3 C
Chișinău
miercuri, 1 decembrie, 2021

Eșanu: ASP s-a transformat într-o „mahină publică” în care s-au „oploșit” o groază de exponenți acoliți ai partidului care controla instituția

Must read

Comentarii recente

Directorul Agenției Servicii Publice Mircea Eșanu afirmă că în prezent curăță instituția de persoane care au fost loiale și au activat în favoarea regimului Plahotniuc, dar și în perioada când la guvernare se aflau comuniștii.

„Eu mi-aș fi dorit ca până în acest moment să mă fi debarasat complet. Dacă priviți în trecut, cine a controlat acest sistem și în subordinea căror miniștri a fost ASP, o să vă dați seama că această instituție a fost fie sub controlul total al comuniștilor sau a exponenților Partidului Democrat. Niciun alt partid nu a avut acces la managementul ASP. Construcția din start, în mod special după 2017, după ce a fost această comansare în care a fost adusă și Camera înregistrării de stat și licențiere, Cadastru, Stare Civilă, s-a transformat într-o „mahină publică” în care s-au „oploșit” o groază de exponenți acoliți ai partidului care controla instituția. Îs foarte mulți din ăștia, sunt unii și profesioniști, pentru că instituția într-o formă sau alta, prost, dar funcționează”, a declarat Mircea Eșanu la Jurnal TV.

Potrivit lui, în cadrul Agenției Servicii Publice sunt o groază de șefi. „Eu am mai fost prin instituții publice, am mai văzut structuri publice, dar nu de o așa anvergură”, a spus Eșanu.

Directorul ASP menționează că sistemul este în proces de curățare și că mai au nevoie de timp.

„Suntem în proces. Au plecat o bună parte au plecat din pozițiile cheie și vedem mai departe ce facem cu ei, contractele sunt care sunt, Codul Muncii stă de gardă. Nu putem demite doar în baza unor bănueli. O bună parte din șefii de departamente, din pozițiile cheie, majoritatea au plecat, toți directorii adjuncți au fost schimbați. Acum am început procesele, inclusiv pe Centrele Multifuncționale”, a conchis Eșanu.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri