9.5 C
Chișinău
sâmbătă, septembrie 25, 2021

CMAN, despre campania de denigrare lansată de holdingul lui Plahotniuc: „Se pregăteşte eliminarea lui Andrei Năstase din cursa prezidenţială şi ARESTAREA lui” // Apel către comunitatea internaţională

Must read

Comentarii recente

30 mai 2015 andrei nastaseScopul campaniei de denigrare lansată de holdingul media al oligarhului Vladimir Plahotniuc este discreditarea protestelor, eliminarea liderului Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, din cursa prezidenţială şi arestarea sa. Declaraţia a fost făcută cu puţin timp în urmă în cadrul unei conferinţe susţinute în PMAN de membrii Consiliului Marii Adunări Naţionale, care a lansat un apel în adresa ambasadei UE, SUA şi întregii comunităţi internaţionale.

„În ultimul timp, mai ales după autointitularea oligarhului Plahotniuc drept coordonator executiv peste toate instituţiile statului, holdingul său mediatic, de esenţă teroristă şi propagandistică a lansat în spaţiul public al audiovizualului mai multe mîrşăvii vizându-l pe Andrei Năstase. Adevăratul scop al acestor campanii murdare de difuzare în internet şi în spaţiul audiovizualului a unor filme trucate, fabricate la comanda oligarhului de sorginte criminală este, pe de o parte, discreditarea mişcării protestatare, unica forţă capabilă să scoată statul din captivitate şi să destructureze caracatiţa urmăritului de interpol, precum şi pregătirea opiniei publice pentru soluţia criminală a regimului de arestare a liderului Platformei Demnitate şi Adevăr, cu eliminarea acestuia din cursa prezidenţială”, a declarat purtătorul de cuvânt al CMAN, Chiril Moţpan.

Totodată, afirmă reprezentanţii CMAN, se urmăreşte distragerea atenţiei opiniei publice naţionale şi internaţionale de la furtul miliardelor, sărăcia fără precedent, corupţia  endemică, încarcerarea ilegală şi criminală a deţinuţilor politici, eşuarea statului de drept, privatizarea clientelară a întreprinderilor de stat, „pede-rizarea” ţării prin şantaj şi corupere.

„Aceste manipulări ieftine şi josnice ar putea fi uşor ridiculizate, dacă killerii lui Plahotniuc nu ar fi depăşit orice limită admisibilă în raportul dintre spaţiul public şi cel privat. Astfel, aceştia au încălcat legea penală atunci când au pătruns în spaţiul privat al familiei Năstase, când au recurs la urmărirea şi intimidarea membrilor acesteia, inclusiv a copiilor, prin filajul ilegal fizic şi electronic pe teritoriul Germaniei, precum şi atunci când au violat secretul corespondenţei şi cel bancar”, se spune în apel.

Vedeţi mai jos apelul CMAN:​

În atenţia:
Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova
Ambasadei Statelor Unite în R. Moldova
Ambasadei Germaniei
Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii
Oficiului Consiliului Europei în R. Moldova
Fondului Monetar Internaţional
OSCE
Organizaţiei Naţiunilor Unite
Guvernului Republicii Moldova
Parlamentului Republicii Moldova
Ministerului Justiţiei
Procuraturii Generale
Consiliului Superior al Magistraturii
Presei libere din R. Moldova
Declaraţia

Consiliului Marii Adunări Naţionale privind teroarea exercitată de holdingul mediatic al lui Plahotniuc asupra Platformei Demnitate şi Adevăr şi a întregii mişcări protestatare

În ultimul timp, mai ales după autointitularea oligarhului Plahotniuc drept coordonator executiv peste toate instituţiile statului, holdingul său mediatic, de esenţă teroristă şi propagandistică a lansat în spaţiul public al audiovizualului mai multe mîrşăvii vizând liderul Platformei Demnitate şi Adevăr şi preşedinte al Consiliului Marii Adunări Naţionale, Andrei Năstase.

Adevăratul scop al acestor campanii murdare de difuzare în internet şi în spaţiul audiovizualului a unor filme trucate, fabricate la comanda oligarhului de sorginte criminală este, pe de o parte, discreditarea mişcării protestatare, unica forţă capabilă să scoată statul din captivitate şi să destructureze caracatiţa urmăritului de interpol, precum şi pregătirea opiniei publice pentru soluţia criminală a regimului de arestare a liderului Platformei Demnitate şi Adevăr, cu eliminarea acestuia din cursa prezidenţială.

Pe de altă parte, se urmăreşte distragerea atenţiei opiniei publice naţionale şi internaţionale de la furtul miliardelor, sărăcia fără precedent, corupţia endemică, încarcerarea ilegală şi criminală a deţinuţilor politici, eşuarea statului de drept, privatizarea clientelară a întreprinderilor de stat, „pede-rizarea” ţării prin şantaj şi corupere.

Aceste manipulări ieftine şi josnice ar putea fi uşor ridiculizate, dacă killerii lui Plahotniuc nu ar fi depăşit orice limită admisibilă în raportul dintre spaţiul public şi cel privat. Astfel, aceştia au încălcat legea penală atunci când au pătruns în spaţiul privat al familiei Năstase, când au recurs la urmărirea şi intimidarea membrilor acesteia, inclusiv a copiilor, prin filajul ilegal fizic şi electronic pe teritoriul Germaniei, precum şi atunci când au violat secretul corespondenţei şi cel bancar.

În această ordine de idei, adresarea către autorităţile germane pentru protecţie şi cu o plângere penală împotriva numitului Plahotniuc, ca beneficiar şi comanditar al acestei hărţuiri fără precedent, ce a depăşit orice limite şi hotare, rămâne a fi unica soluţie, în condiţiile în care instituţiile de drept ale R. Moldova sunt în captivitatea oligarhului şi urmăresc satisfacerea unor denunţuri vădit false.

De asemenea, prin intermediul celor 10 radiodifuzori pe care-i deţine contrar legii, monopolizând circa 85 la sută din spaţiul audiovizual, urmăritul de interpol Plahotniuc, manipulează opinia publică minţind cu neruşinare despre faptul că acţiunile de protest ar fi fost finanţate din exterior.

Declarăm cu toată responsabilitatea, ca entitate publică aleasă de peste 100 de mii de oameni, că atât Platforma Demnitate şi Adevăr, Consiliul Marii Adunări Naţionale şi întreaga mişcare protestatară nu a primit niciun ban de la oameni de afaceri din străinătate, toate veniturile obţinute fiind eminamente din donaţiile cetăţenilor în semn de solidaritate cu scopurile şi misiunea istorică pe care le avem – scoaterea ţării din captivitatea unui grup criminal organizat în frunte cu Vladimir Plahotniuc.

Pretinsele acte financiare de mulţi ani vechime, aflate oricând la vederea BNM, CNA, dar la care recurg astăzi cu perfidie sculele Coordonatorului executiv, manipulând cu date şi sume plasate în scheme inventate de spălări de bani, au drept fundament venituri şi activităţi particulare ale familiei Năstase, ambii soţi fiind jurişti de meserie, şi nu au nicio tangenţă cu activitatea şi mişcarea protestatară iniţiată la începutul anului trecut.

Picătura care umple paharul răbdării e că  aceşti indivizi venali, retribuiţi din miliardele furate din vistieria ţării şi puse pe umerii cetăţenilor, aduc învinuiri grave şi mincinoase privind cumpărarea de către Andrei Năstase, chipurile din banii Băncii de Economii a şapte terenuri extravilan şi cinci loturi de construcţie în raionul Teleneşti.

În realitate, Andrei Năstase nu a procurat niciodată vreun teren, în raionul său de baştină, fiind beneficiarul celor două cote de pământ agricol de cate 84 de ari fiecare, împărţite în mai multe părţi, precum şi casa părintească şi terenul adiacent, donate în faţa unui notar public de către mama sa.

De asemenea, considerăm că atacurile mârşave ale lui Plahotniuc asupra postului de televiziune JURNAL TV şi a proprietarului său, pe care l-a comandat şi condamnat politic, au nu doar un caracter manipulator, ci şi intenţia criminală de a decredibiliza instituţia media care a deconspirat şi continuă să deconspire marile crime ale oligarhiei, în general, şi ale lui Plahotniuc, în special.

Pornind de la cele enunţate mai sus, Platforma Demnitate şi Adevăr, Consiliul Marii Adunări Naţionale şi a segmentelor sociale aderente la mişcarea protestatară reafirmă caracterul indestructibil al întregii echipe, al liderului său Andrei Năstase, continuând să-şi valorifice obiectivele şi revendicările populare  majore, votate la multiplele acţiuni de protest împotriva unei guvernări decredibilizate şi ilegitime.

Astfel, ne propunem în continuare drept obiectiv major declanşarea alegerilor parlamentare anticipate, concomitent cu cele prezidenţiale, depolitizarea şi eliberarea din captivitate a Comisiei Electorale Centrale, a Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi a Televiziunii Publice pentru a garanta caracterul liber şi corect al scrutinelor electorale.

Facem apel către partidele de orientare antioligarhică  şi reformatoare să purceadă de îndată la dezbateri publice privind conjugarea eforturilor împotriva regimului autoritar, inclusiv prin identificarea şi susţinerea unei singure candidaturi la funcţia de şef al statului, care va recurge imediat după învestire la destructurarea caracatiţei Plahotniuc.

CONSILIUL MARII ADUNĂRI NAŢIONALE

Chişinău, 30 mai, 2016

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri