În 2009, când se lansa în politică, cel puţin conform declaraţiilor sale cu privire la venituri şi proprietate depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC) în campania electorală din aprilie 2009, Leancă declara că, în 2007 — 2008, fiind vicepreşedinte al Companiei Ascom, a avut venituri de 78,6 mii de euro şi 320,9 mii de lei din salariu.

Acesta mai indica un lot de pământ la Ialoveni, un Audi 6 din 2001 şi un VAZ 06 din 1989. Atunci, Leancă deţinea depozite bancare în sumă de 53 mii de euro, iar din dobândă a obţinut 15 mii de lei şi 2600 de euro.

Averea candidatului Leancă a sporit în ultimii ani, deşi salariul său a fost unul vizibil mai mic decât cel din perioada Ascom. Astfel, în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pe anul 2015, ex-premierul a declarat un venit din salariu de 180 mii de lei şi alţi 120 de mii din activitate ştiinţifică. Anul trecut, Leancă deţinea în conturi bancare puţin peste 90 mii de euro (aproximativ 2 milioane de lei), aproape dublu faţă de perioada când se lansa în politică. Leancă declară acelaşi teren din Ialoveni, VAZ-ul din 1989, dar şi două case. Una de 223 m.p., tot în Ialoveni, pe care a obţinut-o prin contract de donaţie în 2012 şi alta, tot la acea adresă (construcţie accesorie), de 51 m.p., primită, la fel, prin contract de donaţie.

Iurie Leancă a primit casa care are o valoare cadastrală de aproape 700 mii de lei, dar un preţ de piaţă de câteva ori mai mare, în noiembrie 2012, pe când era ministrul al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Cel care i-a donat-o a fost socrul său, Nicolae Prigorschi, care avea atunci 77 de ani.

Proaspătul vicepreşedinte de Parlament locuia însă în acel imobil, unul modern, cu două niveluri, încă din anul 2005, fără a-l declara.

Citiţi continuarea pe ZDG.

(599 accesari)