18.9 C
Chișinău
luni, septembrie 27, 2021

Autostrada din România până la hotarul Moldovei, în vizorul noului Guvern de la Bucureşti; Dacian Cioloş: În zece zile o să venim cu un plan mai detaliat

Must read

Comentarii recente

autostradaProiectul unei autostrăzi din România până la hotarul Moldovei este în vizorul noului Guvern de la Bucureşti. Premierul român Dacian Cioloş, a menţionat la un post de radio că autostrada Târgu Mureş – Iaşi se află pe locul doi în lista priorităţilor Comaniei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din România, potrivit Mold-Street.

Şeful Guvernului de la Bucureşti a menţionat că în maxim zece zile va fi prezentat un plan despre ce se va putea realiza în acest sens.

„Există un astfel de proiect care, din câte ştiu, în master plan e chiar pe locul doi din punct de vedere al priorităţii şi o să lansăm studiile de fezabilitate, adică o să lansăm ceea ce e prevăzut în acel master plan. Chiar vrem să le punem în aplicare şi să le luăm la rând, aşa cum sunt acolo. Eu cred că în maxim o săptămână, zece zile o să vem cu un plan detaliat legat concret de ce se poate face”, a declarat Dacian Cioloş.

Proiectul unei autostrăzi, care să lege Iaşiul peste munţi de Târgu-Mureş şi mai departe până la hotarul cu Ungaria este în discuţii de peste zece ani, dar aşa şi a rămas la această etapă.

Sursa:jurnal.md

 

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri