Creditarea netă a economiei RM în 2020 a atins nivelul minim din istorie – volumul creditelor nete acordate de către bănci a fost de doar 520 de milioane de lei, față de 18,8 miliarde în octombrie 2014, începutul crizei bancare. Partea bună este că în acest an, după 7 ani de cădere, este înregistrat un proces rapid de recuperare.

În prima jumătate a anului, creditarea netă a sectorului real al economiei a atins 1,9 miliarde de lei, a precizat expertul în politici economice al IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, în cadrul emisiunii sale de analiză economică.

De menționat, creditarea netă este volumul de credite acordat de către bănci companiilor, minus depozitele pe care companiile le țin în bănci, iar acest indicator arată în ce măsură companiile din Republica Moldova apelează la bănci pentru credite de dezvoltare sau pentru credite de cheltuieli curente.

Veaceslav Ioniță a spus că anul trecut volumul creditelor acordate companiilor din Republica Moldova era de 29,4 miliarde de lei. Totodată, companiile țineau sub formă de depozite în bănci aproape 29 de miliarde de lei. Astfel, volumul total de credite nete date de către bănci sectorului real al economiei a fost de doar 520 de milioane de lei.

„Așa ceva nu a fost niciodată. În 1999 volumul de credite nete a scăzut până la 580 de milioane de lei. Criza din 1999 a afectat economia, dar foarte rapid și-a revenit. Din 2014 am asistat la o prăbușire care s-a temperat în 2018-2019, iar în 2020 am ajuns la fundul gropii”, a spus Veaceslav Ioniță.

Economistul susține că în prezent avem un proces destul de rapid de recuperare. Creditarea netă a sectorului real al economiei a atins 1,9 miliarde de lei. De trei ori mai mult decât anul trecut, iar până la sfârșitul anului ar putea crește cu încă 1,5-2 miliarde de lei. „În felul acesta, în doi-trei ani vom recupera o parte importantă din căderea din ultimii ani. Practic putem constata că creditarea netă a sectorului real al economiei ne arată că economia Republicii Moldova a trecut printr-o criză profundă începând cu anul 2014, până în 2020 și doar în 2021 noi avem primele semne reale că economia începe să recupereze”, a spus economistul.

Analistul economic a mai precizat că în 2013 volumul creditelor din sectorul bancar oferit companiilor a atins cifra de 37,3 miliarde de lei. La începutul crizei de la sfârșitul anului 2014, volumul depozitelor companiilor în bănci era de 20 de miliarde de lei. După, au urmat doi ani când aceste depozite au scăzut, dar și volumul de credite. Potrivit expertului, companiile, din 2015 și până în 2020, și-au majorat cu 14 miliarde de lei depozitele în bănci. Dacă în 2015 dețineau 14 miliarde de lei, în 2020 această sumă a crescut până la aproape 29 de miliarde de lei.

„Companiile din Republica Moldova nu au soluții pentru banii lor. Criza prin care a trecut economia noastră a oprit orice activitate economică și investițională și companiile nu că nu apelează la credite pentru a-și desfășura activitatea, ele banii lor nu îi cheltuie, nu știu ce să facă cu ei și îi țin în bănci”, a menționat expertul.

Creditarea netă s-a prăbușit în ultimii șapte ani nu din cauza reducerii portofoliului de credite, care a scăzut și el, dar cel mai mult din cauza că companiile își țineau banii în bănci. „Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este de ce băncile nu creditează sectorul real al economiei?, dar de ce companiile nu se creditează din resursele lor, de ce companiile preferă să țină banii în bănci decât să-i investească? În cinci ani, banii pe care companiile nu îi investesc, dar au decis să-i țină bani morți în sistemul bancar, a crescut cu 14 miliarde de lei. Ce s-a întâmplat în economia noastră dacă oamenii nu vor să investească?”, s-a întrebat retoric Veaceslav Ioniță.

În 2021, afirmă economistul, avem prima înviorare și este legată de faptul că începând cu 2018 crește portofoliul de credite. Volumul mediu de credite oferite economiei de către sectorul bancar în 2018 era de 25,5 miliarde de lei. După, s-a înregistrat în fiecare an creșteri. Însă paradoxul este că au crescut mai repede depunerile companiilor în bănci, decât volumul de credite acordate. Pe de o parte, unele companii luau bani sub formă de credite, pe de altă parte, alte companii nu aveau ce face cu banii lor. În timp ce a crescut portofoliul de credite cu 4 miliarde de lei, depozitele au crescut cu 7 miliarde de lei.

Analistul a făcut un top 10 al ramurilor pe care le-a creditat sectorul bancar din octombrie 2014, când volumul de credite oferite de către bănci a atins apogeul, de 48 de miliarde de lei și din luna iunie 2021, când volumul de credite a ajuns la 50 de miliarde de lei. În octombrie 2014 exista o singură ramură dominantă, care se credita și era vorba de comerțul, care era 20 de miliarde de lei. În 2021, afirmă analistul, tabloul este totalmente diferit. Avem practic trei domenii prioritare care au practic același volum de credite și însumează 60% dintre toate creditele oferite de către bănci.

În primul rând este vorba de creditarea oferită procurării și construcției imobilelor, ramură care a sărit de pe locul 8 în 2014 pe locul doi în luna iunie. Dacă în 2014 erau 2,3 miliarde de lei credite oferite pentru imobile, în luna iunie s-a ajuns la 9,3 miliarde de lei. A doua ramură sunt creditele de consum, care de pe locul 4 a ajuns pe 3, de la 2,9 miliarde de lei în 2014 la 8,9 miliarde de lei în iunie 2021. Și cea dea treia ramură este agricultura, care de pe locul 6 a ajuns pe locul 4, cu o creștere de 1,3 miliarde de lei.

 Jurnal.md


(18 accesari)