Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a vorbit într-o postare pe Facebook despre alegerile de duminică, de la Chișinău. El a precizat că „singurul mod de a înfrânge incorectitudinea sistemului electoral este o prezenţă masivă la vot a celor aproape 3 milioane de cetăţeni cu drept de vot”.

Traian Băsescu a enumerat și opțiunile pe care le are electoratul de la Chișinău, în opinia sa, la 24 februarie.

„1.Votul pentru partidul lui Dodon care înseamnă „predarea la cheie” a Republicii Moldova către Moscova şi oligarhia rusă;
2.Votul pentru partidul oligarhului Plahotniuc care înseamnă o ţară izolată, aservirea instituţiilor statului şi a averii ţării către un singur om şi interesele lui;
3.Votul pentru „ACUM”, condusă de Maia Sandu şi Andrei Năstase, care înseamnă o ţară deschisă către occident şi România, o şansă pentru modernizarea Republicii Moldova a instituţiilor sale şi o administrare în folosul cetăţenilor.
4.Opţiunea unionistă este neconsolidată acum, având în vedere că partide ca PUN şi PLR nu s-au înscris în competiţia electorală, în timp ce liberalii sunt compromişi de alianţa pe care la un moment dat Ghimpu a făcut-o cu Plahotniuc”, a precizat Traian Băsescu.

El a declarat că este „o obligaţie patriotică a cetăţenilor Republicii Moldova să participe la vot pentru a-şi decide soarta indiferent că se află în ţară, în România sau oriunde în Europa”.

„Îmi pare rău că nu mai sunt cetăţean al Republicii Moldova pentru a vota „ACUM”, dar cu siguranţă soţia mea, Maria Băsescu, căreia Plahotniuc şi Dodon nu i-au anulat încă cetăţenia Republicii Moldova, va vota „ACUM””, a mai spus fostul președinte român.

Sursa:cotidianul.md

(485 accesari)