focsaMinistrul culturii crede că toate acțiunile, din ultimul timp, ale Centrului Național Anticorupție au fost organizate intenționat pentru a prejudicia imaginea sa. Boris Focșa a explicat astăzi, printr-un comunicat de presă, de ce nu s-a prezentat la CNA atunci când a fost citat.

Focșa spune că în perioada 12-21 februarie a fost în concediu. Acesta a fost la Paris, unde s-a întâlnit cu reprezentanții UNESCO și ai Ministerului Culturii.

Oficialul spune că informația privind dosarul penal a apărut chiar în prima sa zi de concediu.  „Straniu, această informație a apărut în prima zi de concediu, pe data de 12 februarie 2013 la o ediție specială la Publika TV. Așa cum mi-au spus rudele, la acea ediție specială, domnul Bogdan Zumbreanu a spus că eu nu am calitatea de bănuit. Informație menținută până a doua zi. Dar începând cu data de 13.02.2012, domnul Bogdan Zumbreanu declară că am calitatea de bănuit în respectiva cauză penală, ceea ce mă face să am dubii față de declarația din urmă”, a menționat Focșa.

Prin urmare, ministrul declară că a aflat din presă despre un dosar deschis acum 5 luni în care el este bănuit de depășirea atribuțiilor de serviciu, dar și despre citații.  „Consider că toate aceste acțiuni au fost făcute intenționat. Deși tindem a fi un stat de drept, de pretinsele mele citări am aflat prin intermediul mass media”, a spus oficialul.

Ministrul ar fi bănuit de vânzarea ilegală a edificiilor-monumente istorice din strada M. Eminescu, 52, din Capitală. Boris Focșa a fost promovat în funcția de ministru al culturii de către Partidul Democrat. Liderul PD, Marian Lupu, a declarat vineri că nu va interveni pentru a-l apăra pe Focșa. Presa scrie că actualul ministru al culturii ar fi apropiat mai mult președintelui de onoare al partidului, Dumitru Diacov.

Amintim că în ultima perioadă, CNA a pornit o serie de acțiuni, printre care audieri și percheziții la instituțiile de stat,  a deschis dosare penale în cazul miniștrilor Andrei Usatîi, Veaceslav Negruța,  șefului FISC, Nicolae Vicol, dar și ministrului Boris Focșa.

(301 accesari)