documente-secrete-aruncate-de-ianukovici-in-apa-gasite-de-protestatari-ce-facea-despotul-cu-banii-249046Un grup de jurnalişti şi voluntari ucraineni a lansat site-ul YanukovychLeaks.org, pe care sunt publicate documente ale fostului preşedinte Viktor Ianukovici, destituit sâmbătă de către Parlament.

Potrivit site-ului, aproximativ 200 de dosare cu mii de documente au fost găsite la 22 februarie, în lacul reşedinţei Mejighiria a lui Ianukovici.

În opinia jurnaliştilor, aceste documente au fost aruncate de către persoane care au fugit în grabă, încercând să distrugă toate probele împotriva lui Ianukovici.

Documentele conţinând informaţii despre proprietarii reşedinţei sunt sistematizate şi urmează să fie analizate de către jurnalişti.

Majoritatea actelor se referă la preţurile enorme pentru servicii de întreţinere a reşedinţei lui Ianukovici şi la salariile angajaţilor.

Până în acest moment, pe acest site au fost publicate 752 de documente.

Sâmbătă, mii de ucraineni au profitat de prăbuşirea regimului preşedintelui Viktor Ianukovici pentru a vizita, într-o atmosferă de sărbătoare, această reşedinţă luxoasă de la periferia Kievului.

Numeroşi vizitatori au observat contrastul dintre fastul reşedinţei şi mijloacele modeste alocate de către statul ucrainean, de exemplu, pentru şcoli şi spitale.

politistii-care-au-tras-in-multime-in-timpul-protestelor-din-ucraina-si-au-cerut-iertare-in-genunchi-in-fata-manifestantilor-249033În altă ordine de idei, Antena 3 relatează că unii din poliţiştii care au tras asupra protestatarilor şi-au cerut iertare, în genunchi, în faţa mulţimii care părea gata să-i judece pe loc. În acest timp, politicienii se străduiesc să formeze un nou guvern dar şi să menţină unitatea Ucrainei.

Oraşul Liov din vestul Ucrainei este un bastion al opoziţiei faţă de vechiul regim. Dar tot de aici provin şi câteva unităţi speciale de poliţie care au acţionat împotriva manifestanţilor de la Kiev. Reveniţi în oraş, militarii şi-au cerut, dramatic, iertare de la concetăţeni.

În final, soldaţii s-au rugat, împreună cu mulţimea, pentru victime.

Ei spun că s-au străduit să nu se implice în violenţe şi că le este ruşine pentru brutalitatea represiunii.

Cu totul alta este starea de spirit în peninsula Crimeea, unde majoritatea locuitorilor sunt rusofoni şi nu concep să se depărteze de Moscova. Mai ales că aici este staţionată flota rusă a Mării Negre iar soldaţii ruşi se simt ca la ei acasă.

La Sevastopol au avut loc mitinguri împotriva noilor autorităţi de la Kiev şi se organizează „grupări de autoapărare” care să păstreze Ucraina alături de Rusia.

În Crimeea a sosit o delegaţie de deputaţi ruşi care dau, totuşi, asigurări că nu vor susţine secesiunea peninsulei.

În acest timp, manifestanţii din piaţa Maidan de la Kiev nu cred că a venit momentul să plece acasă. Ei cer ca membrii viitorului guvern să se prezinte în piaţă pentru a primi aprobarea lor. Protestatarii au dat, de asemenea, noilor autorităţi un termen de cinci zile pentru capturarea preşedintelui demis Viktor Ianukovici, încă dispărut fără urmă, şi a echipei sale.

sursa: antena3.ro

(186 accesari)