gara chisinauGuvernarea oligarhică a adus Republica Moldova la sapă de lemn. Instituţiile statului aflate în captivitate au ajuns să deservească exclusiv clientela politică, conform partajului criminal şi ilegal. Drept exemplu serveşte şi Calea Ferată, aflată la cheremul lui Plahotniuc, care se află în şomaj tehnic încă din luna aprilie.

Astfel, chiar Direcţia Cailor Ferate nu a primit salariile din luna martie. Se preconizează plata acestora după 20 iunie, dar nu este sigut. Nici avansul de 200 de lei cerut de angajaţi nu a fost onorat, iar administraţia  si securitatea internă a Căilor Ferate în drunte cu Eugeniu Axentiev cer explicaţii scrise de la oameni, umilindu-i. Se fac concedieri ale celor incomozi. Din aceste motive lucrătoriii se constituie în grupuri de protest, iar recent au trimis o scrisoare deschisă conducerii ministerului de resort pentru a opri teroarea.

Dlui Botnari Vasile

Ministrul al Transportului si Infrastructurii Drumurilor

Stimate Domnule Ministru,

Noi, lucratorii Gării Feroviare din or.Chisinau ne manifestăm îngijorarea faţă de ceea ce se intimplă la IS ,,Calea Ferata din Moldova”, şi anume din această cauză am decis sa  Va scriem aceasta scrisoare cu speranta ca se vor lua careva masuri fata de conducerea IS,, Calea Ferată din Moldova”.

Dupa ce a fost schimbata conducerea de virf la IS ,, Calea Ferata din Moldova” pe care nu o deplingem, în urma împarţelii meschine a funcţiilor, la Gara Feroviara Chisinau si inclusiv la Calea Ferată în general s-a început o adevarată teroare si o presiune de nedescris, de parca lucram cu totii la firma personala a cuiva, dar nu la stat. Persoanele profesioniste in lucrul lor sunt eliberati din functii si sunt numiti in locul lor incompetenti (rude,prieteni etc.) care la angajare in functiile de virf potrivit Regulamentului Feroviar Intern, ei sunt obligati sa treaca careva conditii,teste de evaluare a cunostintelor etc. ( de ex. 3 ani de lucru in cadrul intreprinderii ori examinare la angajare conform Ordinului 3/N a Directorului General).

Astfel, dupa numirele ilegale în functie a şefului serviciului transport călători Bocsanean Ion, a vicedirectorului general pe securitate Axentiev Eugeniu şi a primului şef adjunct al Gării feroviare Chisinau Garbuz Corneliu, s-a inceput o adevarată hărţuire a lucrătorilor Garii Feroviare Chisinau şi nu numai, unii fiind sanctionaţi disciplinar, iar alţii sunt eliberaţi din functii pe articol fără temei juridic, în locul lor sunt angajaţi rudele si prietenii lor. Zilnic lucrătorii care şi aşa au salarii mizere sunt chematţ la ei fiind numiţi cu cuvinte necenzurate, hoti fără a avea careva probe faţă de ei si sunt amenintaţi cu eliberări din functii în următoarele perioade.

Astfel in lunile martie-iunie 2015, casierii garilor, cit si casierii de bilete în tren sunt testati de Comisia de evaluare a cunostintelor din care face parte si prim sef adjunct al Gării feroviare Chişinău care personal nu a trecut nici-o testare pina in  prezent?! Mai mult ca atit, in aceasta comisie nu face parte nici un membru de sindicat care sa apere lucratorul fata de o persoana care este ilegal în aceasta comisie şi care îsi bate joc de casieri care au cite 20-30 de ani lucraţi in această funcţie.

În continuare tinem sa vă informam că in luna iulie 2015 va avea loc examinarea sefiilor de gară, iar de pe acum s-a pornit harţuirea lor. Astfel, seful garii Bălţi a fost impus prin amenintari sa se elibereze din functie pe 28.05.2015, ca mai apoi sa fie suspendat din functie de pe 01.06.2015 fara un motiv real seful garii feroviare Chisinau. Se vehiculează la Calea Ferată că s-a pus scopul de a sancţiona disciplinar ori elibera înainte de testare sefii de gară care nu sunt pe placul conducerii ca să aiba o reputatie negativă la examinare.

Cum Dle Ministru se mai poate de lucrat intr-o asemenea ambianta? Aşa bataie de joc nu a fost nici pe timpul comunistilor!!!

Va rugăm sa ţineti cont de problemele cu care se confrunta lucratorii Garii Feroviare. care au fost expuse in această scrisoare, care va fi publicată si în presă în cel mai scurt timp.

Prin urmare, rugăm interventia D-stră pentru ca acesti incompetenţi sa fie eliberati din functiile detinute pentru neindeplinirea obligaţiunilor de serviciu si anume necorespunderea functiilor date.

Cu respect,

Colectivul Gării Feroviare, care, pentru a nu fi urmariţi disciplinar, vă scriem in formă de anonimat.

(360 accesari)