12.2 C
Chișinău
joi, septembrie 23, 2021

Condus pe ultimul drum: Zeci de oameni au venit să-şi ia rămas bun de la îndrăgitul interpret Anatol Dumitraş

Must read

Comentarii recente

a dumitrasInterpretul şi compozitorul Anatol Dumitraş a fost condus astăzi pe ultimul drum în aplauzele celor care l-au iubit. Familia, colegii de breaslă şi toţi cei care i-au îndrăgit creaţia şi-au stăpânit cu greu lacrimile. Artistul a fost înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească, acolo unde şi-au găsit locul de veci şi alte personalităţi. 

Sute de oameni au deplâns moartea regretatului Anatol Dumitraş pentru care cea mai mare avere au fost şlagărele în care şi-a cântat dragostea, bucuriile, dar şi tristeţea.

Copleşiţi de durere, cei care i-au admirat creaţia au venit la Mănăstirea „Sfântul Mucenic Teodor Tiron” din capitală pentru a-şi lua rămas bun de la marele artist.

Colegii de breaslă ai lui Anatol Dumitraş spun că au pierdut un prieten, iar ţara a rămas fără o personalitate.

Admiratorii au aşteptat în faţa bisericii cu braţele pline de flori, la fel cum veneau la concertele artistului.

Scriitori şi colegi de breaslă i-au adus un ultim omagiu, iar din difuzoare a răsunat piesa „La revedere”, semnată de regretatul artist.

Artistul a plecat la cele veşnice în aplauzele celor care l-au iubit.

Anatol Dumitraş s-a stins din viaţă marţi dimineaţă, răpus de o boală incurabilă. El s-a născut pe 14 noiembrie 1955 în satul Larga, raionul Briceni. Şi-a început cariera muzicală în 1982, în calitate de solist al formaţiei „Bucuria”.

Cele mai cunoscute albume sunt „Anii mei, destinul meu”, „Sus paharul” şi „Roata vieţii”. În anul 2012, i-a fost conferit titlul onorific de artist al poporului.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri