
Șefii diplomației și apărării din Statele Unite s-au întâlnit duminică seara la Kiev cu președintele ucrainean Volodomir Zelenski, la exact 60 de zile de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina.
Este prima vizită a unor oficiali americani de rang înalt, de la începutul războiului. Discuțiile s-au axat pe sprijinul militar al Statelor Unite, pe ce tipuri de arme pot fi trimise în continuare Kievului și cât de repede.
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că Rusia „eșuează în Ucraina” și că „Ucraina învinge” în timpul unei conferințe de presă după vizita făcută la Kiev împreună cu șeful Pentagonului.
„Rusia a încercat să distrugă suveranitatea și independența Ucrainei. A eșuat”, a spus Blinken.
„A încercat să demonstreze puterea armatei sale, a economiei sale. Desigur, vedem exact contrariul. Nu știm cum va continua război, dar știm că o Ucraină suverană și independentă va exista mult mai mult timp decât va rămâne Vladimir Putin la conducere,” a continuat el.
Blinken și secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, s-au întâlnit duminică la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu alți oficiali ucraineni.