Vlad-Filat-PlahotniucCircul electoral devine începând de astăzi oficial între Prut și Nistru. După ce am avut în ultimele luni parte de o clounadă marca Partidul Democrat, un fel de „pre campanie”, cum îi place lui Marian Ilici să spună, de astăzi intrăm și în campania propriu-zisă, după ce de dimineață vreo 10 partide s-au îmbulzit la CEC pentru a se înscrie.

Plahotniuc, de pe 102, direct pe 2

Nu degeaba am început cu Partidul lui Plahotniuc. Azi dimineață, oficial, am aflat că lista Partidului Democrat este cam aceeași pe care am avut-o și în 2010. Bine, în 2010 în ultima săptămână, când Plahotniuc s-a strecurat banditește direct pe poziția a doua, în condițiile în care mulți nici nu-l cunoșteau la față până atunci.

De data asta, Plahotniuc, deținător a 5 televiziuni, a hotărât să facă un circ în toată regula, pe care să-l mediatizeze din greu. Și-a trimis slugile din partid, în frunte cu Marian Ilici Lupu, să mai îndobitocească un pic poporul, după care l-a chemat să-și „aleagă candidații”. Și alegerea a fost, desigur, una așa cum se aștepta toată lumea: Lupu primul, Plahotniuc al doilea și încă alți 13 plahotniuci până la locul 15.
Am văzut că mulți se întrebau de dimineață cum e posibil ca unul ca Plahotniuc, adică cel mai detestat individ din politica moldovenească, să fie votat de atât de multă lume încât să ajungă direct pe poziția secundă în listă.

Cum, dacă până și în sondajele lui Petruți, Plahotniuc e pe ultimul loc la capitolul încredere, cu puțin peste 1%? Cadou și procentul ăsta, desigur. Deci dacă e să-i credem pe cei din Partidul Democrat, care se laudă cu 90 de mii de participanți la alegerile lor primare, ar reieși că aproximativ toți acești oameni l-au nominalizat pe Plahotniuc pe listele lor.

Desigur, nici teoretic și nici practic acest lucru nu este posibil, în condițiile în care 1,8% încredere (atenție – încredere!, nu intenție de vot) ar însemna cam vreo 28 de mii de oameni. Hai să zicem că toți ăștia 28 de mii, cadou de la Petruți, au participat la alegerile PD-ului și l-au votat pe Plahotniuc. Dar și așa mai rămân încă alte 60 de mii de oameni care, chipurile, l-ar fi nominalizat pe Plahotniuc în lista de 5. De unde s-au luat ei? Mister total!

Desigur, un mare fals și bătaie de joc la adresa poporului din partea lui Plahotniuc, care, din nou, și-a făcut lista așa cum și-a dorit el. Iar circul ăla cu autobuzul a fost pentru sclavii săi de la Publika, Prime și celelalte televiziuni care salahoresc din zori și până-n noapte pentru PD.

Plahotniuc mai are însă două liste de partid

Până la urmă, PD e partidul de buzunar al lui Plahotniuc și era de așteptat să facă absolut tot ce-și dorește cu lista acestuia. Situația este însă mult mai gravă și prin alte părți, în special la PLDM și comuniști, de pe listele cărora au dispărut subit toți contestatarii lui Al Capone de Grozești.
La comuniști nu-i mai avem pe Petrenco, Muntean și Petkov, cei mai activi comuniști din legislatura tocmai încheiată, dar și cei mai puternici contestatari ai lui Plahotniuc.

De la PLDM, Butmalai a fost pur și simplu radiat, iar Cimbriciuc, izolat pe un rușinos loc 54. Al Capone de Grozești a dat astfel o lecție tuturor celor ce și-au permis vreodată să-l critice, scoțându-i practic din viața politică.

Pe lângă astea, atât la comuniști cât și la PLDM au apărut pe primele poziții indivizi bine cunoscuți pentru relațiile extrem de strânse pe care le au cu Plahotniuc. Pîrlog de la comuniști, de pe poziția a 25-a, este cel mai grăitor exemplu în acest sens.

Însă ăștia micii contează mai puțin. Ce contează cu adevărat e că atât Voronin cât și Filat/Leancă au dovedit că sunt pionii lui Plahotniuc atunci când au format listele electorale. Deci, dacă va fi cazul, ei vor juca așa cum li se va spune și mai departe.

Așadar, Plahotniuc pornește pe cai mult mai mari în alegerile din 2014 decât în 2010. Atunci, după cum spuneam, s-a strecurat precum un hoț ce este, pe poziția a doua la PDM. Astăzi, a fost „ales” în „alegeri primare” pe poziția a doua la PDM, dar mai are și alte două liste de partid asigurate.

În condițiile astea, șansele ca în viitorul Parlament să avem o „coaliție largă”, cu PCRM, PLDM și PD la guvernare sunt unele extrem de mari.
Iar în urma acestui scenariu, Plahotniuc, adică cel mai detestat individ din politică, regizorul acestui scenariu de prost gust, va cere funcția de premier. Deja, după cum ați văzut, sclavii lui Plahotniuc din presă și din partid au început să promoveze fervent această idee.

Singura miză pe care o mai are astăzi Plahotniuc e să se asigure că partidul pe a cărui listă e nr.2 să treacă pragul electoral. În rest, e doar o problemă de timp și de Bruxelles până să ajungă premier.

Sursa: independent.md

(204 accesari)