13.3 C
Chișinău
sâmbătă, octombrie 16, 2021

Elena Udrea rămâne sub control judiciar în dosarul „Gala Bute”

Must read

Comentarii recente

UDREA JUDECATAElena Udrea va fi judecată în continuare sub control judiciar în dosarul „Gala Bute”, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) i-a respins, marţi, cererea de ridicare a măsurii preventive, transmite Mediafax.

Elena Udrea a declarat marţi, la ICCJ, că a cerut ridicarea controlului judiciar în dosarul „Gala Bute”. Ea spune că nu înţelege de ce i s-au impus aceste măsuri.

Eu cred că împotriva unui om, aşa cum sunt eu în acest dosar, dar prezumat nevinovată, în general, nu ar trebui să existe niciun fel de măsură preventivă dacă nu se dovedeşte în vreun fel că persoana respectivă vrea să influenţeze cursul dosarului, a declarat Elena Udrea la ieşirea de la ICCJ.

În timp ce era în sediul instanţei supreme, Elena Udrea s-a întâlnit cu Dorin Cocoş şi cu fiul acestuia, Alin, cu care s-a îmbrăţişat. Întrebată ce a vorbit cu fostul ei soţ, Dorin Cocoş, Udrea a spus că i-a urat acestuia „La mulţi ani”, întrucât recent a fost ziua de naştere a acestuia.

La rândul său, fostul preşedinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, a declarat că a „construit oameni, evenimente şi încă multe evenimente pentru ţară, iată cum sunt răsplătit pentru asta”
Elena Udrea este sub control judiciar din 16 iunie, când instanţa supremă a decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, în dosarul „Gala Bute”.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzată de săvârşirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Sursa:tvr.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri