M. MacoveiAverile ascunse de infractori pe numele rudelor vor putea fi confiscate și în România, în cel mult doi ani și jumatate, potrivit unei directive europene adoptate vineri de Consiliul Uniunii Europene.

Directiva inițiată de Comisia Europeană a fost adoptată și de Parlamentul European, în urma unui raport susținut de europarlamentarul român Monica Macovei (PDL/PPE).

„Normele privind confiscarea de la terți au fost armonizate, fiind introduse garanții extinse”, a precizat Consiliul UE, într-un comunicat de presă. Confiscarea de la terți, la care face referire Consiliul, reprezintă principala noutate pe care o introduce directiva europeană în legislația existentă în România privind confiscarea extinsă.

Potrivit sursei citate, directiva urmărește să permită autorităților naționale confiscarea și recuperarea profiturilor obținute de infractori din crima organizată și infracțiunile transfrontaliere.

Directiva prevede mai multe posibilități pentru confiscarea banilor și bunurilor rezultate din infracțiuni, în cazurile în care persoana în cauză dispare sau este bolnavă ( atunci când este imposibil pentru persoana suspectată sau acuzată de a participa la procedurile penale pentru o perioadă mai lungă de timp , ceea ce înseamnă că procedura nu poate continua în condiții normale ).

Directiva prevede, de asemenea, norme privind competențele de confiscare extinse, facilitând confiscarea atunci când un judecător este convins că proprietatea în cauză a fost obținută prin infracțiuni.

Totodată, bunurile confiscate de la infractori vor putea fi utilizate în interes public sau în scopuri sociale.

Statele membre vor avea la dispoziție doi ani și jumătate de la intrarea în vigoare a directivei să transpună noile prevederi în legislațiile naționale.

Confiscarea extinsă prevăzută de viitoarea directivă europeană ar urma să se aplice infractorilor condamnați pentru cel puțin o faptă încadrată la una dintre următoarele categorii:

• Corupție activă sau pasivă în sectorul privat și în rândul oficialilor din instituțiile UE și ale statelor membre.

• Crima orgaizată și infracțiuni care au legătură cu aceasta.

• Activități de pornografie infantilă.

• Criminalitate cibernetică.

• Orice infracțiune pentru care legea prevede închisoarea de minimum 4 ani.

sursa: hotnews.ro

(138 accesari)