4.1 C
Chișinău
vineri, 3 decembrie, 2021

Au fost decernate Premiile Naţionale pentru anul 2021

Must read

Comentarii recente

Laureaţii Premiului Naţional pentru anul 2021 au fost omagiaţi, miercuri, în cadrul unei ceremonii festive la Guvern. Prim-ministrul Natalia Gavriliţa a felicitat cei 7 câştigători ai concursului cărora le-a înmânat Premiul Naţional 2021 şi le-a mulţumit pentru contribuţia semnificativă în domeniile de activitate şi promovarea imaginii Republicii Moldova.

„Avem nevoie, poate, mai mult decât altă dată, de mobilizare pentru a construi acasă un viitor demn. Susţinerea şi cultivarea patrimoniului uman este o prioritate a Guvernului. Sunt onorată să vorbesc acum în faţa oamenilor care au un impact major la dezvoltarea ştiinţei, tehnologiilor, culturii, artei şi sportului. În faţa celor care prin activitatea lor contribuie la consolidarea valorilor noastre naţionale şi a imaginii Republicii Moldova”, a declarat premierul Gavriliţa.

Cei 7 laureaţi ai Premiului Naţional pentru anul curent sunt: Ghenadie Jaloba, Petru Neamţu, Anastasia Nichita, Tudor Cîrlan, Maria Şleahtiţchi, Vitalie Ciobanu şi Colectivul Instituţiei Publice Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”.

Prim-ministrul a menţionat că Republica Moldova are un potenţial enorm şi poate deveni un furnizor recunoscut de produse culturale de înaltă calitate pe piaţa europeană, iar echipa de la Guvern lucrează pentru a iniţia proiecte de investiţii în industriile creative, în protejarea şi promovarea patrimoniului cultural, în asigurarea principiilor de integritate şi corectitudine în activitatea sportivă şi în guvernanţa acesteia, în promovarea eficientă a rolului benefic al activităţii fizice pentru sănătatea populaţiei.

„Voi, laureaţii Premiului Naţional, aţi dăruit comunităţii, pe parcursul carierei momente de bucurie şi realizare, opere şi realizări care au atins suflete şi au făcut ţara mai bogată, aţi demonstrat rezultate impresionante în domeniile artelor plastice, muzicii, teatrului, portului şi publicisticii”, a spus şeful Guvernului.

Premiul Naţional, în valoare de 100 mii lei, se acordă anual de Guvern în semn de recunoştinţă şi gratitudine pentru rezultate remarcabile ce au contribuit substanţial la promovarea imaginii ţării pe plan internaţional şi au avut un impact considerabil asupra progresului ştiinţific.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri