Ședința de constituire a Parlamentului, potrivit Regulamentului legislativului, este prezidată de cel mai în vârstă deputat. Și în această legislatură, ca și în precedenta, decanul de vârstă printre deputați este Eduard Smirnov de la Partidul Socialiștilor.

Președintele ședinței oferă cuvânt președintelui Curții Constituționale pentru prezentarea raportului privind rezultatele alegerii Parlamentului și validarea mandatelor deputaților aleși.

După constituirea legală a Parlamentului, se alege președintele legislativului, vicepreședinții și se formează Biroul permanent. În termen de zece zile după constituirea legală a Parlamentului, se constituie fracțiunile parlamentare, care sunt alcătuite din cel puțin cinci deputați aleși.

Pentru efectuarea alegerii președintelui Parlamentului, legislativul, la propunerea fracțiunilor parlamentare, instituie o comisie. Președintele Parlamentului se alege pe durata mandatului legislativului, prin vot secret.

Vicepreședinții se aleg la propunerea președintelui Parlamentului, după consultarea fracțiunilor parlamentare, prin vot deschis, cu votul majorității deputaților aleși.

Biroul permanent al Parlamentului este organul de lucru al acestuia și se formează, ținându-se seama de reprezentarea proporțională a fracțiunilor în Parlament. Din el fac parte, din oficiu, șeful legislativului și vicepreședinții.

Președinții, vicepreședinții, secretarii, membrii și membrii supleanți ai comisiilor permanente se aleg de Parlament cu votul majorității deputaților aleși. Componența nominală a comisiilor permanente se stabilește ținându-se cont de reprezentarea proporțională a fracțiunilor în Parlament.

Pe 11 iulie 2021, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare anticipate. După ce Curtea Constituțională a confirmat rezultatele scrutinului, președintele țării, Maia Sandu, a semnat decretul de convocare a Parlamentului de legislatura a XI-a, pentru ziua de luni, 26 iulie, începând cu ora 10.00.

În noul Parlament au acces trei formațiuni politice. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate – 63 de mandate, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 32 de mandate și Partidul politic Șor – 6 mandate.


(5 accesari)