1.1 C
Chișinău
miercuri, 1 decembrie, 2021

Cel mai puternic om din Moldova, „vânat“ pentru „jaful secolului“

Must read

Comentarii recente

plahotniucOligarhul moldovean Vlad Plahotnic este în vizorul autorităţilor din SUA, Marea Britanie, România şi Rusia, iar în lunile următoare ar putea fi emise mandate de arestare pe numele său şi al complicelui său, Serghei Iaralov, implicaţi în furtul miliardului de dolari, scrie revista americană „Forbes“ într-o serie de articole consacrate situaţiei din Republica Moldova.

Pe 25 iulie, omul de afaceri moldovean Kobalev Platon a fost arestat la Kiev, împins pe bancheta din spate a unei maşini de poliţie, şi aruncat în închisoare. El nu a văzut venind. De ce este arestarea acestuia atât de importantă? Pentru că mărturia lui ar putea dezvălui traseul banilor furaţi în „jaful secolului“ care ar duce la fostul său partener în afaceri bancare, Vlad Plahotniuc. Viaceslav Liş, avocatul lui Platon a declarat că al său clint „doreşte să coopereze cu orice agenţie guvernamentală SUA interesată de investigarea infracţiunilor comise de grupul infracţional organizat condus de Plahotniuc“. „Având în vedere legăturile lui Plahotniuc cu guvernul de la Chişinău, nu ar fi nici o problemă obţinerea extrădării lui Platon în Moldova“, spune Liş, care a mai precizat şi faptul că Plahotniuc a fost, de asemenea un partener de afaceri cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, în tranzacţii imobiliare în Moldova. ”Platon se află deja în atenţia Statelor Unite. Surse de la Washington au declarat că el s-a întâlnit cu ataşatul FBI de la Kiev”, mai scrie publicaţia americană. Veaceslav Platon, cel ce poartă glorioasa etichetă de „raiderul nr. 1 din CSI”, este un om cu mai multe paşapoarte şi identităţi: e şi moldovean, şi rus, şi ucrainean.
Potrivit informaţiilor date de judecătoria din Kiev, a colaborat cu FSB-ul rusesc, sub a cărui protecţie a făcut ce a dorit în sistemul bancar din Republica Moldova dar şi din alte ţări. E un martor foarte preţios, un om care ştie multe. Dezvăluirile sale se zice că ar putea să dinamiteze întregul eşafodaj politic de la Chişinău şi nu numai. Din această cauză, el solicită protecţia organelor de anchetă americane, pentru a nu fi extrădat în Republica Moldova, unde viaţa sa ar fi în primejdie. „Nu este un act de justiţie, afirmă avocaţii lui Platon, ci doar o reglare de conturi între foşti parteneri de afaceri, o încercare de deposedare a activelor pe care le mai deţine clientul nostru, o răzbunare pusă la cale de oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc.” „Plahotniuc este cel mai bogat om din Moldova. El deţine bănci, hoteluri, cluburi de noapte şi restaurante. A fost membru al Parlamentului, iar apoi a încercat să devină prim-ministru, însă preşedintele independent, Nicolae Timofti, a refuzat candidatura sa. Miliardul de dolari din cele trei bănci (Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială) a dispărut ca prin minune, jumătate din bani ajungând în Rusia, doar că apropiaţii şi avocaţii lui Plahotniuc se jură că nu el a orchestrat jaful”, scrie rezista americană, care mai notează că autorităţile americane, britanice, ruseşti şi româneşti sunt cu ochii pe Plahotniuc privind furtul miliardului de dolari.
Plahotniuc, asociat cu mafia rusă „Forbes” mai scrie că Interpol a realizat o investigaţie a activităţilor lui Plahotniuc în Europa de Vest începând cu 2007 şi crede că ”oligarhul este asociat cu una dintre cele mai mari grupări mafiote ruse, Solnţevskaia. Mai mult de un miliard de dolari a fost furat de un trio de oligarhi, iar cel puţin jumătate din sumă a fost spălată prin intermediul a trei bănci ruseşti”. Citându-l pe Mihail Gofman, fostul angajat al Centrului Naţional Anticorupţie (CAN), publicaţia americană notează că „scopul final era să jefuiască rezervele băncii centrale a ţării”.
Şi fostul angajat al CNA s-a întâlnit cu reprezentanţii agenţiilor din subordinea Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, care luptă împotriva schemelor internaţionale de spălare a banilor cu implicarea figurilor politice. ”De la destrămarea Uniunii Sovietice, Republica Moldova a fost un centru de spălare de bani şi contrabandă. Dar, începând cu 2009, odată cu venirea partidului lui Plahotniuc la putere, Moldova a devenit o conductă internaţională de spălare a banilor”, mai scrie „Forbes“, care adaugă faptul că ”instituţiile de drept precum Procuratura Generală şi CNA, par să se concentreze pe o singură sarcină. Încearcă să elimine toţi martorii care pot depune mărturie despre frauda care a avut loc între 2014 şi 2015. Printre aceştia se număra doi dintre cei mai apropiaţi asociaţi ai lui Plahotniuc: unul este fost premier Vlad Filat, închis din octombrie anul trecut, fiind considerat vinovat de implicare în „jaful secolului“. Cel de-al doilea este Ilan Shor, om de afaceri moldo-israelian în vârstă de 29 de ani, care împreună cu Plahotniuc, a făcut în aşa fel încât trei bănci controlate de oligarhul moldovean – Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank – să intre sub administrarea Băncii Naţionale a Moldovei în anul 2015, sub pretextul necesităţii unui plan de salvare. Odată ce a venit însă planul de salvare, banii au dispărut.
Potrivit unor surse din Republica Moldova, în momentul în care Shor şi Filat vor vorbi despre modul în care Plahotniuc a devalizat banca centrală, cel mai influent şi bogat om din Republica Moldova va cădea şi, odăta cu el, şi Partidul Democrat pro-UE. În perspectiva alegerilor prezidenţiale care se prefigurează în octombrie, această perspectivă este însă înfricoşătoare, notează Forbes, care se întreabă: „Dar cui îi place UE acum?“
Statul moldovenesc este acum un hibrid urât al crimei organizate şi al birocraţiei controlate de Plahotniuc şi Partidul Democrat”, se mai scrie revista americană. „Partidul Democrat ştie unde sunt banii. Nu există nici un efort coordonat pentru a merge şi a recupera aceşti bani. În cazul în care Statele Unite sau Europa nu vor merge pe urmele acestor oameni, nimeni nu o va face, iar Moldova va rămâne blocată în mizeria asta mulţi ani”, spune Mihail Gofman. Oficial, Plahotniuc nu a fost până acum acuzat de nimic. În condiţiile în care Ucraina abia se află pe radarul SUA, imaginaţi-vă situaţia Moldovei, scrie Forbes. Dar, în cazul în care SUA şi Uniunea Europeana „vor dori să cureţe Moldova” şi această ţară să se alăture Occidentului, atunci Chişinaul are o problemă cu lipsa miliardului de dolari. În luna octombrie, devastarea acestor bănci riscă să se transforme în furie a alegătorilor faţă de partidele pro-europene care ar fi trebuit să facă din Republica Moldova altceva decât un loc de joacăpentru minţi criminale, concluzionează „Forbes“. Arestările din Rusia schimbă lucrurile şi în Moldova Fostul premier moldovean Ion Sturza declara pentru Europa Liberă că Kobalev Platon după anii 2009-2010 a controlat practic în totalitate sistemul financiar din Republica Moldova, 70% din sistemul bancar şi practic toate instituţiile de asigurări care contează.
El a făcut legea în Banca Naţională, în Comisia economie, buget şi finanţe a Parlamentului, a schimbat legi, a controlat multe instituţii din sistemul judiciar, deci este un personaj foarte implicat în tot ce s-a întâmplat în sistemul economic al Republicii Moldova în ultimii ani.” Sturza spune că Platon a reprezentat o grupare care până în octombrie anul trecut a fost extrem de puternică de spălare de bani din Federaţia Rusă, gruparea lui Alexandr Grigoriev, în mare măsură tutelată de serviciile speciale din Federaţia Rusă. Unul dintre partenerii de afaceri al lui Grigoriev a fost chiar Igor Putin, vărul liderului de la Kremlin.
Doar prin sistemul bancar din Republica Moldova ei au spălat peste 20 de miliarde de dolari într-un timp foarte scurt. „ Vă daţi seama că lucrurile acestea nu se întâmplă pentru că dl Platon de la Chişinău este atât de genial şi a pus la punct nişte scheme în care a implicat toată lumea“, spune fostul premier moldovean. Ion Sturza a mai precizat că întrega grupare a intrat în declin începând cu octombrie 2015, odată cu arestarea în Rusia a liderului acesteia, Alexandr Grigoriev.
Veaceslav Platon a fost reţinut şi plasat sub arest preventiv pentru 40 de zile săptămâna trecută în Ucraina, la solicitarea autorităţilor moldovene, care îl acuză de implicare în devalizarea Băncii de Economii şi spălare de bani. „Trebuia oprit, dar eu nu cred că se face ceva de dragul justiţiei, ci de dragul acaparării activelor pe care le deţine în Republica Moldova,” a spus Ion Sturza. „Şi în Moscova are loc o regrupare a echipelor care coordonează anumite domenii de activitate. În afară de gruparea lui Grigoriev, Republica Moldova se află încă în vizorul a cel puţin trei grupări care o folosesc pentru operaţiuni de tot felul. Una este a lui Serghei Lobanov, care recent a fost reţinut la Moscova, protejat de socrul său Andrei Belianinov, şeful vămii ruseşti, unul dintre apropiaţii preşedintelui Putin, care îl avea drept interlocutor la Chişinău pe Ilan Shor până nu demult. A treia grupare este gruparea energetică a lui Evghenii Dod, cu Transnistria, care avea drept interlocutori la Chişinău fruntaşii Partidului Democrat. Deci, sunt mai multe grupări care astăzi sunt într-o formă sau alta deconspirate şi dezintegrate la Moscova, iar fluxurile au rămas şi continuă să rămână, dar sunt preluate de alte persoane, atât la Moscova, cât şi la Chişinău.

Deci, nu rămâne locul pustiu“, este de părere Surza. „ Ştiţi că numai spălarea banilor în ultimul timp a fost prin Republica Moldova adiţional încă 10 miliarde în ultimul an, la care Banca Naţională a zis că totul este legitim. Deci, este o luptă foarte crâncenă pentru a prelua anumite fluxuri de spălare a banilor, de contrabandă, de furtul resurselor energetice din Federaţia Rusă. Moldova este un fel de Eldorado pentru aşa operaţiuni“, susţine omul politic .” Vorbim de activele bancare care, după estimările mele, sunt între 150-200 de milioane de dolari ca valoare. Şi vom vedea în viitorul apropiat unde se vor duce aceste active. În plus, are loc o redistribuire şi în alte sectoare: de exemplu Aeroport de la Chişinău de care noi am uitat. Proprietarul din umbră a activilor legate de Aeroportul din Chişinău, Lobanov, arestat şi el zilele astea la Moscova. Să vedem cine va prelua acest active. Deci, o redistribuire în care sunt interesele anumitor persoane, în primul rând la Chişinău, şi nu este niciun interes al ţării ca stat“, concluzionează fotul premier molovean.

Sursa:adevarul.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri