DECLARAŢIE pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, VOTATĂ de Parlamentul României // DOC
Parlamentul de la Bucureşti a votat, în cadrul unei şedinţe solemne, o DECLARAŢIE pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918. „Pentru” au votat majoritatea deputaţilor români.
„Apreciem ca fiind pe deplin legitimă dorinţa acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care susţin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române şi subliniem că acest act depinde exclusiv de voinţa acestor cetăţeni”, se spune în declaraţie.
„Declarăm că România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare care ar veni din partea cetăţenilor Republicii Moldova ca o expresie a voinţei suverane a acestora, fără nici un amestec din afară”, se mai arată în declaraţie.
La şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului a participat şi Custodele Coroanei române, Margareta, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, precum şi fostul preşedinte Emil Constantinescu.
Sursa:jurnal.md
(43 accesari)
„ACADEMICUL” DIHOR
Da n-o să-i spun numele! Deoarece-i septuagenar și să nu-l trăsnească damblaua! Și apoi unii vor spune că-i numai vina mea, cum spunea el la vremea lui pe nedrept de vulturul Cheianu în privința regretatului Ion Ungureanu.
De ce-i „academic” dihor? Fiindcă a fost principalul țopăitor la hora pentru votul nominal a oligarhului uzurpator de tristă pomină Plahotniuk și asemenea unui dihor a înșfăcat apoi găina și s-a retras în vizuină s-o mănânce în voie! Și acum stă liniștit în vizuină!
N-a fost în Piața Marii Adunări Naționale la Aniversarea Unirii! Dacă n-am dreptate, chiar vă rog să mă corectați! Și asta, deși-i președinte al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova! Dacă și-a dat demisia din această funcție, iar vă rog să mă corectați, deși cred că am
dreptate! Dihorele nu-și dă niciodată demisia, el se retrage în vizuină și moare!