13.4 C
Chișinău
vineri, octombrie 22, 2021

CM 2015 – Marian Oprea, calificat în finala de la triplusalt

Must read

Comentarii recente

Marian Oprea ro atletAtletul român Marian Oprea s-a calificat miercuri în finala probei de triplusalt din cadrul Campionatelor Mondiale de la Beijing, anunță Federația Română de Atletism într-un comunicat.

Cu adevărat port-drapelul delegației țării noastre prezente la cea de-a 15-a ediție a Mondialelor din capitala Chinei, care se vor încheia duminică, vicecampionul olimpic din 2004 a reușit, din prima încercare, să treacă de barem (17,00 m), cu o săritură care a măsurat 17,07 m, cel mai bun rezultat al sezonului pentru atletul român.

Marian Oprea a avut în final al treilea rezultat din calificări, după cubanezul Pedro Pichardo, care, cu toate că deține cea mai bună performanță mondială a sezonului, cu 18,08 m, a trecut prin mari emoții, numai ultima încercare aducându-i siguranța promovării în ultima fază a probei, cu 17,43 m.

A doua performanță din calificări i-a aparținut americanului Christian Taylor (17,28 m). Este de menționat că, din totalul de 28 de concurenți, numai cinci săritori s-au calificat ‘la barem’, precizează FRA.

Joi, în prima reuniune a zilei, cea de dimineață, urmează să treacă prin furcile caudine ale calificărilor săritoarele în lungime Alina Rotaru și Florentina Marincu.

Sursa:agerpres.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri