Ex-ambasadorul RM la ONU, despre legea anti-propagandă: „Plahotniuc, care a redifuzat canalele ruseşti, a jucat o carte pro-vest; A vrut să-şi asigure sprijinul UE”
Legea anti-propagandă votată de Parlamentul Republicii Moldova a transmis semnale ambigue. Guvernarea, controlată de oligarhul Vladimir Plahotniuc, a încercat să joace o carte „pro-vest”. În spatele acestor acţiuni, există şi continuă colaborarea cu pro-rusul Igor Dodon, menţionează ex-ambasadorul Republicii Moldova la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) Vlad Lupan în cadrul unui articolpublicat pe blogul său.
„Republica Moldova, o ţară mică din Europa de Est, rămâne necunoscută publicului larg. De fapt, o companie din Marea Britanie a dezvoltat un joc bord numit „Unde este Moldova?”. Eu numesc Moldova un teren de testare pentru interferenţa politicii ruse. Acum, Parlamentul RM a adoptat, în cele din urmă, o lege anti-propagandă rusească. Chiar dacă a fost salutată, legea a trimis semnalele ambigue. Guvernarea condusă de aşa-numitul „coordonator “, preşedintele PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc, a încercat să joace o carte „pro-vest”. Asta în condiţiile în care există o colaborare cu Dodon. Parteneriatul dintre ei a fost numit binom”, a adăugat Vlad Lupan.
„Foarte puţini în din afara Moldovei par să observe în mod public că Plahotniuc joacă în coordonare cu Dodon, o carte pro-occidentală, în timp ce Dodon face invers. Scopul lor este de a continua să împartă puterea, aşa cum notează Transparency International. Cu această dublă abordare Plahotniuc s-a asigurat de sprijinul, cel puţin parţial, al UE, inclusiv finanţarea şi aprobarea SUA. Rusia l-a sprijinit domnul Dodon, la rândul său, cu propagandă masivă. Merită să ne amintim că Dodon a apărut cu preşedintele rus Vladimir Putin la conferinţa lor de presă comună, acum un an”, a adăugat ex-ambasadorul Republicii Moldova la ONU.
În context, în articol se menţionează că „chiar dacă au votat pentru legea anti-propagandă, deputaţii din opoziţie l-au criticat pe liderul PD, Vladimir Plahotniuc, pentru utilizarea imperiul său media pentru a discredita opoziţia şi de a folosi tehnici similare, aşa cum face Rusia. În realitate, liderul Partidului Democrat a redifuzat canalele ruseşti de ştiri. El, de fapt, a răspândit propaganda rusă în Moldova, în timp ce adoptarea de legi pentru a stopa propaganda Kremlinului rămâne doar pe hârtie”, spune Vlad Lupan într-un articol postat pe blogul său.
Totodată, fostul ambasador al Republicii Moldova la ONU spune că „în timp ce acest joc ambiguu continuă, Duma rusă îşi joacă rolul, adoptând o declaraţie ca răspuns la legea anti-propagandă, condamnând legea. În Republica Moldova se pare că nu existat nimeni altcineva care ar fi putut difuza acele canale, iar oligarhul Plahotniuc este cunoscut pentru controlul asupra Consiliul Audiovizualului, care supraveghează distribuirea licenţelor TV”.
„Ar fi util ca SUA şi Uniunea Europeană să înţeleagă contradicţiile din realităţile moldoveneşti. Moldova nu este doar o ţară în care oamenii trebuie să se ocupe de problemele proprii. Aproape jumătate din populaţie continuă să lupte împotriva influenţei ruseşti şi mai mult împotriva corupţiei. Vestul este încă baliza speranţei, care emană atracţia democraţiei şi a statului de drept”, a punctat Vlad Lupan.
Amintim că pe 7 decembrie 2017, proiectul de lege privind aşa-numita securizare a spaţiului informaţional din Republica Moldova a fost votat în două lecturi de Parlament. Iniţiativa promovată de PD ca măsură împotriva propagandei ruseşti a stârnit controverse atât în rândul deputaţilor, cât şi a experţilor media, în condiţiile în care însuşi şeful acestui partid, oligarhul Vladimir Plahotniuc, retransmite în Republica Moldova principalul post de propagandă al Kremlinului.
Proiectul privind modificarea Codului audiovizualului a fost înregistrat cu jumătate de an înainte de a fi examinat. Întâmplător sau nu, democraţii l-au scos din sertare exact în ziua în care presa rusă a scris despre faptul că Plahotniuc este cercetat penal în Rusia pentru omor şi tentativă de omor.
Sursa:jurnal.md
(60 accesari)
CE VRĂJI NE VA MAI FACE PLAHOTNIUK CU DOSARUL ȘOR?
Da oricare, numai ca escrocul Ilan Șor să nu ajungă la închisoare. Se va mai tărăgăna la Curtea de Apel din Cahul. Posibil ca judecătorii de la Curtea de Apel din Cahul să se îmbolnăvească sau să fie incompatibili cu dosarul la fel ca cei de la Curtea de Apel Chișinău.
Scopul vrăjilor lui Plahotniuk este tărăgănarea examinării dosarului Șor până la alegerile parlamentare de la sfârșitul anului, când escrocul Ilan Șor urmează să fie ales deputat de Orhei în Parlament pe circumscripția electorală nominală Orhei și astfel să scape de închisoare.
Există lucruri evidente, care nu cer neapărat dovezi. Curtea de Apel Chișinău de trei ori și-a schimbat componența din diferite motive pentru ca-n cele din urmă să refuze
examinarea dosarului Șor pe motiv de incompatibilitate. Înainte de aceasta Curtea de Apel timp de peste jumătate de an nu putea examina dosarul Șor, fiindcă inculpatului nu i s-a tradus dosarul în limba rusă.
Astfel de vrăji cu justiția la noi poate face numai stăpânul atotputernic al justiției, oligarhul Plahotniuk. Și hai să nu fim infantili, astfel de „servicii” nu se fac degeaba,
mai ales de un afacerist ca Plahotniuk, care nu face îndeobște nimic gratis, cu atât mai mult astfel e „servicii”. Despre suma „serviciului”, având în vedere că escrocul Ilan
Șor a furat 2,9 miliarde de dolari, Plahotniuk putea pretinde la două treimi, adică 2 miliarde de dolari pentru a-i asigura libertatea.
Până la alegerile parlamentare ordinare de la sfârșitul anului încă mai este timp. Ce vrăji ne va mai face Plahotniuk cu dosarul Șor mai este încă de văzut. Având în vedere modul
nestandart de acțiune al șarlatanului putem avea surprize. Vlad Filat vorbea despre păpușar și-i prezicea cu exactitate faptele, însă a stat hipnotizat ca un șobolan de pitonul care
până la urmă la înghițit.
Poate cineva mai în vârstă ar crede că m-am inspirat pentru titlul acestui „articol” din filmul american de acum 30-40 de ani „Ce vrăji mea făcut nevastă-mea?” Și eu inițial am crezut
acest lucru. Dar când me-am imaginat ce mi-ar putea pune în ceai o nevastă ușernică ca Plahotniuk m-a cuprins groaza și nu mai cred nimic.