filip plahotniucViitorul fost Guvern iresponsabil îşi asumă… responsabilităţi

La fel de hoţeşte cum a fost şi învestit, adică în miez de noapte, Guvernul, în fapt de seară, şi-a asumat răspunderea privind proiectul de lege care se referă la executarea asigurării garanţiilor de stat acordate Bănci Naţionale pentru creditul oferit băncilor falimentare în anii 2014-2015 pentru a acoperi tranzacţiile frauduloase din sistemul bancar.

În mod normal, o astfel de chestiune trebuia să fie discutată, în prealabil, în Parlament. Cu alte cuvinte, cetăţenii RM vor trebui ca, pe parcursul a 25 de ani, să acopere miliardul furat într-o noapte de către aceiaşi bandiţi care au controlat şi controlează fosta şi actuala guvernare „proeuropeană”, adică Mafia PD, în frunte nu „Naşul” Vladimir Plahotniuc.

Sigur că dacă se urma calea legală, nemafiotă, Parlamentul controlat de Plahotniuc ar fi votat fără problemă obligarea moldovenilor de a restitui ceea ce s-a furat sub supravegherea „Naşului” prin intermediul penalilor Iurie Leancă, Dorin Drăguţanu, Valeriu Lazăr şi ceilalţi „locotenenţi”. N-au făcut-o pentru că această „responsabilitate” trebuie fixată în conştiinţa publică ca aparţinîndu-i amărîtului de premier de paie Pavel Filip. Asta şi multe altele care vor urma trebuie să servească drept pretext pentru demiterea sa şi instalarea lui Plahotniuc în funcţia de prim-ministru, indiferent de nonşalanţa cu care el neagă această aspiraţie în cel mai recent interviu acordat portalului Tribuna.md.

Premierul Pavel Filip şi-a justificat această decizie spunînd că astfel va putea evita speculaţiile politice în contextul campaniei electorale, dar şi pentru a îndeplini în timp util acordurile prealabile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), ceea ce va permite şi deblocarea finanţărilor din partea UE. Ceva, ceva este adevărat, căci cu FMI nu te poţi juca de-a v-aţi ascunselea cum o fac guvernanţii cu moldovenii. FMI, însă, nu cere guvernanţilor să-i jupoaie pe moldoveni pentru ce au furat ei. FMI a aşteptat să vadă rezultate rapide în recuperarea miliardului furat şi în pedepsirea hoţilor, nu doar mimarea unor anchete prin judecarea şi întemniţarea unor „jucători mărunţi”, fraieri şi uşor de prins în capcane. Oare nu se vede că anchetarea lui Ilan Shor este de ochii lumii, căci pedepsirea lui autentică şi drastică l-ar developa pe însuşi stăpînul din umbră al acestei ţări aruncată de el în afara civilizaţiei şi legalităţii?

Aşa cum era şi de aşteptat, fracţiunea parlamentară a PSRM a depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Filip, care a fost semnată de 37 de deputaţi din fracţiunile parlamentare ale Partidului Socialiştilor (24 de deputaţi), ale PCRM (cinci deputaţi) şi PLDM (opt deputaţi). Ghiciţi cine n-a vrut să semneze! De fapt ştiţi că este vorba despre partidul molie condus de Iurie Leancă! Cum să semneze Leancă o astfel de moţiune de cenzură cînd tocmai el, ca fost premier, a autorizat furtul miliardului şi cel al Aeroportului?

 Gura păcătosului adevăr grăieşte

„Legile aprobate prin asumarea răspunderii de către Guvern au fost validate de către organismele internaţionale. Dorim să avem un program cu FMI în Octombrie. Data limită de realizare a tuturor condiţiilor e 4-5 Octombrie. Dacă le trimiteam în Parlament, acestea trebuia să fie examinate în comisii şi să fie aprobate în prima, a doua lectură. N-am fi reuşit să avem în Octombrie un program internaţional cu FMI”, şi-a justificat Filip atacul asupra întregului popor moldovenesc. „Aceste proiecte sînt importante şi vin să facă ordine în sistemul bancar. Nu vom mai avea acel acţionariat netransparent la bănci şi nu vor mai fi posibile jaful şi spălările de bani”, a mai spus gonflabilul prim-ministru.

Că minte de îngheaţă apele că în Octombrie va exista „un program internaţional cu FMI” veţi vedea după alegerile prezidenţiale, mai ales dacă acestea vor fi furate de PDM în favoarea lui Marian Lupu. În realitate, fără să o ştie, moldovenii, în următorii 25 de ani, nu vor avea de restituit Statului Mafiot doar acest miliard, ci încă vreo 5-6, furate tot de ei în ultimii şase ani. Vechea zicală că „gura păcătosului adevăr grăieşte” este reconfirmată de preşedintele Parlamentului, finul de cununie şi partenerul politic şi de afaceri al „Naşului” Plahotniuc. Legat de „asumarea răspunderii Guvernului” de a-i obliga pe moldoveni să restituie tot ceea ce au furat ei, el a spus, reţineţi!, „că deşi toate pietrele cad în capul actualei guvernări, garanţiile au fost asumate de Guvernul Leancă şi Guvernul Gaburici încă în 2014-2015”.

Păi în ce cuibar politic complice este acum Leancă, dacă nu în cel al guvernării? Doar Leancă a fost cel care şi-a asumat „răspunderea” furtului miliardului şi tot el este şi cel care sprijină „răspunderea” asumată de iresponsabilul Guvern Filip! Deoarece Igor Dodon a iniţiat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pentru această asumare de răspundere nelegiuită, Leancă mai-mai că nu sugerează, ca şi Ghimpu, că ar fi „mîna Moscovei”, căci iată ce spune: „Igor Dodon, ca întotdeauna, joacă şi de această dată cartea destabilizării”. Adică, în viziunea lui Leancă, intenţia politică a socialiştilor de a nu înrobi moldovenii înseamnă „destabilizare”? Destabilizarea cui şi a ce? Destabilizarea şanselor electorale ale lui Lupu şi a celor ca actualii guvernanţi mafioţi să jupoaie ţara în continuare?

Într-un total dispreţ faţă de amărîţii de moldoveni care vor trebui să-şi vîndă şi găinile din curte ca să le restituie tot lor ceea ce tot ei au furat, PPEM-ul lui Leancă are neobrăzarea să declare că dacă Guvernul nu îşi asuma în 2014 garanţiile bancare, „500.000 de moldoveni şi-ar fi pierdut economiile de o viaţă, iar sistemul bancar şi economia în general ar fi intrat cu siguranţă în colaps”.

Asta înseamnă, nu-i aşa?, că ei pot fura în continuare, dar trebuie să-i lăsăm în pace, să plătească tot păgubaşii, adică moldovenii, căci dacă facem vîlvă mare ca să-i prindem pe hoţi, există „pericolul” ca alţi 500.000 de moldoveni să-şi piardă economiile de o viaţă. Păi cei 500.000 de moldoveni despre care se vorbeşte oricum şi-au pierdut acele economii, numai că ceva mai subtil, prin aceea că, iluzoriu, ar avea ceva bani rămaşi în bănci, numai că acum sînt obligaţi de Guvern să plătească mai mult decît ar fi pierdut iniţial, iar asta prin acoperirea furtului miliardului în cauză. Este un exerciţiu simplu de logică.

 Plahotniuc către popor, scuipîndu-l

Ştim cu toţii că Plahotniuc iese foarte rar din buncărul său în faţa opiniei publice de care se teme ca dracu’ de tămîie. Are grijă ca, din puţinele interviuri pe care le acordă unor publicaţii selectate cu grijă, oamenii să subînţeleagă nu numai că el este stăpînul acestui popor, dar şi rolul de Mesia pe care şi l-a asumat.

Într-un interviu acordat portalului TRIBUNA, Plahotniuc face o serie de afirmaţii din care merită să extragem cîteva. Acesta punctează cu insistenţă faptul că „PDM este unul dintre cele mai importante partide din Republica Moldova, partidul cu cea mai bună reprezentare în teritoriu”. Asta în contextul în care toată lumea ştie cum, prin şantaj, ameninţări şi cumpărări efective, numeroase organizaţii teritoriale ale PLDM sau PCRM (filiale, primării, consilii raionale) au fost nevoite să treacă la PDM.

Cu ipocrizia-i binecunoscută, Plahotniuc spune că „nu poate afirma că pentru PDM este vital să deţină funcţia de Preşedinte al ţării”, ca, mai apoi, să sugereze şi să argumenteze că doar Lupu este cel capabil să deţină această funcţie. În sprijinul încrederii în succesul lui Lupu, în completarea convingerii că „PDM în orice caz va rămîne foarte puternic şi va guverna”, Plahotniuc invocă o creştere bruscă, vrăjitorească în sondaje ale acestui candidat. Chestiunea sondajelor comandate o ştim cu toţii, numai că, în cazul lui Plahotniuc, rolul acestora este de a justifica fraudarea alegerii în favoarea lui Lupu. Creşterea în sondaje a acestui candidat este cu atît mai ireală şi suspectă cu cît el este asociat cu numele lui Plahotniuc, cea mai odioasă figură politică pentru majoritatea moldovenilor, dar şi pentru că numele acestuia este asociat guvernării care a orchestrat furtul miliardului, înstrăinarea Aeroportului, atacurile de tip rider, sărăcirea populaţiei, minciuna integrării europene etc.

Culmea impertinenţei şi a cinismului este atinsă de Plahotniuc atunci cînd practic dă ordin să se facă curăţenie generală în ţară, asumîndu-şi rol conducător în această operaţiune. „Dacă se face curăţenie în Justiţie sau în alte sectoare asta ajută în primul rînd ţara, indiferent cine o face. Important este să se facă ordine, aceste acţiuni să fie administrate profesionist şi obiectiv, să nu se limiteze doar la o zonă, ci să abordeze frontal şi la scară largă întregul fenomen al corupţiei”, spune Plahotniuc.

Vorbeşte de curăţenie în Justiţie de parcă Moldova, UE şi SUA nu ar şti că el personal conduce Justiţia, CNA, CNI, Procuratura etc. De ce nu a renunţat la controlul asupra acestora pînă acum şi nu a lăsat aceste instituţii independente? Doar tocmai aceste lucruri au fost cerute în toţi aceşti ani de către UE, SUA, FMI etc.! În plus, fiind întrebat dacă el este cel care a aprobat arestarea de suprafaţă, învăluitoare şi irelevantă a judecătorilor reţinuţi, el spune:

„Eu îmi dau acum aprobarea în avans şi pentru următoarele astfel de acţiuni, chiar fără să ştiu care sînt acestea. Dacă de aprobarea mea depind unele lucruri benefice, îmi dau aprobarea să se facă ordine în ţară. Dacă sînt unii care aşteaptă aprobarea mea, sper să citească atent acest interviu şi să se apuce imediat de treabă, fie că este vorba de curăţenie în sectorul vamal, cel al sănătăţii sau în altele”.

Orice om normal, de rînd, sau orice politician local responsabil sau din exterior s-ar întreba: „Dar cine este acest Plahotniuc ca să îşi aroge această autoritate? În virtutea căror prerogative legale?” Peste noapte, el şi-a revendicat calitatea de „coordonator al alianţei de guvernare”. Dar aceasta nu e o funcţie oficială, legală şi nici nu figurează în vreun nomenclator de funcţii în stat!

Ca să accentueze, să sugereze clar că el este stăpînul acestei ţări, Plahotniuc declamă: „M-am implicat şi pînă acum, începînd cu instalarea noului Guvern, atunci cînd împreună cu colegii de coaliţie am sprijinit activ tot ceea ce a venit de la Guvern şi de la echipa de negociere cu FMI. Au fost înregistrate rezultate pozitive şi nu ne oprim aici, vor fi demarate şi alte reforme complicate de mare utilitate socială.”

Ştim cu toţii cum s-a implicat în instalarea acestui Guvern – fără ca să existe un program de guvernare prezentat legal în Parlament şi a fost învestit în stil mafiot în miez de noapte, iar asta în condiţiile unei autentice lovituri de stat, prin asumarea guvernării de către un partid minoritar, nereprezentativ la nivelul rezultatelor din urma alegerilor parlamentare din 2014, dar şi prin cumpărarea efectivă a unor deputaţi. Cît priveşte implicare lui în negocierile cu FMI, adevărul e altul: da, a fost implicat, numai că implicarea lui a vizat retragerea FMI din RM şi refuzul de a mai sprijini RM din cauza demiterii Guvernului Streleţ şi, în primul rînd, din cauză că Plahotniuc este cel care ţine în captivitate Justiţia acestei ţări.

Venind vorba despre protestele antiguvernamentale şi, în special, împotriva sa, Plahotniuc spune: „Ele (protestele; nota aut.) sînt conduse de interesele murdare ale membrilor de vîrf, este vorba de gruparea clanului Ţopa, de gruparea lui Platon, de grupuleţul lui Renato Usatîi… (…) Ce mi se pare de-a dreptul periculos este că în ultima vreme ei au făcut dovada ca sînt capabili să facă mult rău imaginii Moldovei în afara ţării, intoxicînd media internaţională cu informaţii false şi extrem de periculoase pentru ţară.”

În concluzie, Plahotniuc vorbeşte despre interesele murdare ale unor clanuri, manifestîndu-şi regretul că sînt difuzate informaţii false şi periculoase pentru ţară, de parcă protestatari ar fi furat miliardul şi Aeroportul, nicidecum guvernarea controlată de el. Vorbind despre declaraţiile făcute de către Andrei Năstase în SUA în ancheta BEM, Plahotniuc îl minimalizează spunînd:„Ce detalii să vă dea, că a zburat pînă în SUA să depună mărturii la Mc Donald’s? Haideţi să fim serioşi, băiatul ăsta încă nu a depăşit ipostaza de clovn, vedeţi doar că umblă ca un bezmetic din ţară în ţară şi nu vrea nimeni să se vadă cu el. Nu pot să răspund mai serios la aşa întrebare. Lăsaţi-l să colinde mai departe fast-food-urile din SUA şi din Europa.”

Păi dacă Năstase este atît de neimportant şi nepericulos, atunci de ce trustul său mediatic îl satanizează atît? Dar, în acest punct, să-l cităm şi pe Andrei Năstase, care a acordat un interviu aceluiaşi portal, TRIBUNA.

 Îşi va comanda propria condamnare Plahotniuc?

Andrei Năstase: „Încercările guvernării oligarhice de a băga în subconştientul oamenilor ideea că nu ar exista nici un fel de anchetă în Statele Unite ale Americii au un singur scop – de a manipula opinia publică, mai ales acum, în ajunul prezidenţialelor. Vreau să-i dezamăgesc pe cei care umblă cu asemenea trucuri, adică pe cei care cu adevărat au furat miliardul şi acum îl pun în cîrca cetăţenilor – structuri federale foarte serioase investighează furtul masiv pe care l-au comis tîlharii oligarhici şi nu e departe ziua cînd vor răspunde penal pentru asta. Le-aş sugera ca, de fiecare dată cînd pleacă peste hotare, să-şi ia cu ei şi o valiză cu strictul necesar pentru deţinuţi. Căci din una din aceste călătorii, la sigur nu se vor întoarce. În premieră pentru presă, vreau să vă anunţ că, în perioada ce urmează, Victor Ţopa şi Viorel Topa, deposedaţi de către Plahotniuc de acţiunile lor de la BEM, lucru demonstrat de Înalta Curte de Justiţie de la Londra, vor fi, la fel, audiaţi ca martori în dosarul jafului secolului instrumentat de serviciile federale din Statele Unite.

Nici eu şi nici agenţii federali ai instituţiilor ce investighează cazul nu am exclus că, în scurt timp, Plahotniuc îşi va comanda propria condamnare, dar şi a Preşedintelui Parlamentului, finul său Candu, în Republica Moldova pentru a scăpa de investigaţiile de peste hotare. Mai exact, în astfel de situaţie, ei speră că nu vor fi cercetaţi şi condamnaţi ulterior de justiţiile altor state, datorită principiului de drept non bis in idem, adică nimeni nu poate fi judecat de două ori pentru aceeaşi faptă. Se investighează la modul cel mai serios spălătoria mafiei ruseşti din perioada 2010-2014 şi furtul miliardului de la cetăţenii R. Moldova, realizat prin intermediul BEM, instituţie bancară ajunsă sub controlul lui Plahotniuc după preluarea de la coacţionarii săi a peste 51% din acţiuni: mai întîi 11%, iar mai apoi încă 18,5 % de la Victor Ţopa şi Viorel Ţopa şi 23 % de la statul Republica Moldova. Le-am explicat oamenilor legii din Statele Unite că arestarea complicelui său Platon şi a judecătorilor implicaţi în laundromat, adică spălarea de miliarde de dolari, face parte dintr-un scenariu de obstrucţionare a justiţiei americane”.

În concluzie, tot SUA poate salva RM de Plahotniuc, iar asta numai dacă îl va da în urmărire internaţională pînă pe 30 Octombrie!

Mihai CONŢIU

(28 accesari)