Chiril MotpanMarele om de stat și filosof latin, Cicero, ne povestește despre un judecător care, atunci când investiga un caz, pornea de la o întrebare foarte simplă: cui bono? Cui îi folosește, adică.

Cred că e o întrebare pe care trebuie să ne-o punem fiecare dintre noi – pentru că fiecare judecă ceea ce se întâmplă în spațiul public. Și trebuie să ne-o punem mai ales atunci când se terfelește onoarea cuiva, așa cum se încearcă, de luni în șir, cu colegul meu Andrei Năstase, dar și cu alți membri ai Platformei „Demnitate și Adevăr”.

Dar acum s-a ajuns la proporții pe care nu le-am fi anticipat niciodată – o veritabilă investigație în stil KGB-ist, cu amestecul specific – un dram de adevăr, o căldare de minciuni, o retorică agresivă, însoțită de insinuări și de invadarea vieții private.

Așa că să ne întrebăm.

Cui îi folosește să facă zeci de fotografii și să inventeze scenarii în spatele lor – scenarii pe care nu le poate verifica nimeni?

Cui îi folosește să distragă atenția de la corupția puterii?

Cui îi folosește ca oamenii să vorbească despre scenarii apocaliptice și să se teamă unii de alții, în loc de simpla constatare că actuala guvernare se simte în criză de legitimitate – și încearcă să obțină această legitimitate prin răstălmăcirea declarațiilor oficialilor europeni, care, diplomați cum sunt, evită să spună albului alb și negrului negru?

Cui îi folosește să dezbine oamenii nemulțumiți?

Cui îi folosește să invite zeci de pseudo-analiști la câteva emisiuni televizate, pentru a spăla imaginea aceleiași persoane?

Cui îi folosește să încarce de comentarii incitatoare la ură fiecare nouă postare pe vreun blog, site de știri sau facebook?

Pe de altă parte, putem să ne mai întrebăm și altceva.

Putem să ne întrebăm cui îi folosește ca oamenii să se adune împreună și să-și spună, de la tribună, unul altuia, păsurile cu care empatizăm cu toții.

Putem să ne întrebăm cui îi folosește ca Moldova să scape de clasa coruptă și oligarhică, să nu ne temem să spunem asta, termenul are o semnificație clară încă de la Platon – ce o ține în captivitate.

Putem să ne întrebăm cui îi folosește ca oamenii să aibă încredere că lucrurile se pot schimba.

Putem să ne întrebăm cine are de câștigat dacă oamenii vor încerca să facă așa încât țara să arate cum li se pare lor că trebuie să arate.

Răspunsurile la aceste două serii de întrebări sunt simple: într-un caz, are de câștigat o singură persoană și aliații lui, cei cărora le dă un os de ros sub forma teancurilor de bancnote din miliardele furate. În celălalt caz avem de câștigat noi, oamenii ca mine și ca dumneavoastră, cei care vrem să trăim într-o societate demnă și dreaptă.

Și recomand să ne punem întrebarea asta de fiecare dată când auzim sau citim o luare de poziție publică – vom înțelege, probabil, în sfârșit, că așa nu se mai poate. Și ne vom mobiliza cu toții împotriva grupului de profitori al cărui simbol și față e acum Plahotniuc.

Chiril Moțpan

(8 accesari)