Ziua armatei romane
O slujbă religioasă şi un ceremonial de depunere de flori şi coroane a avut loc astăzi la Cimitirul ostaşilor români din localitatea Vărzărești, din raionul Nisporeni, cu ocazia Zilei Armatei Române, marcate pe 25 octombrie. În fața eroilor și-au plecat frunțile oficiali, dar și oameni simpli.

Evenimentul a început cu o slujbă de pomenire, oficiată de un sobor de preoți de la Mitropolia Basarabiei. În discursul rostit, Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, a vorbit despre rolul important pe care Armata Română l-a jucat de-a lungul istoriei în edificarea și consolidarea țării și despre sacrificiul eroilor căzuți în lupte.

”Astăzi, pe această vreme atât de aspră, să ne aducem aminte de asprimea vieții oricăror soldați și cred că dacă ne e greu să răbdăm puțin, câteva minute această vreme, putem să realizăm cât le-ar fi fost de greu celor care fără sa

țină cont de vreme și-au pus viața în slujba patriei. Glorie eternă eroilor Armatei Române”, a declarat ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurca.

La manifestare l-am întâlnit și pe părintele Ștefan, de la Cultul Eroilor ”Regina Maria”. El își amintește cu mandrie despre tatăl său, veteran al armatei române. Spune că în în perioada sovietică oamenii veneau clandestin la cimitir ca să-i pomenească pe cei înmormântaţi aici. Părintele Ștefan ne-a mai spus cu regret că drepturile basarabenilor care au luptat în Armata Română nu sunt nici astăzi respectate integral.

”Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, că și domnul colonel (Dumitru Neacșu n.r.) e aici, din partea armatei, și mă bucur, că din a patra națiune care a dat jertfă pe câmpul de luptă, nu a fost recunoscut nimic. Dar să dea bunul Dumnezeu ca să se schimbe lucrurile și să fie și România odata văzută cu demnitate”, a declarat părintele Ștefan.

Primele lucrări la Cimitirul ostaşilor români din localitatea Vărzărești le-a efectuat prin 1990 primarul, Mihai Guidea. Până atunci locul era o simpla pășune. Acest lucru nu împiedica însă localnicii să vină, de sărbători, să-și pomenească eroii.

”Înainte de a fi renovat cimitirul, de douăzeci de ani, foștii primari care au fost înaintea mea, împreună cu locuitorii comunei Vărzărești, anual comemorau de sărbătorile pascale, veșnica pomenire a eroilor. Facem diferite programe pentru a ține minte sacrificiul care l-au facut acești tineri pentru dragostea de neam și țară”, primarului de Vărzărești, Ion Crudu.

În Cimitirul de onoare situat în cel mai înalt loc din Vărzărești și în preajma uneia dintre cele mai vechi mănăstiri dintre Prut și Nistru sunt înmormântați 178 de militari români care au căzut în luptele pentru eliberarea Basarabiei, în 1941.
Sursa: radiochisinau.md

(125 accesari)