8.9 C
Chișinău
miercuri, septembrie 22, 2021

Demiterea lui Stoianoglo. Litvinenco: proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură nu va fi expertizat de Comisia de la Veneția

Must read

Comentarii recente

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, susține că proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură, care prevede mecanismele de demitere a procurorului general al Republicii Moldova, nu va fi trimis spre expertizare Comisiei de la Veneția.

Potrivit lui Litvinenco, Legea cu privire la Procuratură prevede ca toți procurorii să fie evaluați, în afară de procurorul general, iar prin intermediul proiectului de Lege votat de Parlament în prima lectură se urmărește extrapolarea prevederilor existente și în raport cu procurorul general.

„Astăzi au loc consultări cu privire la proiectul de lege privind modificarea Legii Procuraturii. Au fost invitate toate părțile interesate, nu am cenzurat prezența nimănui. Au fost și opinii critice, în special din partea Procuraturii. Nu e de mirare pentru noi acest lucru. Ar fi fost straniu dacă reprezentanții procuraturii veneau și spuneau că proiectul este bun. Toate propunerile făcute astăzi vor fi analizate și sistematizate. Solicit și colegilor deputați să formuleze amendamente, iar Comisia juridică, numiri și imunități o să ia decizia finală după ce toate părțile își vor expune punctul de vedere. Au fost și propuneri relevante, iar unele dintre acestea vor fi luate în considerare la votarea proiectului în lectura a doua”, a precizat Litvinenco, autorul proiectului de lege.

Acesta a explicat de ce proiectul respectiv, înainte de a fi votat în lectură finală, nu va fi trimis spre expertizare Comisiei de la Veneția, așa cum au propus unii participanți la consultările din Parlament.

„Toți procurorii din Republica Moldova sunt evaluați, în afară de procurorul general. Toți procurorii sunt pasibili de a fi trași la răspundere disciplinară, cu excepția procurorului general. Prin acest proiect noi nu facem altceva decât să extrapolăm acele prevederi aplicabile în raport cu toți procurorii din R. Moldova și în raport cu procurorul general. Atât timp cât aspectele referitoare la evaluare, răspundere au fost deja expertizate de către Comisia de la Veneția, noi nu facem decât să aplicăm aceleași reguli de evaluare și în raport cu procurorul general. Din acest motiv nu văd necesitatea expertizării proiectului de către Comisia de la Veneția”, a punctat ministrul Justiției.

Întrebat dacă a fost identificată deja o candidatură pentru funcția de procuror general, în condițiile în care soarta lui Alexandr Stoianoglo pare să fi fost decisă, Sergiu Litvinenco a punctat: 

„Nu discutăm la momentul de față candidaturi la funcția de procuror general. Plus la asta, legea respectivă nu este îndreptată împotriva procurorului general actual. Legea prevede o procedură care ar fi aplicabilă tuturor procurorilor generali, fie că e vorba de cel actual sau cei care vor fi”.

Litvinenco a mai adăugat că noua lege prevede că procurorul general, procurorul Găgăuziei și președintele Uniunii Avocaților nu vor mai face parte din oficiu din Consiliul Superior al Procurorilor. Totodată, Litvinenco a mărturisit că nu a fost surprins de avizul negativ dat de Procuratura Generală.

„Nu m-a mirat acest aviz negativ al Procuraturii Generale. M-ar fi mirat dacă era un aviz pozitiv. Din păcate, chiar și astăzi, la ședință, ați văzut opinia Procuraturii Generale și CSP. Opinia lor e că nimic nu trebuie schimbat, că în procuratură lucrurile merg perfect, că suntem un stat cu o procuratură mai bună decât în Germania. Acest lucru mă lasă cumva să cred că procuratura nu e obiectivă în aprecierile sale. Acele propuneri care vor îmbunătăți textul proiectului le vom examina, iar propunerile în care ei spun că totul e excepțional le vom trece cu vederea”, a conchis Litvinenco.

ziarulnațional.md.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri