SchuebelFostul șef al Misiunii UE la Chișinău, Dirk Schuebel, susține că au fost cazuri când au fost înregistrate nereguli în administrarea fondurilor UE cu implicarea funcționarilor moldoveni, însă nu a oferit nume, motivând că nu are dreptul, deoarece aceste cazuri sunt în proces de investigație, se arată într-un interviu pentru kommersant.md.

Oficialul UE susține că a asistat, în perioada aflării la Chișinău, la numeroase exemple de utilizare a mijloacelor financiare din diferite fonduri pentru implementarea reformelor. „Dacă apăreau anumite probleme legate de utilizarea acestor fonduri, noi imediat informam colegii din Oficiul european pentru lupta cu corupția „OLAF”. Și ei imediat inițiau un dosar privind aceste cazuri”, a declarat Dirk Schuebel.

Întrebat dacă sunt dosare deschise și pe funcționari moldoveni, fostul Ambasador al UE la Chișinău a răspuns afirmativ. „Aceste persoane sunt implicate în procesul de investigare și de aceea nu pot vorbi acum”, a precizat Schuebel.

Referitor la fenomenul corupției, Dirk Schuebel susține că se fac pași importanți în combaterea acestuia. „Este foarte important că există mass-media, care investighează aceste cazuri. Aceasta, desigur, nu este pe placul multor funcționari aflați la putere, însă este foarte important pentru un stat democratic. Astfel de funcționari sunt și în Europa, și în SUA”, a mai spus ex-Ambasadorul UE la Chișinău.

Dirk Schuebel a fost șef la Misiunii UE la Chișinău în perioada 2009-2013.

Sursa:ziarulnational.md

(178 accesari)