Plaha-FileaAcum un an, mai exact pe 13 februarie 2013, cel care va rămâne în istoria politicii autotohtone, drept cel mai fricos şi mai laş politician din RM, prinsese puţin curaj ieşind cu acuze grave la adresa lui Plahotniuc. Acuze aduse pe drept la acea vreme. Nu o să stărui prea mult la ce cuvinte grele i-a aruncat atunci Filat lui Plahotniuc, sunt sigur că pentru toţi sunt cunoscute aceste lucruri. Ceea ce însă a urmat, va rămâne iarăşi în istoria politicii moldoveneşti, dar cred că şi mondiale, drept cea mai mare umilinţă publică la care a fost supus vreodată un politiciande de către un altul. Sau cea mai mare umilinţă adusă de către un bandit, altui bandit, când cel acuzat, Plahotniuc, practic l-a îngenunchiat în public pe Filat, punându-l pe acesta să-şi ceară scuze şi să nege toate acuzaţiile. Şi de parcă această umilinţă nu a fost de ajuns, la câteva zile la şi dat jos din funcţia de Premier.La acest capitol, vedem că Filat deţine recorduri absolute, demne de persoana lui laşă.

13 februarie cu ghinion

Zilele astea, mai exact la 13 februarie 2014, lui Plahotniuc i s-au aplicat mai multe lovituri serioase, totodată aducându-se la cunoştinţa publicului şi faptul că este urmărit într-un dosar penal în România pentru identitate falsă. Deocamdată i-a fost scos de la naftalină doar acest dosar, cel mai simplu din câte le are pregătite la Bucureşti. Se pare totuşi, că ziua de 13 februarie pentru oligarhul Plahotniuc este una neagră. Tot în acea zi, fiind sub presiunea României şi a UE, alege să renunţe la patru deputaţi din Adunarea găgăuză, crezând că astfel se va spăla pe mâini de mizeria pe care a pus-o la cale la Comrat pe 2 februarie, numită şi referendum.

Sacrificarea lui Gumă

Ceea ce însă i-a trădat încă odată caracterul mârşav al lui Plahotniuc, este mişcarea lui prin care l-a oferit pe Gumă pe tavă autorităţilor române. Motivele invocate de Gumă pentru care pleacă din parlament, sunt doar nişte încercări nereuşite de a minţi. În realitate, acesta a fost impus de Plahotniuc să renunţe la imunitatea parlamentară, aşa sperând că România se va mulţumi cu încarcerarea lui Gumă, lăsându-l pentru un timp în pace pe el

Greşeala care i-ar putea fi fatală lui Plahotniuc

Însă, pe departe, cea mai mare lovitură primită de Plahotniuc zilele astea poartă numele Platon. Presa subjugată lui Plahotniuc a tot trâmbiţat zilele acestea despre unele încercări ale lui Platon de a cumpăra deputaţi din coaliţia de guvernare. Şi motivul prostesc pe care-l prezentau aceşti lătrători ai lui Plahotniuc, cel de a lăsa guvernarea fără majoritate, deoarece Platon nu-şi doreşte apropierea RM de UE, este unul penibil pe lângă adevărul real. Poate că nici nu-şi doreşte Platon apropierea RM de UE, dar, chiar dacă au existat acele încercări de a cumpăra deputaţi, acesta a făcut-o doar din dorinţa de a se răzbuna pentru ţeapa luată de la Plahotniuc.

În realitate, este vorba de o dispută pe viaţă şi moarte dintre aceşti doi bandiţi din cauza băncii Victoriabank. Acum vreo patru ani, Platon l-a ajutat pe Plahotniuc să-i deposedeze pe acţionarii majoritari de la Victoriabank de acţiuni, cu promisiunea că mai târziu îşi vor împărţi această bancă în mod egal. Însă, cum îi stă în fire lui Plahotniuc de a-i “kidăni” pe toţi, asta a făcut şi cu Platon. Nu voi stărui asupra maşinaţiilor economice pe care le-a făcut Plahotniuc pentru a-l ţepui pe Platon, dar voi aminti faptul că intervenţia lui Drăguţan de la BNM în cazul Victoriabank, a fost cireaşa de pe tort, care l-a enervat la culme pe Platon.

Lui Plahotniuc îi este frică de Platon, din care cauză a pus toate tunurile pe acesta. inclusiv presa aservită. Platon, spre deosebire de clanul Voronin, Filat, sau mulţi alţii pe care i-a distrus Plahotniuc, este mult mai periculos şi hotărât de a nu ceda. Şi are şi metodele necesare pentru a-l pune la pământ pe Plahotniuc.

Cel mai grav este că şi unele surse media care se mai bucură de ceva independenţă au intrat în acest joc, creând impresia că se dă o luptă între Platon şi coaliţia de guvernare şi că astfel s-ar pune în pericol parcursul european al RM. În realitate este doar o luptă între aceşti doi bandiţi, dintre care unul din ei se ghidează după reguli stricte ale mafiei şi nu iartă atunci când se încalcă regulile şi cuvântul dat. Presa care nu-i este servilă lui Plahotniuc ar trebui să evite acest subiect, să-i lase să se căsăpească între ei, în speranţa că din aceată luptă a lor ne vom alege cel puţin cu un bandit în minus.

Revenind la Filat, de ce acesta a luat apă în gură?

Probabil că mulţi s-ar fi aşteptat ca Filat să profite din plin de faptul că Plahotniuc este serios băgat la colţ şi să-i dea lovitura fatală, pentru a se răzbuna pentru umilinţele la care a fost supus de acesta. Însă, tăcerea acestuia ne duce cu gândul că, fie Filat şi-a primit lecţia anul trecut, încât acum nu mai are curajul să mişte un deget, fie acţionează mai prudent din umbră şi nu e chiar străin de cele ce i se întâmplă în aceste zile lui Plahotniuc.

Oricare din aceste situaţii ar fi, cetăţenii de rând, sătui de debandada aceasta şi de faptul că acest stat este total supus de aceşti bandiţi, şi-ar fi dorit o luptă deschisă între aceştia trei. Acum avem şansa ca din cei doi Plahotniuc şi Platon, să scăpăm definitiv măcar de unul, dar tot am fi preferat dacă se eliminau toţi trei reciproc.

sursa: blogulluivalentyn.blogspot.com

(599 accesari)