eduard-rudencoMagistraţii de la judecătoria Buiucani au audiat astăzi  trei martori în dosarul omului de afaceri Veaceslav Platon. Procesul s-a desfăşurat în lipsa lui Platon.

După şedinţa de judecată, avocatul omului de afaceri Eduard Rudenco a dezvăluit că clientul său nu poate primit în continuare colete şi este privat de apă potabilă.

„Lui Platon îi este întreruptă în continuu lumina din celulă. Cel mai grav este că el este privat de apă potabilă. Pe teritoriul Penitenciarului este un magazin, însă lui îi este interzis să procure apă potabilă de acolo. El foloseşte apă din baia celulei unde este ţinut, altă sursă de apă potabilă el nu are. De colete este privat. Astfel, se aprovizionează cu apă din veceu. Vă spun aşa cum este”, a declarat Eduard Rudenco.

Precizăm că avocaţii lui Platon au anunţat anterior că în celula clientului său au intervenit în forţă mai mulţi angajaţi ai Penitenciarului, iar Platon a fost supus violenţei.

Sursa:jurnal.md

(27 accesari)