Cădere liberă, de Eugen CIOCLEA

Imaginează-ți că nu s-a deschis parașuta.

Se mai întîmplă! Astfel și eu,

iată-mă, cad.

Dar încă e mult pînă jos,

am timp berechet,

cît să mai spun o seamă de vorbe

și chiar să mă rîd.

E nemaipomenit ce se vede de sus!

(Nu știu cum o să fie de-aproape.)

Toate literele alfabetului s-au înghesuit

ca iepurii lui nenea Mazai într-un A,

scris de mînă – autograf

pe o carte,

sub care cu brațele și picioarele rășchirate,

repetînd un studiu de Leonardo da Vinci,

mă voi inșira.

Cad. Intransigent.

Peste orizonturi pe verticală.

Legea căderii se cere o dată în plus

verificată.

Mulțimea mă așteaptă în vale

veselă și entuziasmată.

Așterne-mi , iubito, ceva!

Tunde-ți părul și fă-l grămăjoară!

Nebunii încearcă să vîre cu furcile

paiele într-o petală,

improvizînd un fel de saltea,

bucuroși din cale-afară.

Vin. Vîjîind.

Dar pîn-o să intru în sfera de influiență

a dumneavoastră,

mai am încă timp să fiu cine sunt,

tînăr, cu cerul în spate și-n oase,

cu Calea Lactee ca un colind,

savurînd o stare de grație,

sau de ce nu ar fi să dezmint

cum că-n vid

toate corpurile ar cădea cu aceeași

accelerație.

 Declarație

După atîtea declarații de dragoste

a mea vine oarecum timid.

Nici măcar nu mă bazez pe vorbe, –

sunt o sursă neexploatată

de fluid.

Voi magnetiza aceste frunze,

să le prind de simțuri ca de ramuri.

Între teasta mea și steaua de pe plaur

arc voltaic lumina-va geamuri.

Veți gîndi că ninge-n luna mai

mai înregistrînd și-un mic cutremur.

(Ăsta-s eu,

trecînd pe lîngă voi

am intrat în rezonanță cu un greier.)

Trebuiau să treacă patruzeci de ani

ca să-mi vină sufletul la gură

cum argintul viu în termometru.

nu-s bolnav, dar am temperatură.

Poți să-ti fierbi pe tîmpla mea cafeaua,

poți să coci pe limba mea cartofi…

De te plimbi pe geana-mi ca pe-o plajă

o să-ți strice sarea lacul din pantofi.

Fii atent.

În stînga car o pompă,

e dotată și cu injector.

Poate fi prea bine folosită

la vopsit sau ca

aspirator.

Dară de fapt fusese concepută,

în fazae de mit,

originală

ca o țintă-n care bate arma

ca recul și cea sentimentală.

Vă iubesc mai mult decît se crede.

N-am nimic să-mi zic că aparține,

de aceea parcă umblu pe buze

printre voi ca fiarele

feline.

(486 accesari)