Diversiunea ideologică – „calul troian” al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. Partea II
COMUNIȘTII ÎN AGONIE: DIVERSIUNEA IDEOLOGICĂ «LOVITURA DE STAT»
“Succesele” lui Voronin s-au aflat permanent în vizorul constant al corpului diplomatic străin, acreditat oficial în Republica Moldova. Despre condițiile dominante în țară la finele anului 2008 și despre imaginea colectivă a guvernatorilor de atunci, ne mărturisește o notă informativă semnificativă, întocmită de către un expert competent al unui Centru de Forță din Uniunea Europeană, care menționa alegoric:
”Republica Moldova a devenit mult mai enigmatică decît era încă un deceniu în urmă. Dacă anterior era relativ ușor să “citești” intențiile acestea, ascunse sub masca incertitudinilor de tranziție, acum a devenit dificil și să presupui, uneori, ce ascunde chiar și zâmbetul de pe fața ei deschisă. Și ce fantome se întrezăresc licărind la orizont? Ori sunt primele raze de soare ale unei noi ”epoci comuniste de aur”, ori sunt primele limbi de flăcări de foc ale unui incendiu dezastruos. În condițiile balansării haotice permanente, sub riscul scufundării în orice clipă, a corabiei ancorate în veacul trecut, doar un fir de mătase le desparte pe unele de celelalte”.
La rândul său Voronin, la fel, instinctiv simțea apropierea unui deznodământ inevitabil, dezastruos, a unui incendiu de proporții, cu eventuale consecințe tragice pentru sine și “gașca” sa. Anume aceasta a provocat o groază animalică în inimile celor din urmă, i-a impus pe liderii comuniști din Republica Moldova să caute modalități de salvare a “bărcii șubrede, priponite în secolul trecut, gata să se scufunde în orice clipă”.
Și aici, în prim plan, a ieșit la acțiuni active aparatul diversiunii ideologice, care, în scurt timp, a planificat și a coordonat cu serviciile speciale autohtone și străine un plan concret de măsuri subversive comune, scopul cărora era bine determinat:
provocarea unui “focușor” local, de anticipare”, cu mici deteriorări de edificii ale organelor publice centrale, care urma să fie “stins” operativ, la momentul “oportun”, cu o largă asistență mediatică autohtonă comunistă, cât și a celei de peste hotare, pregatită, din timp, de către solii devotați ai lui Voronin, amplasați acolo cu diferite misiuni diplomatice oficiale.
Astfel, în burta încăpătoare a “calului troian” al lui Voronin, la începutul anului 2009, au fost dichisite un șir de obiective strategice noi, menite să asigure longevitatea clanului criminal comunist:
distragerea atenției populației de la condițiile situației de criză totală, create în țară timpde opt ani la rând și redirecționarea sigură a îngrijorării cetățenilor față de “manifestările extremiste” ale opoziției democratice;
– aplicarea loviturii decisive asupra opoziţiei, considerate oficial ca “factor destabilizator” în ţară şi “instrument de influenţă străină” în societate;
– legalizarea cenzurii oficiale, lichidarea deplină şi definitivă a mijloacelor mass-media de orientare democratică;
– ruperea relaţiilor cu România, ca factor extern de “influenţă anticomunistă şi anticonstituţională” în ţara noastră;
– consolidarea poziţiilor Federaţiei Ruse în regiune, ca “forţă conducătoareşi îndrumătoare”în Republica Moldova (drept dovadă, putem enumera zecile de întrevederi la nivel înalt, însoţite de o risipă de sute de milioane de lei, dar cu un randament, de obicei, nul);
– cimentarea cleptocraţiei în stat în calitate de “strategie” de dezvoltaresocial-economicăa ţării;
– reabilitarea cheltuielilor masive din campaniile electorale recente, -centrale şi locale, -prin intermediul realizării unui complex de acţiuni tenebroase:
A) efectuarea reparaţiilor costisitoare a edificiilor, care urmau să fie deteriorate în mod intenţionat (aici ar fi bine să comparăm sumele exagerate, solicitate imediat, după 7 aprilie, de către comunişti pentru restaurarea edificiilor în cauză, cu valoarea cheltuielilor actuale reale);
B) vînzarea ilicită a materialelor valoroase de construcție, care urmau să fie sustrase din edificiile, care urmau să fie deteriorate (cine poate spune, unde au “dispărut”, fără urmă, hectarele de teracotă scumpă, de parchet mozaic unical, sutele de tone de metal colorat, sticla prețioasă, mijloace de asigurare ale activității vitale, deosebit de scumpe, etc.?);
Conștientizând faptul că doar inițierea și lichidarea operativă, cu succes, a unui “incendiu controlat de anticipare”, a unui “focușor” local, de mici proporții, ar putea salva conducerea comunistă de o inevitabilă vîltoare dezastruoasă, catastrofală, “talibii” lui Voronin au utilizat cu măestrie un șir de procedee specifice din arsenalul serviciilor speciale, punând la cale clounada primejdioasă cu titlu de “lovitura de stat” din aprilie 2009. Despre aceasta ne mărturisesc elocvent caracterul și dinamica evoluției ulterioare a “focușorului”:
– coordonarea prealabilă a planului de acțiuni, la nivelul cel maiînalt, cu autoritățileFederației Ruse (aceasta a demonstrat-o și reacțiile pripite ale Moscovei, și comportamentulofițerilor din serviciile speciale din Rusia, acreditați sub diferite acoperiri oficiale diplomatice, prezenți, cala apel, din timp, la toate evenimentele-cheie din centrul municipiului Chișinău);
– sincronizarea minuțioasă a transmisiunilor mijloacelor mass-media de pestehotare și a“reacțiilor oficiale” din extern cu manifestările din capitala țării noastre (culmea: de multe oriacestea anticipau evenimentele, care încă nu avuseră loc!);
– declarațiile pripite despre “lovitura de stat” erau, din timp, puse ladispoziția mass-mediade orientare comunistă;
– a fost pregătit special și a fost asigurat operativ accesul liber al unor“protestatarineidentificați” (de fapt, copii de ofițeri de poliție, inclusiv, din detașamentul“Fulger”!) pe acoperișurileclădirilor, strict protejate și, practic, inaccesibile pentru persoane străine;
– comportamentul general, neadecvat, al forțelor de ordine publică a derulat similar cu cel almiliției chișinăuene din 10 noiembrie 1989, când au avut loc dezordinile în masă în fața clădirii MAI al RSSM, provocate, după un scenariu asemănător, de către același Voronin, pe atunci – ministrul “trebilor lăuntrice” al republicii;
– etc.
În pofida la toate acestea, “focușorul”, fiind impulsionat de sentimentele mocninde masive de indignare socială și de ură maximă a poporului față de Voronin și acoliții acestuia, din start, s-a transformat, spontan, într-un incendiu, gata să cuprindă întrega țară. Eșecul personal al lui Voronin în acest sens a fost determinat, în mod hotărâtor, de însăși liderul comuniștilor: la cârma organelor de forță se aflau indivizi, nu numai lipsiți de sentimentul conștiinței naționale și nu doar hrăpăreți, ci și absolut incompetenți, incapabili să pună pe post experiența acumulată anterior în domeniul dat de către profesioniștii instituțiilor în cauză.
Aceasta a determinat miza deșartă, cât și iluziile false ale lui Voronin despre invicibilitatea și totalitarismul invulnerabil al cârmuirii sale, încrederea oarbă a acestuia în posibilitatea petrecerii nepedepsite a unui show public cu inițierea “focușorului”, controlat și monitorizat, la sigur, de către structurile sale de forță, care, în final, au eșuat definitiv.
Deși, ipotetic, ar fi putut să aibă sorți de izbîndă, în condițiile, în care acestea nu ar fi fost supuse procedurii de “purificare” ideologică. Astăzi, când sunt cunoscute public circumstanțele în cauză, putem enumera și argumentele incontestabile apărute la capitolul dat:
– la dispoziția lui Voronin, de către organele de resort, erau puse zilnicdocumente autentice despre caracterul și dinamica evoluției situației operativ-informative din țară și din capitală, aflate permanent în vizorul subdiviziunilor de profil din organele de forță;
– există un șir de planuri complexe, aprobate la cel mai înalt nivel, de măsuricomune de investigații și de acțiuni coordonate ale tuturor structurilor de forță, care urmau să fie aplicate în circumstanțe excepționale (preluate prin copiere mecanică de către conducătorii “pur comuniști”, aceste planuri nu au putut servi intențiilor subversive ale “talibilor” bolșevici. Drept exemplu, ordinul lui Papuc din 01.02.2009, cu referire la chestiunea dată, a rămas doar ca o mostrăinutilă pe rafturile poliției);
– nu erau identificați nici într-un “mediu vulnerabil” indici, specifici pentruagravarea critică a situației social-politice;
– în organele de forță, anterior, existau grupe experimentate de experți înpsihologia maselor, capabili să reacționeze adecvat și operativ, în mod neagresiv și neofensiv, în vederea anticipării dezordinii în masă, care, la momentul oportun, s-au făcut de negăsit în statele de personal scriptic;
– erau bine cunoscute concluziile analizei riguroase a evenimentelor dinnoiembrie 1989, chiar și de către fostul ministru de atunci – Voronin
– etc.
Astfel, pe unde șchiopătând, pe unde – pe dibuite, dar ferm convinși în sentimentele dreptății și de triumf al dogmelor iluzorii, dar aducătoare de bunăstare și averi fabuloase, a lui Voronin, “grăjdarii” comuniști au scos “calul troian” în Piața Marii Adunări Naționale. Dar, de această dată, ei nu s-au așteptat la reacția spontană, în masă, a populației față de animalul hărțuit în mod nerușinat, deoarece zeci de mii de tineri au crezut, cu adevărat, în apariția simbolului libertății și l-au urmat necondiționat.
Totuși, nu s-a produs nicio lovitură de stat și nicio tentativă de act de terorism, precum declara, atunci, cu patos, Reșetnicov de pe ecranele TV, în scopul de a ne convinge în minciuna cu privire la procurarea-de a unor informații operative concrete despre acestea. A mințit, ca de obicei, amărâtul! Căci, în caz contrar, Procuratura Generală ar fi intentat, neîntârziat, un dosar penal.
Desigur, este evident și faptul, că manifestările din aprilie 2009 nu au putut să fie, din start, “opera” forțelor anticomuniste, de orientare democratică. Căci, în asemenea caz, tineretul avea să se deplaseze operativ, în urma “schimbului de idei” din piață, la sediul Partidului Comuniștilor! Motivele, în mod “spontan”, aveau să fie aceleași, probabil, și rezultatele aveau să fie pe masură.
Această versiune, desigur, nu a putut să fie nici înaintată și nici examinată, ca ipotetică, de nicio comisie și de niciun organ de anchetă penală, de orice coloratură politică autohtonă. Căci verdictul ar fi fost unul singur și comun: Voronin a fost instigatorul și forța motrice a”loviturii de stat” din aprilie 2009 și el, neapărat și în mod necondiționat, trebuie săsuporte responsabilitatea morală și răspunderea penală înfața legii și în fața istoriei, pe care, la fel, în modnerușinat, a vrut s-o transcrie cu penița sa otrăvită.
De altfel, putem menționa, că nu s-a păstrat, nici pentru anchetă și nici pentru istorie, niciun document autentic despre activitățile operativ-informative, desfășurate de către subdiviziunile organelor de forță, implicate în procesul de monitorizare și contracarare a “loviturii de stat”. Poate că e o dovadă, în plus, a faptului incontestabil, că acțiunile acestora au fost, din start, nelegitime, premeditate și provocatoare? Și că ele au fost, într-adevăr, puse la cale de însăși sustrăitorii comuniști ai acelei perioade întunecate de timp.
Fără îndoială, din aceleași motive Voronin s-a grăbit să nimicească, pe timpul cadenței sale, tot masivul informativ din arhiva Serviciului de Informații și Securitate cu privire la crimele deosebit de grave săvârșite de către “eliberatorii” sovietici împotriva poporului țării noastre în anii cincizeci, în baza cărora chiar și fostul șef al NCVD-ului de pe atunci – generalul Sazikin a fost condamnat ulterior la pedeapsa capitală (!). Iată cauza reală și a campaniei gălăgioase, antinaționale, desfășurate sub lozinca fariseică “Nu atacați istoria”.
Finalul “loviturii de stat” putea să fie unul tragic pentru Partidul Comuniștilor. Dar , în mare masură, “norocul” neașteptat al acestora a intervenit chiar din mâna forțelor democratice, care s-au arătat necointeresate în elucidarea cauzelor și forțelor motrice ale “revoluției” din aprilie. La fel ca și trâmbițata “comisie Țurcan” a lui Voronin, faimoasa “comisie Nagacevschi” a Alianței pentru integrare europeană, a dat, în mod rușinos, cu oiștea în gard.
Este evident și incontestabil faptul, că, pe de o parte, “comisia Țurcan” nu a avut aprobul lui Voronin să declare, deschis și tare, că instigatorul dezordinilor în masă din aprilie 2009 a fost Partidul Comuniștilor și, prin urmare, liderul acestora ar trebui scos în fața instanțelor de judecată.
Pe de altă parte, “comisia Nagacevschi”, din componența Alianței, în același mod, a fost silită să nu constate rolul provocator și instigator al lui Voronin în declanșarea “focușorului”, ca, nu cumva, să deposedeze liderii Alianței de aureola de “revoluționari”, coborâtă asupra capetelor lor chiar din mîinile dușmanilor lor de moarte!
În mod deosebit, era alarmat de această primejdie, ca de “sabia lui Damocles”, Filat, antipodul și copia lui Voronin, – personalitate arogantă, obsedată de importanța propriului “Eu”, cu un grad exagerat de autoapreciere – “adevărul în ultima instanță!”. Păcat de foștii lui susținători, dezamăgiți și părăsiți, astăzi copleșiți de sindromul inutilității!
Este caracteristic faptul, că anume migranții economici au jucat rolul de catalizator în campaniile electorale “anticomuniste”. Din sentimente de ură înverșunată față de regimul totalitar-fascist al lui Voronin concetățenii noștri, victimele nemijlocite ale Partidului Comuniștilor, necătând la condițiile climaterice dure, din cele mai îndepărtate localități ale țărilor de reședință, s-au grăbit să fie prezenți și să facă cozi, nemaivăzute cândva, la secțiile de votare de pe lângă consulatele țării noastre.
Sutele de mii de migranți economici, porecliți în mod eronat de către Filat – diasporă, au crezut, cu adevărat, în spărtura de lumină și de aer proaspăt, apărută la capătul tunelului obscur, rece și întortocheat, “îngrijit” de către comuniști în subsolurile, demult părăsite și uitate, din centrul Europei. Și aceasta, în mare măsură, s-a produs grație eforturilor propagandistice externe ale diversanților comuniști, care mizând pe opinia publică oficială de peste hotare, au uitat, definitiv, să ia în calcul și reacția inevitabilă, masivă a concetățenilor noștri din rândul gasterbaiterilor din țările de reședință.
Va urma.
David Ostrogorschii
(135 accesari)
Lasă un răspuns