daniel gheorghe deputat roDeputatul Daniel Gheorghe, membru al grupului Prietenii Unirii din Parlamentul de la București, a mers în Republica Moldova săptămâna trecută. Deputatul a vorbit, într-un interviu pentru InfoPrut, despre vizita în Republica Moldova și adoptarea liceului Mihail Sadoveanu din Călărași.

InfoPrut: Ce ați făcut în timpul vizitei în Republica Moldova?
Daniel Gheorghe: Am avut un program foarte strâns, am avut, practic, o zi și jumătate la dispoziție. M-am deplasat la Liceul Mihail Sadoveanu din Călărași, pe care l-am adoptat. Aici este și o chestiune personală, străbunica mea e din Călărași, iar familia bunicului meu a locuit până la invazia sovietică, în 1940, chiar în Călărași. De atunci, nimeni din familia noastră nu a mai ajuns pe acolo. Sunt primul care ajunge în Basarabia după mai bine de 70 de ani.
La Călărași, m-am întâlnit cu domnul director și cu domnul viceprimar, am avut o discuție și voi iniția o colaborare și câteva proiecte de parteneriat, în cadrul proiectului de adopție a liceelor românești de peste Prut.
InfoPrut: În ce stare este liceul pe care l-ați adoptat?
Daniel Gheorghe: Am vizitat liceul și au nevoie de foarte multe lucruri. Din păcate, spre deosebire de România, investițiile în școli nu prea au avut loc în Republica Moldova, nu prea au ținut pasul cu modernizarea. O să-i susțin pe cât pot și o să încerc să-i pun n contact și cu reprezentanții administrației din zona pe care o reprezint eu în Parlamentul României, Ilfov. Deocamdată suntem la faza de discuții. Cei de acolo urmează să-mi trimită scrisoarea de intenție și, în funcție de ce se poate realiza și de contactele care se pot stabili și care se pot transforma în proiecte de colaborare, să ne apropiem cât mai mult și să-i susținem pe frații noștri basarabeni.
InfoPrut: Ați vizitat și alte școli?
Daniel Gheorghe: Am mai fost în comuna Săseni, unde am avut o discuție cu un domn profesor de istorie și cu colectivul cadrelor didactice din liceu, cu elevii de la clasa a XII-a. Mi s-au părut niște oameni deosebiți, care fac eforturi enorme pentru a reuși să le dea acestor elevi o educație de cea mai bună calitate, la același nivel cu educația de la nivelul liceelor din România. Sunt niște oameni care, deși nu dispun de resurse, nici aici, la fel ca la Călărași, nu s-au făcut investiții în ultimii ani în infrastructură, în logistică, oamenii fac eforturi mari. Probabil voi ține legătura și cu dumnealor și voi încerca să-i ajut, să le trimit și niște cărți.
InfoPrut: Ce investiții sunt necesare la liceul Mihail Sadoveanu?
Daniel Gheorghe: La Sadoveanu, din cât am observat eu, volumul investițiilor necesare este destul de ridicat. Au nevoie de reparații, de înnoirea mobilierului, de mijloace de tehnologie a informației moderne, de un fond de carte un pic mai mare. Mă gândesc la un program guvernamental de susținere a acestor licee. E nevoie de investiții la scară mare, sunt lucruri care depășesc resursele locale sau private.
InfoPrut: Ce probleme v-a semnalat directorul ICR Chișinău, cu care ați avut o întrevedere?
Daniel Gheorghe: Am avut bucuria să-l cunosc pe domnul Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău. Este unul dintre liderii autentici ai românilor basarabeni, mai ales după ce Republica Moldova a devinit independentă. A fost o onoare și o bucurie să-l cunosc pe unul dintre oamenii care înțeleg cu adevărat ce înseamnă România și ce înseamnă identitatea românească a celor de peste Prut.
Am fost surprins să văd că în ciuda volumului uriaș de muncă pe care dumnealui l-a depus, ICR-ul de la Chișinău încă funcționează într-un sediu care are o suprafață de circa 60 de metri pătrați, cât un apartament de bloc. Dumnealui mi-a povestit de peste 260 de proiecte derulate în cursul anului trecut, proiecte desfășurate nu doar în orașe, ci și în sate, în localități izolate din Republica Moldova, unde a reușit să aducă evenimente culturale românești, să doneze cărți pentru bibliotecile școlare.
Ceea ce este trist, în legislația actuală a ICR-ului nu se stabilește un statut special pentru ICR Chișinău, care nu ține de un spațiu exterior culturii și identității românești. Abordarea trebuie să fie total diferită, să aibă un statut special, să fie gândit din perspectiva politicii naționale. Relația dintre România și Republica Moldova nu ține de politică externă, Republica Moldova este un capitol total special pentru politica de la București.
InfoPrut: Ce puteți face, ca deputat, pentru ICR Chișinău?
Daniel Gheorghe: Eu pot face un amendament la legea ICR-ului. Cert este că trebuie făcut mult mai mult pentru Basarabia. Din păcate realitatea nu este așa cum pare la București, unde avem declarații de complezență, avem mesaje unioniste care apar în diverse momente, cum ar fi campanii electorale. Trebuie ca prezența românească în Basarabia să fie mult mai puternică decât a fost până acum, iar lucrurile astea le putem face prin stimularea investițiilor românești peste Prut, promovarea produselor din Republica Moldova în România și, mai ales, prin cultură.
Dacă nu există cultură românească în Basarabia, dacă nu există mijloace de informare în masă românești, carte românească, nu vom reuși să eradicăm marea minciună stalinistă numită moldovenism, cu scopul de a distruge această continuitate de trăire și de suflet românesc.
InfoPrut: Parlamentarii de la Chișinău sunt receptivi față de unire?
Daniel Gheorghe: Unii parlamentari din Republica Moldova sunt deosebit de receptivi la această chestiune. Cel mai important lucru este că trebuie să o spunem mai des, să nu ne ferim: unirea trebuie să se facă. Este o normalitate faptul că în Europa de astăzi există două state românești, există o singură Românie, o singură limbă, o singură origine, există o identitate comună, lucruri pe care nu le poate șterge absolut nimeni.
Am avut o discuție foarte interesantă și de foarte bună calitate cu domnul Valeriu Munteanu, de la Partidul Liberal. Atitudinea dumnealui mi s-a părut cea corectă pentru că trebuie trecut la acțiuni concrete în vederea apropierii celor două state românești.
Sper ca parlamentarii de la Chișinău să înțeleagă că această chestiune a unirii este o necesitate de ordin economic, social, geopolitic. Republica Moldova nu va reuși să se dezvolte independent, nu are capacitatea de a se autosusține și nu beneficiază de acele resurse pe care se poate gândi o strategie pe termen mediu și lung. Unirea dintre Republica Moldova și România ar aduce beneficii ambelor părți.
Sursa:infoprut.ro

(242 accesari)