport cu alte asemenea raporturi bilaterale. Există un departament al Guvernului României care se ocupă numai de relațiile cu Republica Moldova, iar în cadrul acestor relații educația, cercetarea, cultura joacă un rol important. În Ministerul Educației din România se muncește serios pentru problemele instruirii adolescenților și tinerilor basarabeni. Nu întotdeauna rezultatele sunt cele mai bune, dar strădania există. Evident, sunt și efecte bumerang, pe care le evidențiază colegii basarabeni: tinerii veniți din stânga Prutului, după pregătirea lor în România, nu se mai întorc în proporție mare acasă, ci preferă să meargă spre Occident ori să rămână în România.

În raport cu Republica Moldova, Romania este atât Patria-Mamă care ajută substanțial și necondiționat, cât și una dintre vocile importante în UE. Actualmente, are Bucureștiul suficientă influență asupra deciziilor marilor puteri în soluționarea problemei transnistrene, știindu-se că UE nu importă conflicte înghețate, ceea ce reduce din șansele Republicii Moldova de a adera la UE?

România este, din punctul de vedere al ponderii populației, a șasea țară dintre cele 27 ale UE, ea urmând după Germania, Franța, Italia, Spania și Polonia. Din păcate, această pondere cantitativă nu corespunde și uneia calitative. Vocea României s-ar putea înviora ușor dacă țara ar avea o conducere eficientă, bine instruită, situată la înălțimea așteptărilor. Evident, România a urmărit să fie și chiar a fost unul dintre arbitrii problemei transnistrene, dar rezultatele au fost sub așteptări. Ulterior, rolul României în această chestiune s-a tot diminuat. Eu am speranța că România va putea interveni constructiv în cadrul UE pentru netezirea drumului Republicii Moldova spre primirea în menționata comunitate. Numai apartenența la alianțele europene occidentale poate salva viitorul poporului român, indiferent de locul unde trăiesc românii și indiferent de faptul că aceștia au și denumiri regionale (de munteni, olteni, moldoveni, transilvăneni, basarabeni, maramureșeni, dobrogeni, bănățeni etc.).

Cum vedeți soluția strategică la problemele social-economice și de identitate culturală din Basarabia? E timpul să recunoască Republica Moldova că este inevitabil default-ul fără o umbrelă geopolitică? Ce ar însemna pentru Basarabia reîntregirea cu Țara?

Niciodată în istorie, din păcate, țările și popoarele nu au fost egale între ele. Întotdeauna cei mari i-au dominat sau avut tendința să-i domine pe cai mai mici. Un mare fabulist român – Grigore Alexandrescu – spunea în secolul al XIX-lea că egalitatea este numai pentru câini, nu și pentru căței. Vedeți, până și marile regate ale Poloniei și Ungariei (mici, în raport cu imperiile) s-au prăbușit și s-au destrămat, fiind ocupate de imperiile vecine. După Primul Război Mondial s-au prăbușit și imperiile (vreo patru în zona noastră: german, otoman, austro-ungar și țarist), dar statele născute pe urma lor au avut nevoie de alianțe, de protecții, de un sistem de securitate colectivă. România, Iugoslavia, Cehoslovacia și altele au intrat sub tutela franceză și franco- engleză, pe când Ungaria, Italia, Bulgaria, Turcia și altele sub umbrela Germaniei și așa mai departe. A venit apoi tăvălugul sovietic care ne-a adus comunismul pe tancuri și care a rupt din nou poporul român în bucăți. Basarabia a fost decenii la rând republică sovietică și împărțită în republici sovietice.

Toate acestea au lăsat urmări grave, dar este timpul revenirii la matcă, la valorile reale. Trebuie recunoscut clar că limba este aceeași și are o singură denumire, că istoria este aceeași, că simbolurile naționale sunt comune, că ne botezăm la fel copiii și nuntim la fel și ne îngropăm cu aceeași jale morții.

În mod firesc, Basarabia – oricum am chema-o – nu se poate dezvolta armonios decât în țara numită România, dar acest lucru nu pare posibil să se producă acum în forma consacrată. Nu ne rămâne decât să sperăm că o integrare oficială a Republicii Moldova în UE ar putea conduce spre o mare apropiere și apoi chiar spre unirea dorită și necesară. Altminteri, ne pândește pe toți spectrul „imperiului de la răsărit”, ale cărui „binefaceri” le-am tot simțit din secolul al XVIII-lea încoace „din Boian la Vatra Dornii” și din Satu-Mare la Căpriana și la Hotin. Iar urmările acestei mari „protecții” ne fac viața amară și astăzi. Românii, ca orice popor mici, nu pot trăi de sine dar, fie și în condițiile unor alianțe inegale, pot să trăiască cu onoare și cu demnitate.

Vă mulțumesc!

Nelly Sambriș

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

3 COMENTARII

  1. Felicitări pentru noua realizare magistrală – primul interviu pentru mass-media Basarabiei, acordat de o asemenea somitate de importanță națională, europeană și derulat la un nivel atât de profund și realist! Nelly Sambriș, tu știi să dai permanent, lovitura de grație!

  2. Întrebări dureroase, copleșitoare, pentru care răspunsurile acordate în interviu, de o înaltă ținută și competență, nu pot fi decât pline de lumină și dătătoare de speranță pentru toți românii! Felicitări autoarei, cu certitudinea că asemenea materiale vor urma, firesc, într-un număr cât mai mare, spre bucuria cititorilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri