2.7 C
Chișinău
miercuri, 1 decembrie, 2021

Eugenia Butnaru, actrița care și-a trăit viața ca un teatru

Must read

Comentarii recente

foto_Nicoleta_FloreaS-a născut cu un har. Cel actoricesc. Iar Dumnezeu a avut grijă de ea toată viața. Astfel explică Eugenia Butnaru pasiunea ei pentru actorie.  

Părinții o vedeau medic. De dragul lor, tînăra Eugenia venise la Chișinău pentru a susține examenele de admitere la Institutul de Medicină. Dar fiindcă nu faci carte cu forța, pe tot parcursul examenelor a stat în odaia unde fusese cazată, iar acasă le-a spus că obținuse note bune. Mai tîrziu a fost nevoită să recunoască adevărul.

O aștepta Teatrul și nimic nu-i putea sta în cale 

Festivalul Internațional al Studenților nu putea fi ratat de viitoarea actriță. Prin urmare a participat cu poezia lui Aureliu Busuioc „Dacă-i tata președinte”, unde a și obținut premiul II pe republică. Soarta i-a zîmbit la acel eveniment. Un membru al juriului îi sugerase să participe la concursul organizat cu scopul de a suplini locurile vacante din trupa de actori de la Teatrul Academic Pușkin. Din cei 276 de pretendenți, Eugenia Butnaru a fost acceptată. Începînd cu acel moment situația se complica, întrucît părinții erau categoric împotriva actoriei.

Artista ne comunică că s-a deplasat în centrul raional, a bătut la ușa secretarei Comsomolului și i-a arătat invitația la Teatru. Și aici cu noroc. A scos acea doamnă 40 de ruble din portmoneul său și remarcîndu-i talentul, a sfătuit-o să facă actorie, iar banii i-a zis să-i întoarcă cînd va avea de unde. Foarte determinată, Eugenia Butnaru își aduna lucrurile personale în mare secret, a stat trează o noapte, iar la 6:00 dimineața a luat trenul de la Drochia spre Chișinău fără să spună un cuvînt părinților. Abia peste patru zile tatăl său a vizitat-o la Chișinău. N-a certat-o. Gestul ambițios al fiicei l-a emoționat, au plîns ambii și apoi a binecuvîntat-o în drumul pe care l-a ales.

Amintiri despre debutul în cinematografie

Primul rol al Eugeniei Butnaru a fost în filmul „Singur în fața dragostei” după romanul lui Aureliu Busuioc. „Cinematografia e cu totul altceva decît teatrul. Se filmează cu bucățica. Trebuie să acumulezi emoție ca să transmiți ceea ce-ți cere rolul. Dar a fost foarte frumos. Am filmat în pădurea de la Cernăuți. Cu toate că aveam actori extraordinari la noi, nu erau promovați. Apăream mai mult în scenele de masă, iar majoritatea filmelor erau jucate de actorii aduși din Rusia.

Parcă văd cum stăteam la repetiții și-i savuram  pe Constantinov, Cazimirov, Plăcintă, Apostolov, Darienco. Era suflet în scenă. Admiram cu mare entuziasm felul cum ei ajung la perfecțiune”, își amintește cu drag actrița.

1 001Teatrul – o boală incurabilă

Atunci cînd s-a lichidat Teatrul Național a fost o tragedie pentru toate generațiile. Mai mult, o crimă, spune Eugenia Butnaru. „O foarte bună actriță s-a sinucis din această cauza. Un an nu lucrase Teatrul, apoi au deschis un fel de studiou și au format o comisie pentru a forma trupe de actori. Proba de concurs consta în recitarea unei poezii, dar cu o experiență de 30 de ani în teatru, consider că a fost o inițiativă prea josnică pentru noi. Chiar și pentru mine. Atunci împreună cu 19 actori am plecat la Teatrul Folcloric. Pînă la urmă rămăsesem acolo doar eu și Vladimir Cobasneanu.  Mulți au plecat în România. După ce regizorul teatrului Silviu Fusu luase hotărîrea de a trece la autofinanțare, nu mai aveam nici noi, actorii, mare cîștig”, povestește actrița din pleada de aur.

„Învățarea scenariilor este o chestie foarte migăloasă. Puteam să repetăm și o lună întreagă pînă redam acele stări emoționale specifice chipului pe care îl reprezinți în scenă. Trebuie să existe o conexiune între parteneri. Ochiul să nu fie pur și simplu, dar trebuie neapărat să transmită sentimente. Dacă ați ști ce sărbătoare era pentru noi atunci cînd ieșeam pe scenă și jucam piesa.

Am interpretat un rol în „Tata” de Dumitru Matcovschi, în „Pomul vieții”, în „Soacra cu trei nurori” eram nora cea mai mare, în spectacolul extraodinar „Cît o fi să mai trăim”, autorul piesei fiind din Georgia. Aveam un rol și în „Muza de la Burdujeni”, „Zamolxe”, „Război și pace”. Am și uitat rolurile care le-am avut”, mărturisește doamna Butnaru.

Totuși cea mai mare emoție a unui actor este scena, iar cea mai mare fericire este atunci cînd ieși dintr-un spectacol și intri într-altul. Aplauzele sau un oftat din partea publicul sunt foarte reprezentative pentru actori.

Acum e foarte bine să fii actor, ne comunică actrița. Asta pentru că nu sunt deplasări, nu se joacă în aer liber. Imediat ce timpul de afară se încălzea, trupa pleca în turneu prin toată republica pentru o lună sau chiar mai mult. Nu erau hoteluri. Remorca unui camion strîngea tot grupul. Se întîmpla să joace și pe timp de iarnă în case de cultură, unde pe pereții din interior lucea gheața. Cît despre condițiile în care își făceau igiena sau luau masa, nici nu merge vorba de vreo condițiile umană. În asemenea prindoare își manifestau talentele, iar din pasiunea pentru ceea ce fac, acordau prea puțină atenție localului.

Actul dramatic din viața actriței

Cea mai dramatică scenă din filmul vieții Eugeniei Butnaru a trăit-o cînd soțul fusese grav bolnav, rămăsese fără un loc de muncă și bineînțeles fără bani. Pe acele vremuri, bugetul familiei era repartizat pe zile. Toate cheltuielile erau calculate. Ironia sorții s-a produs atunci cînd i se furase ultimul salariu. A rugat să fie primită în trupa Teatrului Național, dar au motivat că nu au locuri vacante pentru actori cu atîtea merite, și nici într-o categorie mai joasă n-a fost luată.

A doua miluire pe frunte a primit-o de la Dumnezeu cînd l-a întîlnit pe stradă pe regretatul cineast, Tudor Tătaru, care o căuta de ceva timp pentru a-i propune să lucreze la studioul „Buciumul”. În acea zi a scris cerere de angajare. „Dumnezeu să-l ierte. El mi-a fost salvarea. Venea lume de pe lume în ograda „Buciumului” și dacă astăzi s-ar investi, studioul ar putea fi o carte de vizită pentru Republica Moldova, întrucît aici se poate observa evoluția omului prin port, cîntec, dans, tradiții și valori naționale”, mărturisește emoționată actrița.

Cu lacrimi în ochi ne recunoaște că nu merge la teatru, pentru că o doare prea mult. Uneori se întîmplă să parcurgă un traseu mai lung, numai cu condiția de a evita teatrul. Mai mult decît atît, aflată la culmea disperării, după refuzul pe care l-a primit atunci cînd a încercat să se reangajeze la Teatrul Național, a ars toate fotografiile și tot ce o lega de viața actoricească. Acum păstrează doar amintirile vizuale și profunde regrete pentru destinul teatrului național.

1d20388afb7f56036c8e8dc978be14cfViața dinafara teatrului

La propunerea regizorului Victor Ghirlac, timp de 4 ani a avut un curs la Institutul de Arte. I se plătea puțin. Cam 40-43 de ruble pe lună, însă satisfacția era la limită. Totodată lucra la dublarea filmelor de la studioul „Moldova – Film”, unde i se plătea 13 ruble pe zi. Reușea să ajungă și la „Buciumul”.

„Un coleg de facultate deschise clase cu profil teatral la liceul Elena Alistar din Capitală. Timp de 18 ani am fost profesoară acolo. În perioada cînd eram în echipa lui Tudor Tătaru lucram la gimnaziul Nicolae Costin, unde activez și-n prezent”, completează actrița.

Eugenia Butnaru deține titlul de maestru în artă, meritul civic, grad superior în pedagogie, un stagiu de muncă de 57 de ani și pentru toate primește o pensie de 1362 de lei, iar pentru meritele obținute de-a lungul anilor, statul îi oferă încă 25 de lei. Spune că se descurcă ca și toată lumea. Facturile le achită în rate, face economie la energia electrică, apă, gaz, stă mai mult pe întuneric. Întrebată cînd își amintesc guvernanții de actorii care au fpcut parte din epoza de aur, împătimita noastră de teatru răspunde – Niciodată!

Cît despre viața de cuplu, se declară împlinită. „Am avut un soț ideal. Am fost foarte fericită în viața de familie. Întotdeauna mi-a înțeles sufletul de actor și m-a susținut. Avea un umor subtil. De un an nu mai este în viață și simt cît de dură este singurătatea”, relatează actrița Butnaru.

Astăzi se mîngîie cu acei copilași cărora le transmite dragostea față de teatru, cu nepoțelul său, iar dacă ar avea bani, ar scrie o carte despre cele două familii – cea naturală și cea teatrală. Regretă enorm că astăzi teatrul nu are suflet. Zice că i-a dispărut. Avem o generație de actori grăbiți, cînd spectacolele se montează într-un timp record, însă fără să fie simțit. Îi lipsește acea sevă necesară ca să meargă la teatru și se bucură că s-a regăsit în domeniul pedagogiei, altfel nu știe cum și-ar fi trăit anii după prăbușirea teatrului.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri