Compania americană de lobby Podesta Group, cu care Partidul Democrat, condus de oligarhul Vladimir Plahotniuc, a semnat un contract de sute de mii de dolari, este subiectul unei anchete federale în Statele Unite ale Americii.

Potrivit NBC News, ancheta asupra acestei firme de lobby a pornit după ce au apărut mai multe semne de întrebare cu privire la finanţele lui Paul Manafort, şeful de campanie al candidatului republican la preşedinţia Statelor Unite – Donald Trump. În calitate de consilier special, Robert Mueller a fost însărcinat să investigheze posibila legătură între campania Trump şi Rusia.

Manafort a făcut o campanie de PR pentru organizaţia non-profit European Centre for a Modern Ukraine (ECMU). Podesta Group, fondată de Tony Podesta şi specializată în lobby şi relaţii publice a fost una dintre numeroasele firme care a lucrat la această campanie, promovând imaginea Ucrainei în Occident.

În timpul investigării rolului lui Manafort în campania pentru ECMU, Muller a descoperit că atât Manafort, cât şi Podesta Group, care la fel a lucrat în această campanie de promovare, au încălcat Legea privind înregistrarea agenţilor străini, cunoscuă drept FARA.

Conform procedurilor FARA, lobby-ştii care lucrează pentru un agent (Guvern, partid etc.) străin trebuie să se înregistreze la Departamentul de Justiţie din Washington, dezvăluind natura serviciilor prestate şi sumele primite în schimbul lor de la clientul străin.

Manafort nu a făcut asta. El a depus o înregistrare la Departamentul de Justiţie doar după ce a fost făcută publică de către mass-media activitatea în Ucraina în perioada 2012-2014.

Iar Podesta Group a modificat înregistrarea iniţială FARA, reflectând de această dată cu acurateţe activitatea sa cu ECMU, la fel, numai după ce plăţile au fost raportate de mass-media.

Podesta Group a declarat că nu a depus din start o înregistrare la FARA care să reflecte toată activitatea sa cu ECMU deorece organizaţia European Centre for a Modern Ukraine i-a certificat că niciuna dintre activităţile sale „nu sunt supravegheate în mod direct sau indirect, dirijate, controlate, finanţate sau subvenţionate integral sau parţial de un guvern al unei ţări străine sau un partid politic străin”.

ECMU însă a fost susţinut de Partidul Regiunilor, un partid pro-rus al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici.

Purtătorul de cuvânt al Podesta Group a declarat că firma „cooperează pe deplin cu biroul special al consiliului şi a luat toate măsurile necesare pentru a furniza documentaţia la timp. Podesta Group verifică antecedentele şi se consultă cu experţii juridici adecvaţi pentru a asigura respectarea în orice moment a reglementărilor privind dezvăluirea informaţiilor – şi a făcut acest lucru în cazul dat”.

Menţionăm că în 2016, PD a semnat un contract cu Podesta Group, achitând peste 600 de mii de dolari, echivalentul a aproape 12 milioane de lei, ca să le facă PR. Podesta Group a avut de-a lungul timpului clienţi precum Bank of America, British Petroleum, Walmart, guvernul Azerbaidjanului, dar şi fostul lider de la Kiev, Viktor Ianukovici.

Sursa:jurnal.md

(39 accesari)