8.7 C
Chișinău
marți, octombrie 19, 2021

CC examinează sesizarea privind controlul constituționalității Legii nr. 244 adoptată la 16 decembrie 2020

Must read

Comentarii recente

Curtea Constituțională examinează, la această oră, sesizarea privind controlul constituționalității Legii nr. 244 din 16 decembrie 2020.

Amintim că anterior, după depunerea sesizării de către Sergiu Litvinenco, CC a suspendat acțiunea Legii nr. 244 din 16 decembrie 2020 pentru modificarea unor acte normative (proiectul nr. 495 din 4 decembrie 2020), până la soluționarea în fond a cauzei.

Sergiu Litvinenco a menționat atunci că „proiectul Legii nr. 244 prevedea la început doar modificarea legii de funcționare a Autorității Naționale de Integritate (ANI), astfel încât, prin minimizarea termenelor de prescripție, să fie încetate mai toate dosarele pe averea nejustificată cu care au fost prinși mai mulți socialiști.”

„Pe ultima sută de metri însă, au fost adăugate prevederi care modifică și Codul de procedură penală. Ideea modificării Codului de procedură penală este aceea ca investigarea hoților pentru infracțiunea de îmbogățire ilicită să poată fi instrumentată doar după ce există un act de constatare a averii nejustificate din partea ANI. Dar având în vedere că activitatea ANI a fost practic paralizată, nici dosare pe îmbogățirea ilicită nu pot să mai exista. Ca efect pe termen scurt al modificărilor este că toți deputații care nu își pot justifica averea obținută prin 2015, 2016 și 2017 vor scăpa de dosare”, susținea deputatul, actualmente ministru al justiției.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri