11.1 C
Chișinău
duminică, octombrie 17, 2021

Emil Hurezeanu: Ați pierdut în Zimbabwe! Klaus Iohannis: Dar poate am câștigat în Botswana!

Must read

Comentarii recente

Klaus IohannisALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Klaus Iohannis a vorbit la Digi24 despre necesitatea consolidării democrației și a statului de drept și a dat exemplu, în acest sens, un clasament denumit Indexul democrației în care Botswana, stat african, figurează pe locul 20, în timp ce România este lanterna roșie a Europei și este abia pe locul al 60-lea. Botswana a fost menționată în contextul în care se vorbea despre preferința diasporei pentru Klaus Iohannis.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „În Moldova Ponta a obținut 39 la sută și eu 33 la sută. Diferența e mică, nu e o mare filozofie, dar în alte locuri, spre exemplu Munchen, eu am luat 70 la sută și Ponta 5%”, a spus Iohannis subliniind că a câștigat, cu mici excepții, votul din diaspora.

„Nu, Munchen e un exemplu german, nu e bun”, a replicat jurnalistul Emil Hurezeanu, făcând aluzie la originea germană a lui Klaus Iohannis. „Munchenul nu e exemplul cel mai bun, în cazul nostru, poate Parisul e mai bun”, a completat Emil Hurezeanu.
„Același rezultat bun l-am obținut și la Paris, și la Londra, și la Graz, și la Boston și peste tot am câștigat în secțiile din diaspora. Sunt foarte puține unde a câștigat dl. Ponta majoritatea voturilor”, a spus Klaus Iohannis.

„În Zimbabwe”, a intervenit Emil Hurezeanu. „În Zimbabwe vă anunț dumneavoastră n-ați luat niciun vot și dl. Ponta a luat șase! Grijă mare cu campania electorală!”, a spus glumind Emil Hurezeanu.

„Poate am câștigat în Botswana”, a replicat Klaus Iohannis.
„Vă felicit!”, a spus Emil Hurezeanu izbucnind în râs.
„Știți de ce dau acest exemplu, Botswana?” a întrebat Klaus Iohannis.
„Nu! Din cauza monedei naționale?”, a întrebat, în același spirit de glumă, Emil Hurezeanu.

„Nu! Am citit zilele trecute, mi-a adus coleg, un grafic cu Democracy Index. Există un institut foarte serios care elaborează un așa-numit Democracy Index, care arată cât de democratică este o țară. Și bineînțeles pe locul întâi din Europa este Norvegia și mergem mai departe, mai departe, și pentru a exemplifica, sunt intercalate și țări din alte continente. Cam pe la poziția 20 este Botswana. N-o să credeți! Unde credeți că e România? 60! 60! Suntem lanterna roșie a Europei! Iarăși! De-asta am spus că trebuie să consolidăm democrația, n-am spus-o din complezență sau fiindcă sună bine la televizor, este nevoie!”, și-a încheiat Klaus Iohannis demonstrația.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri