TeleviziuniConsiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) nu vede o problemă în faptul că oligarhul Vladimir Plahotniuc deține trustul General Media Group, din care fac parte posturile de televiziune Publika TV, Prime TV, Canal 2 şi Canal 3, şi trei posturi de radio.

În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului, Olga Guţuţui a spus că declaraţia cu privire la asigurarea transparenţei proprietăţii, în care se arată că oligarhul Vladimir Plahotniuc deține trustul General Media Group şi Radio Media Group Inc, prezintă inegalități și trebuie examinată cu mare atenție, ulterior dosarul trebuie transmis Consiliului Concurenței.

„S-a constatat că 7 radiodifuzori au același beneficiar final. Articolul 66 din Codul Audiovizualului, aliniat 3, spune că o persoană fizică sau juridică poate deține cel mult cinci emisii în aceeași unitate administrativ teritorială. Propun ca CCA să se autosesizeze, iar dosarul să fie expediat Consiliului Concurenței. Este o situație alarmantă. Un subiect care trebuie discutat și examinat cu mare atenție”, a spus Guțuțui.

De cealaltă parte, însă, preşedinte CCA, Dinu Ciocan, a declarat că nu vede „nicio încălcare sau o abatere de la legislație”.

„O persoană fizică nu poate deține o licență de emisie. Licența de emisie se eliberează doar persoanelor juridice și radiodifuzorul privat este orice instituție audiovizuală cu statut juridic de drept privat și noi eliberăm aceste licențe de emisie întreprinderilor juridice și nu persoanelor fizice. Nu consider că este o încălcare sau o abatere de la legislație”, a comentat Ciocan.

Sursa:independent.md

(37 accesari)