3.2 C
Chișinău
sâmbătă, 4 decembrie, 2021

Dialogul surd de pe maidanul negru, de Alina MATIS

Must read

Comentarii recente

alina-matis-gandulSunt în Kiev, între cele două maidane – Piaţa Independenţei şi Piaţa Europei. Sunt unite de o stradă scurtă, dar lată, cu două găuri mici prin baricade. Noaptea trecută, cu negocierile blocate, au apărut baricade noi. „Extindem teritoriul maidanului!”, le-a spus Klitschko.

Am mâinile pline de funingine în timp ce scriu. Pe maidanul negru, totul este afumat. Un bărbat la costum, frizură impecabilă, care ţine la braţ o femeie cochetă, cu ghete cu toc şi blană pe ea, mă întreabă dacă îmi place protestul lor. Îi spun, la fel cum le-am răspuns tuturor până acum, neştiind ce vor să audă, că e foarte interesant. „This is the birthplace of modern political Ukrainian nation. You’ll see”, îmi spune într-o engleză impecabilă, în timp ce îşi ajută partenera să calce pe maidanul negru.

Merg printre focurile mari, pe care ard cauciucuri, trec pe sub coloanele din Piaţa Europei din Kiev, la câteva sute de metri de Piaţa Independenţei, de EuroMaidan, şi ajung la o baricadă. Încerc să văd la ce se uită străjerii atât de atent. „Jurnalista, jurnalista!”, aud. Paznicii se întorc şi se dau la o parte. Pentru câteva clipe, mă gândesc că am făcut ceva, că am încălcat vreo lege a maidanului. Pe urmă, îi văd cum dau scândura la o parte şi zic din nou: „jurnalista!”. Unul dintre ei, cu cască de construcţii pe cap, cu faţa plină de funingine şi un dinte sângeriu, mă ia de braţ – bărbaţii de pe maidan sunt foarte galanţi în felul ăsta, ajută fiecare femeie să urce baricadele de parcă ar fi treptele operei; aseară, unul mi-a deschis o uşă cu o mână şi a ţinut ranga la atac cu alta. Mi se face semn că pot să trec. Protestatarul cu dinte sângeriu vine cu mine şi vorbeşte întruna, deşi ştie că nu îl înţeleg. Mai arată din când în când către legitimaţia mea. Atât înţeleg – vrea să îmi arate ceva. Abia după ce fac câţiva paşi, văd scuturile sus.

Eram în „no man’s land”. În faţa mea, nişte trepte, de-a lungul căruia urca gardul plin de trupele Berkut ale lui Ianukovici. Stau lângă gratii, unul aici, altul doi metri mai încolo. Scuturile le ţin sprijinite de gard. În spatele lor, în parcul din faţa guvernului, alţi Berkuţi. Mulţi. Nu zic nimic, nu se mişcă, se uită ca o bufniţă la tine, întorcând capul, dar fără să îşi mişte imediat corpul.

Urc dealul, cu ucraineanul cu dinte însângerat vorbind din când în când. Peste tot sunt sticle de cocktail Molotov. Un Berkut întreabă ceva. „Jurnalista”, strigă ghidul. Berkutul zice multe cuvinte în spatele măştii, dar nu înţeleg decât „jurnalista”. Mă întorc spre baricadă, când ghidul meu scoate din buzunar un pumn de gloanţe. Şi îmi arată cu degetul spre ei. Berkuţii stau acolo, dincolo de gard, se uită la noi, dar nu mai zic nimic. Când ajung jos, se mai adunaseră câţiva bărbaţi, care monologau cu (sic!) Berkuţii.

La ieşirea din no man’s land, lângă un foc mare, prin fumul negru şi înecăcios de cauciuc, preoţii ţin o slujbă. Oamenii stau în jurul lor, fac cruci şi poze. Ceilalţi continuă să dea la târnăcop pentru a sparge gheaţa. Alţii umplu sacii pentru următoarea baricadă.

Sunt tot felul de oameni pe maidan. De toate vârstele. Copii cu răngi, bătrâni cu icoane, femei cu ceai şi pâine cu gem, motociclişti cu saxofon şi cărţi, puşti costumaţi în personaje din Ice Age cu care faci poză în faţa baricadei. La capătul străzii Gruşevski, în tocăria unei cafenele în stil de Dorobanţi, toată lumea face poză unei găuri proaspete de glonţ. Au încercuit cu markerul gaura şi au desenat indicatoare, să nu o rateze nimeni – o tehnică bună de PR de maidan. Lângă gaură, un grup de vreo zece persoane stă în cerc, cu lumânări în mână.

În toată zona ocupată de protestatari, te uiţi la feţele oamenilor şi îi vezi transfiguraţi. Deşi dincolo de conceptul de libertate şi „cât mai departe de Rusia”, nu ştiu foarte clar ce vor, speră. Speranţa nu îngheaţă nici la -13 grade.

Din păcate, am vorbit şi cu ei, am ascultat şi ce zic liderii opoziţiei şi am avut ocazia azi să vorbesc şi cu cineva din guvern. Fiecare trăieşte în altă Ucraină, dar mi se pare că prea puţini trăiesc în Ucraina adevărată: o ţară falimentară, care a făcut prea mult jocul unui şpagat între est şi vest.

Într-un fel, scena cu ucraineanul cu dinte sângeriu şi Berkuţii de după gard rezumă situaţia din Ucraina. Unii vorbesc prea mult şi înflăcărat, alţii se uită la ei, dar nu răspund. Ca o zi a cârtiţei, scena aceasta se repetă întruna şi împiedică un happy-end. Aceasta este marea problemă a Ucrainei protestatare: se poartă un dialog al surzilor.

Sursa: gandul.info

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri