dmitry nikolayevMoţiunea înaintată de opoziţia de la Kiev a eşuat, însă manifestanții din Piața din Kiev continuă să creadă că protestele vor duce la o schimbare radicală a politicii ucrainene. Mulţimea n-a părăsit Piaţa Independenţei nici noaptea trecută. Mai nou, cîţiva tineri au fost condamnaţi la detenţie. Aceştia ameninţă poliţiştii cu judecata.

Potrivit reprezentantei studenţilor din Ucraina, Ruslana Lîshîciko, pentru condamnarea și maltratarea celor nouă tineri, oamenii legii vor fi acționați în judecată. Tinerii au fost condamnați la 2 luni de închisoare. Juriştii din grupul tinerilor care pichetează declară că vor ajuta tinerii să-şi cîştige dreptatea în instanţă.
Totodată, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland pleacă la Kiev cu scopul de a slăbi tensiunea, dar şi în vederea unui posibil dialog cu guvernarea şi opoziţia.
Premierul Azarov a informat că astăzi va pleca o delegaţie la Bruxelles şi alta la Moscova. La Bruxelles urmează să discute posibilităţile semnării Acordului, care ar avantaja situaţia Ucrainei, iar la Moscova se vor consolida relaţiile strategice şi comerciale.
Precizăm că foştii preşedinţi ucraineni, Leonid Kucima şi Leonid Kravciuk i-au sugerat lui Victor Ianukovici că actualul Guvern trebuie să demisioneze.

(166 accesari)