maia-studentiTinerilor din Republica Moldova li s-a întins o cursă. PD, PSRM şi PCRM nu vor ca studenţii să participe la scrutinul prezidenţial din 30 octombrie. Fracţiunile acestor partide au refuzat includerea pe ordinea de zi a Parlamentului a unui proiect de lege care le-ar fi permis tinerilor să voteze în localitatea în care îşi fac studiile.

Declaraţiile aparţin candidatului forţelor antioligarhice la alegerile prezidenţiale, Maia Sandu, şi au fost făcute cu puţin timp în urmă în cadrul unei conferinţe de presă.

„În aceste alegeri, tinerilor li s-a întins în cursă. Doar studenţii care au reşedinţă în oraş vor putea să voteze aici, unde studiază. Ceilalţi vor trebui să meargă la locul de baştină, unde au locul de reşedinţă. Este clar că PD, PSRM şi PCRM nu vor ca studenţii să voteze la aceste alegeri. Ei ştiu că tinerii nu pot fi cumpăraţi, nu pot fi minţiţi. Ştiu că tinerii îşi doresc să aleagă un om onest şi încearcă să le pună piedici. Dintre toate categoriile de populaţie, tinerii sunt cei mai determinaţi să plece din ţară, dacă situaţia nu se va îmbunătăţi în timpul apropiat. Descurajarea lor de a merge la vot e o metodă de a-i determina să plece de acasă”, a declarat Maia Sandu.

Candidatul forţelor antioligarhice a criticat fracţiunile PD, PSRM şi PCRM pentru că au refuzat o măsură care le-ar fi permis tinerilor să meargă la votare fără să fie nevoiţi să suporte cheltuieli suplimentare pentru transport.

„Pe data de 13 octombrie, o majoritate ad-hoc democrată-socialisto-comunistă nu a dorit să accepte pe ordinea de zi un proiect de lege care le-ar fi permis să voteze în localitatea în care îşi fac studiile, cu condiţia să semenze o declaraţie pe propria răspundere că nu votează în altă parte. O atare procedură a fost aplicată cu succes la alegerile parlamentare din 2014. Putem înţelege de ce PD face asta, pentru că ei vor să-şi consolideze oligarhia. Dar de ce socialiştii, care se declară în opoziţie, nu vor să dea şanse tinerilor să voteze? Domnule Dodon, vă este frică de studenţi?”, l-a întrebat Maia Sandu pe liderul PSRM.

Liderul PAS a cerut Parlamentului să voteze acest proiect de lege prin care să revizuiască modalitatea prin care studenţii pot participa la scrutinul din 30 octombrie.

Candidatul forţelor antioligarhice a ţinut să adreseze un apel către tineri, îndemnându-i să participe la alegerile parlamentare.

„Voi sunteţi viitorul aceste ţări. Voi puteţi decide dacă învingem oligarhii, corupţia, sărăcia sau dacă continuăm să trăim în mizerie. Eu vreau să vă rog să mergeţi la vot. Iată cum puteţi face acest lucru. Puteţi să mergeţi acasă pe 30 octombrie pentru a vota sau puteţi să mergeţi până pe 29 octombrie acasă pentru a vă lua certificatele cu drept de vot. Ştiu că este un efort în plus, dar acest efort este o investiţie în viitorul vostru. Haideţi să ne mobilizăm, dragi studenţi! Împreună vom învinge”, a conchis Maia Sandu.

Sursa:jurnal.md

(26 accesari)