4.2 C
Chișinău
duminică, 28 noiembrie, 2021

Eurodeputat: Până la sfârșitul anului, Parlamentul European se va expune asupra liberalizării vizelor pentru moldoveni

Must read

Comentarii recente

descărcare (1)Parlamentul European se va pronunța asupra rezoluției privind liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni în această lună. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele Grupului Partidului Popular European, Marian-Jean Marinescu pentru Europa Liberă, care susţine că procedura este simplă, fapt ce va permite Comisiei Europene să discute propunerea în şedinţa de săptămîna viitoare.

Marinescu spune că Parlamentul European va primi de la Comisia Europeană o propunere de schimbare a legislației – ceea ce înseamnă că în cadrul unui regulament se vor trece, pur și simplu, dintr-o anexă în alta categoriile de persoane/cetățeni care trebuie să aibă sau nu viză. Acolo sînt toate statele, nu doar Moldova. E foarte simplă procedura, însă rămîne de văzut  cît de simplă va fi discuția în parlament.

„Este un fel de contrapondere la ceea ce face Federația Rusa. Federația Rusa a făcut presiuni în chestiunea exporturilor de vinuri moldovenești, comisarul Cioloș a luat acea măsura de deschidere a pieței europene pentru aceste vinuri. Liberalizarea vizelor va avea un impact extraordinar, căci există foarte mulți moldoveni care lucrează sau care au rude plecate la muncă în UE”, a spus vicepreşedintele Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European.

În contextul progreselor obținute de Moldova în realizarea Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize, Comisia Europeană a propus săptămâna trecută ca cetățenii Republicii Moldova care dețin pașapoarte biometrice să circule fără vize în spațiul Schengen.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri