Circa 100 de primari, majoritatea din opoziţie, au ajuns în ultimii cinci ani în vizorul anchetatorilor, unii sunt ajutați de PD să scape basma curată
În cinci ani, din 2013 și până în 2017, procurorii au intentat cel puțin peste 100 de dosare penale în privința primarilor și președinților de raioane. Este un calcul elementar al reporterilor Centrului de Investigaţii Jurnalistice care au analizat informaţiile din surse deschise şi au discutat cu mai mulţi edili.
Cel mai des, în atenția instituțiilor de drept ajung aleși locali care reprezintă partidele de opoziție. Unii dintre ei susțin că au și câte opt doare penale deschise într-un singur mandat. De regulă, doar o mică parte din aceste dosare ajung în judecată, iar numărul primarilor condamnați penal pentru infracțiunile care le sunt incriminate este infim.
În schimb, cel puţin în ultimii doi ani, mai mulţi dintre primarii cu dosare penale au părăsit partidele din care făceau parte și s-au apropiat de Partidul Democrat.
Doar în perioada 2013 – 2014, Centrul Național Anticorupție (CNA) a administrat 51 de cauze penale care vizau primari din Republica Moldova. Cifrele şi lista edililor ne-au fost oferite de CNA încă la începutul anului 2015, înainte de alegerile locale din acel an. Aproape jumătate dintre primarii cu dosare erau membri ai Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), iar un sfert aveau carnete de membri ai Partidului Comuniștilor, conform unei investigații a portalului anticoruptie.md.
În lista „penalilor” au ajuns doar cinci primari democrați, cu dosare deschise în 2013 – 2014. Jurnaliștii portalului anticorupție.md au m repetat solicitarea de informații în vara acestui an pentru a afla câți edili s-au ales cu dosare penale după ultimele alegeri locale, cele din 2015. De această dată, nici CNA, nici Procuratura Generală, nici Ministerul Afacerilor Interne nu au vrut să ofere date.
Potrivit rapoartelor de activitate ale CNA, în 2015, au fost cercetați penal 12 primari, iar în 2016 – 15 primari și un președinte de raion. Informațiile culese de Centrul de Investigații Jurnalistice din presă, de pe site-urile CNA, cel al Procuraturii și din informațiile oferite de partidele politice, arată că, în acest an, s-au ales cu dosare penale cel puțin zece primari. În aproape 90 la sută din cazuri, aleșilor locali le este incriminat fie abuzul de serviciu, fie depășirea atribuțiilor de serviciu.
Întreaga investigație poate fi citită aici.
Infografic: dosarele „culese” de Centrul de Investigaţii Jurnalistice din surse deschise (perioada 2015 – 2017). Autor: Alexandru Vremea
Sursa:independent.md
(48 accesari)
SILVIA RADU – O PLAHOTNIUCICĂ ERIJATĂ PRIMAR GENERAL AL CHIȘINĂULUI
Și totuși oligarhul Plahotniuc se pricepe de minune să-și aleagă “cadrele” și să manipuleze cu hoții în acest scop.
Cel mai elocvent caz a fost “afacerea” cu Ilan Shor. Plahotniuc a scăpat de Filat, i-a luat acestuia cireada lui de tuluci și s-a ales cu cel puțin 700-800 mln $, asigurându-i libertatea hoțului Ilan Shor. Uzurparea puterii în stat prin supunerea Parlamentului și instalarea guvernului Pavel Filip a desăvârșit plahotniucizarea Moldovei.
Pe Iurie Leancă îl ține priponit de picior ca pe un cucoș amețit, acesta fiindu-i ostatec credincios de nevoie cu partidul lui de doi bani pentru a-i asigura perdeaua proeuropeană. Dacă Iurie Leancă va face vreo mișcare împotriva oligarhului dosarul pentru aportul lui la
furtul miliardului v-a starta imediat.
Alt cucoș priponit de picior în ograda oligarhului Plahotniuc este Nistor Grozavu. Acesta a fost manipulat de oligarh pentru a o catapulta ca primar general pe plahotniucica lui
Silvia Radu. Silvia Radu a servit ca slugă credincioasă Union Fenosa, dovedindu-și calitățile de lacheu, iar acum îl v-a servi credincioasă pe olgarhul Plahotniuc.
Capturarea Moldovei este totală: Parlament, Guvern și Primăria Chișinău. Președintele Dodon a fost ales cu contribuția hotărâtoare a lui Plahotniuc și-i este credincios, iar atribuții și posibilități pentru a se lansa în eventuale aventuri politice serioase pur și simplu n-are.