7 aprilie 2009În Republica Moldova există un fenomen care îşi trage rădăcinile din anii ’90 şi anume „criminalitatea sportivă”. Sub acoperirea luptelor profesioniste, o mulţime de cluburi sportive întreţinute de oligarhul Vladimir Plahotniuc şi conduse de finul său, Dorin Damir, cresc, de fapt, tineri care sunt folosiţi în cu totul alte circumstanţe decât sportive, fie că este vorba despre reglări de conturi sau despre proteste la care aceştia stau de-a gata să rupă mulţimea la primul ordin.

„Tinerii, în general, de multe ori au fost folosiţi în asemenea acţiuni pentru că sunt o masă uşor manevrabilă. Dincolo de asta, este un efect al criminalităţii sportive, care are rădăcini adânci – anii 80-90, când „bratvaua” s-a conturat în jurul mai multor stiluri de luptă, luptătorii cu banda lor, boxerii cu a lor. Plahotniuc a făcut un lucru foarte interesant. În spatele acestor lupte pe care le organizează, de K1, cu FEA şi multe altele pe care Damir le conduce, a dezvoltat o reţea, pentru că în spatele acestor lupte se află foarte multe cluburi care cresc băieţi de genul ăsta şi care nu au neapărat tangenţe cu sportul. Aceste lupte, de fapt, nu au nimic sportiv în ele. S-a cultivat acest mit al luptătorilor. Noi multe nu ştim, dar aceşti băieţi sunt folosiţi în diferite scopuri. Asta e doar faţa vizibilă, dar multe reglări de conturi, presiuni, acoperiri se realizează prin intermediul acestor structuri, folosite la momentul oportun în diferite circumstanţe”, afirmă istoricul Octavian Ţîcu, fost ministru al Tineretului şi Sportului, dar şi fost boxer profesionist, cu titlul de maestru internaţional la box.

Potrivit lui Octavian Ţîcu, Plahotniuc a început să clădească acest sistem în perioada guvernării comuniste. „Eu cred că unii dintre ei au fost implicaţi la 7 aprilie. Această construcţie a acestui sistem durează din perioada lui Voronin, de atunci de când Plahotniuc a preluat foarte multe afaceri româneşti pe care le-a condus în perioada guvernării lui Voronin şi care i-a permis să clădească un sistem foarte bine organizat care, de fapt, după 2009, i-a desfăcut aripile. Acum pur şi simplu are loc definitivarea acestui sistem, iar aceşti tineri sunt agenţi foarte bine încadraţi în sistem. Ei dau forma şi sunt elementele care fac legătura în întreg sistemul”, a punctat istoricul, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, de la Jurnal TV.

Invitatul a vorbit şi despre anturajul oligarhului, menţionând că acesta are în jurul său anumiţi oameni care vin cu idei, dirijează situaţii şi modelează politici. „Nu cred că este vorba doar despre Plahotniuc. În jurul lui există un grup de oameni, un anturaj, care modelează aceste politici. Chiar şi într-un sistem extrem de închis, dictatorial, există oameni care sugerează idei, dirijează şi modelează politicile. Sunt câteva cercuri de puteri în jurul PD şi în jurul lui Plahotniuc, care fac posibilă această guvernare. Să nu fim atât de naivi şi să credem că doar Plahotniuc este întruchiparea răului. În spatele acestui partid stă o grupare criminală care funcţionează după principii mafiote, nişte principii pe care le implementează şi cu adversarii politici şi cu partenerii externi. Este acelaşi limbaj”, a punctat istoricul.

În altă ordine de idei, s-a vorbit şi despre demiterea lui Marin Ciobanu din funcţia de administrator al Zonei Economice Libere Bălţi. „E clar că i-a deranjat prin luările de atitudine politică. Ne-a spus că au venit să-i prezinte învinuirea pe trei dosare penale. Deci omul a fost nevoit să se ascundă, pentru că dacă nu o face pur şi simplu va fi băgat la puşcărie”, a dezvăluit moderatorul emisiunii, jurnalistul Val Butnaru.

„Este un tânăr care a încercat să facă nişte lucruri în RM şi care a trecut mai multe filtre ale credibilităţii în occident, pentru că a adus foarte multe companii germane, care nu vin aşa pur şi simplu în Moldova. Vă daţi seama ce lovitură aplică imaginii RM lucrurile care se întâmplă? Eu nu înţeleg la ce se gândeşte această guvernare. Pentru a fi cât de cât întărită pe interior şi cu credibilitate pe exterior, ea trebuie să facă paşi pentru a întări şi nişte segmente de credibilitate care mai erau în PD, dar care deja completamente au căzut. Modul lor de a acţiona este unul bazat strict pe relaţia de clan, familie. Acest anturaj de Ţuţu, Bâtcă, Filip, Botnari, care au crescut în acest climat, îmbrăcând masca lui Plahotniuc, au scos în evidenţă cele mai hidoase forme. Modul de acţiune e clar: vor să preia toate pârghiile ca să pună europenii în faţa unui fapt împlinit. Odată cu alegerea preşedintelui, vor încheia acest ciclu al puterii, iar RM va intra pentru o perioadă nedefinită într-o zonă neagră, a unei dictaturi neordinare pentru noi. Dacă Voronin era un lider autoritar, un tiran de la care ştiam la ce să ne aşteptăm, acum lucrurile sunt absolut imprevizibile”, a declarat Octavian Ţîcu.

„Merg în fiecare zi cu transportul public şi văd în oameni o furie clocotindă, la limita răbdării. Salariile sunt foarte mici, nici nu ştiu cum mai rezistă şi din ce trăiesc oamenii. Guvernarea a pus pe brânci cetăţenii şi nu lasă alternativă decât răbufnirea socială”, a conchis istoricul.

Sursa:jurnal.md

(82 accesari)