10.2 C
Chișinău
sâmbătă, 27 noiembrie, 2021

Breaking News! Foști angajați ai Direcției 5, învinuiți în fabricarea unui dosar pe numele activistului Platformei DA, Ruslan Verbițchi

Must read

Comentarii recente

Serviciul de Informații și Securitate de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au documentat un nou episod în cadrul dosarului intentat împotriva unor foști angajați din cadrul Direcției 5 a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne.

În fapt, a fost stabilită implicarea unor foști angajați MAI în fabricarea unui alt dosar penal fictiv pe numele unui activist politic prin realizarea în vara anului 2018 a unei operațiuni complexe legate de filarea victimei și înscenarea transportării ilegale în Ucraina a 60 de cartușe pentru pistolul-mitralieră de marca „Kalașnicov” cu automobilul personal al acestuia.

Ca urmare a acestor acțiuni, victimei i s-au cauzat daune în proporții considerabile, manifestate prin încălcarea gravă a drepturilor acestuia – dreptul la proprietate privată, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, dar și la respectarea vieții private și de familie.

Instituțiile implicate au realizat un șir de percheziții și au audiat un nou figurant pe dosar, care și-a recunoscut implicarea în activitatea ilicită. În legătură cu căința sinceră și activă a acestuia, bănuitului nu i s-au aplicat măsuri de constrângere privative de libertate.

În cazul în care vinovăția persoanelor implicate va fi dovedită, acestea riscă închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.

Îndemnăm persoanele care pot oferi informații să se adreseze Serviciului de Informații și Securitate sau PCCOCS, pentru a contribui la avansarea investigațiilor acestui caz de rezonanță.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri