14.4 C
Chișinău
luni, septembrie 20, 2021

AŞM necesită o grabnică şi profundă reformare, de Valeriu PASAT

Must read

Comentarii recente

368-Valeriu_Pasat_1Ieri, în cadrul celei de-a XVII-a sesiune a Asambleei Academiei de Științe din Republica Moldova, au ținut discursuri și candidații la funcția de președinte al AȘM. Academicianul Valeriu Pasat a criticat dur activitatea AȘM sub conducerea lui Gheorghe Duca. Vă propunem în continuare discursul integral al lui Valeriu Pasat, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

“Vreau să încep acest cuvânt, în faţa membrilor Asambleii Generale, prin a face un sincer Laudaţio activităţii cercetătorilor noştri, a muncii de cercetare depusă de către fiecare dintre Dvs., implicării sincere, dezinteresate şi eficiente a numeroşi lucrători ai Academiei. Despre aceasta au vorbit, în raporturile lor,  şi antevorbitorii noştri – în primul rând, dl preşedinte interimar al AŞM, acad. Ion Tighineanu, şi numai un răuvoitor nu i-ar da dreptate.

Dar noi ne aflăm, cum se zice, la o oră a bilanţurilor, suntem într-o zi când trebuie să punem într-o evidenţă strictă atât realizările noastre, cât şi scăpările, minusurile, insuccesele ce există în activitatea AŞM. Iar acestea există şi cel care nu vrea să le amintească, nu o face din bunăvoinţă, ci mai curând din rea-voinţă.

S-ar părea că nu are o legătură directă cu adunarea noastră de totalizare acest aspect, un adevărat fenomen: autoritatea, prestigiul Academiei. Dacă, printr-un efort al imaginaţiei, am face acum un sondaj în Grecia – nu printre savanţi, dar printre populaţia cu o pregătire medie – am obţine un rezultat frapant: majoritatea absolută a urmaşilor celor care primii au creat Academia vor numi printre cele mai respectate, mai prestigioase institute din ţara lor, Biserica Ortodoxă şi Academia. Posibil, şi Poliţia, şi Teatrul Naţional. La noi, cu regret, rezultatele acestui imaginar sondaj ar fi cu totul altele… Oricât ar fi de greu să recunoaştem, pentru un mai bun mers al lucrurilor pe viitor măcar, noi trebuie să recunoaştem sincer: autoritatea AŞM este extrem de scăzută. Şi nu numai atât: numeroşi concetăţeni de-ai noştri au o închipuire vagă ce se face la Academie, în ciuda faptului că există o activitatea publicitară destul de amplă despre acordarea – la diferite conferinţe aparent de importanţă internaţională, pentru unii cercetători de-ai noştri, a unor titluri, brevete sau chiar premii – la  Roma ori la Londra, la Varşovia ori la Berlin…

Noi activăm în echipă, mai exact, noi suntem un mănunchi de echipe, acestea fiind institutele, secţiile, laboratoarele, proiectele etc. Şi toţi avem un grad anumit de răspundere pentru starea de lucruri creată la AŞM. Dar, cum se zice, totul de la cap porneşte. Spun aceasta şi mă gândesc, acum: cât de eficientă este activitatea Asambleii Generale? Se creează impresia că  şedinţele Asambleii Generale sunt convocate doar pentru a  constata noi şi noi succese, evitându-se abil, cu o nepermisă uşurinţă, discutarea problemelor ce apar, există ani la rândul, şi care ar putea, trebuie să fie discutate şi, pe cât e posibil, rezolvate, de către acest for. Dar cum să fie ele, problemele, discutate şi eventual rezolvate, când,  de cele mai multe ori, venind la şedinţele Asambleii, mulţi dintre membrii ei află ordinea de zi abia la începutul adunării, iar unele puncte ale ordinii de zi sunt doar supuse votului, la sfârşitul şedinţelor?!… Asambleea Generală aminteşte de Sovietul Suprem de altă dată, la şedinţele căruia totul se ştia dinainte, de aceea deputaţii mai mult se odihneau, dormeau…. Este absolut necesar ca Asambleea noastră devină un for viu, creator, o tribună a discuţiilor, căci, lucru ştiut, numai în discuţii se naşte adevărul, numai astfel putem ajunge la adoptarea unor hotărâri cu adevărat decisive pentru activitatea AŞM. Discuţiile ar trebui să înceapă încă în secţii, apoi – continuate la Asambleea Generală. Rămânem însă cu impresia că doar se mimează activitatea secţiilor, respectiv, a Asambleii.

O problemă gravă în activitatea Academiei, mai bine zis – în activitatea conducerii Academiei – este lipsa transparenţei, evitarea, de către conducerea AŞM a unui dialog deschis, sincer şi continuu – cu academicienii, cu membrii Asambleii, cu institutele, cu  angajaţii. În special în ultimul timp, mass-media au scos la iveală o mulţime de nereguli şi fraude scandaloase din activitatea Academiei. Deşi în surdină s-au auzit aprobări şi din partea unor angajaţi ai AŞM, public cei mai mulţi s-au temut să-şi exprime solidaritatea cu cei care au depistat şi dat publicităţii o serie de maşinaţii şi fraude.  În acest context, vreau să subliniez verticalitatea, principialitatea pe care au demonstrat-o doi membri ai Consiliului Ştiinţific Suprem: dnii academicieni Valeriu Canţer şi Leonid Culiuc. Da, din partea conducerii s-au găsit unele justificări, s-au dat unele explicaţii, s-a încercat dezvinovăţirea unora şi învinuirea altora, dar aceste mişcări nu pot acoperi nişte adevăruri evidente, strigătoare la cer, şi anume: că la Academia de Ştiinţe a Moldovei s-au înstrăinat fraudulos terenuri, bunuri mobiliare şi imobiliare, posibil şi alte bunuri care au sărăcit patrimoniul AŞM, pe de o parte, iar pe de altă parte au aruncat o pată ruşinoasă, pe imaginea Academiei şi a lucrătorilor sferei academice în genere. Se vorbeşte tot mai mult şi se aduc tot mai multe argumente despre gestionarea frauduloasă a unor fonduri, granturi, în fine – a mijloacelor financiare prin concursuri netransparente. Pentru a se limpezi anumite lucruri; cum ar spune, marele nostru scriitor, membrul titular al AŞM Ion Druţă, pentru a se alege mai uşor grâul de neghină, propun ca Actul Curţii de Conturi întocmit în urma examinării situaţiei din AŞM, să fie publicat integral pe site-ul Academiei.

La fel, se discută despre  acordarea netransparentă, de premii, titluri, distincţii şi chiar de grade ştiinţifice. Sunt cazuri când o comunitate ştiinţifică, o subdiviziune, un institut, să propună un candidat sau câţiva candidaţi pentru vreun premiu sau o distincţie, iar în cele din urmă acestea să fie acordate cu totul altor persoane, despre care respectivul institut nici nu a bănuit. Vom menţiona că multe nereguli şi fraude  la care ne referim au ieşit la suprafaţă într-un mod spectaculos în ultimul timp, dar ele, desigur, au o istorie mai lungă. Despre ele se vorbea mai mult în surdină, atâta doar că nimeni sau puţini de tot aveau curajul să le comenteze deschis, să le ridice la vreo şedinţă a Asambleii Generale a Academiei sau la altă întrunire a angajaţilor AŞM. Această stare de lucruri nu a putut să nu influenţeze atmosfera generală din Academie: se face simţită o atmosferă apăsătoare, de stres continuu, de neîncredere, de suspiciune, de apatie, lehamite şi chiar de frică. Nu încercăm să o facem aici nici pe avocatul, nici pe procurorul; altcineva trebuie să judece la rece gravele probleme ce există. În acest scop, propun să fie creată o Comisie specială, formată din reprezentanţii celor mai diferite structuri ale AŞM, care să examineze atent, minuţios, obiectiv, nepărtinitor, fiecare caz legat de înstrăinări, de transferuri sau însuşiri ale oricăror bunuri, mari sau mici, din patrimoniul Academiei. Or, acesta este patrimoniul nostru, iar, concomitent, este şi patrimoniul statului nostru, al poporului nostru. Fiţi de acord: e mai bine, mai normal să ne descurcăm noi cu problemele noastre decât să ne arate cu degetul unele organe de presă sau chiar unele instituţii a căror menire este supravegherea felului cum sunt gestionate bunurile din instituţiile de stat, inclusiv din cele ştiinţifice. Dacă vom discuta cinstit, vom putea să trecem peste multe probleme şi situaţii de conflict şi AŞM nu va mai da prilej să apară în mass-media dezvăluiri uimitoare. Totodată,  cei implicaţi în scheme frauduloase şi cei responsabili de apariţia unor situaţii problematice – să nu ajungă, Doamne fereşte, pe mâna justiţiei.

O problemă grea cu care se confruntă AŞM o constituie relaţiile ei cu guvernarea, mai bine zis – cu guvernările. De la tribună, ni se dau mereu asigurări că raporturile AŞM – guvernare ar fi bune sau chiar foarte bune, în realitate ele sunt departe de a fi adecvate. Măcar şi din motivul că Academia „s-a pus bine cu orice guvernare”, fie aceasta de stânga, de dreapta sau de centru. Totodată, însă, mai ales în ultimul timp, din partea conducerii Academiei se aude acest refren: că guvernarea nu ar privi cu ochi buni AŞM, că „de sus” vine un pericol permanent de a desfiinţa Academia etc. În acest sens, a fost adoptată şi o rezoluţie pe care unii, pe bună dreptate, au considerat-o o modalitate de a monta corpul academic contra guvernării. Pe de altă parte, în mediul academic, şi nu numai, se vehiculează şi un mit cu totul speculativ: chipurile, oricine dintre cei candidaţi înscrişi legal în cursa electorală ar câştiga alegerile, liderii actuali oricum nu vor acorda finanţare, chipurile, îl vor sprijini pe fostul preşedinte Duca etc. Astfel, când cineva are nevoie, se creează rapid chipul duşmanului în rândul guvernanţilor, dar, totodată, se speculează că acest adversar poate fi şi bun cu Academia, în anumite condiţii, cu anumiţi conducători… Nici mie nu-mi plac multe la guvernanţii noştri, şi cred că nu sunt numai eu de această părere. Totuşi, aceste insinuări nu urmăresc alt scop decât acela de a confrunta sfera academică şi guvernarea. De aceea, subsemnatul, dar la sigur şi mulţi colegi de Academie suntem categoric împotriva încercărilor de a provoca asemenea confruntări, sau de a da vina pe guvernanţi pentru unele grave probleme şi eşecuri ale noastre. Conducerea AŞM, preşedintele ei, în primul rând, trebuie să ştie a găsi un limbaj comun cu guvernanţii.

Deocamdată, însă, constatăm că acest fel de abordare a legăturii dintre ştiinţă, cercetare şi guvernare, în mod firesc a condus la politizarea în mare măsură a activităţii Academiei. Este absolut necesară depolitizarea Academiei, a activităţii ei şi stabilirea, cu conducerea de vârf, a unor astfel de relaţii care să demonstreze că AŞM funcţionează pentru binele poporului şi a Statului, că comunitatea academică poate fi un sprijin solid conducerii la soluţionarea unei serii de probleme de ordin economic, dar şi social-politic. În contextul depolitizării absolut necesare a AŞM, aş aminti şi de necesitatea delimitării de prezenţa politicului la „Lecturile academice”. Această serie de prelegeri este o iniţiativă excelentă, fiind concepută ca să-şi spună cuvântul savanţii noştri. Şi este foarte trist că o bună parte din „Lecturile academice” au avut ca invitaţi nişte politicieni rataţi, pe care învăţaţi de seamă de la AŞM aproape că sunt obligaţi, pe cale administrativă, să-i asculte şi să-i aplaude, în loc să fie tocmai invers!

Oricât de ciudat ar suna, dar o problemă gravă, de care trebuie neapărat, cât mai repede, să ne debarasăm, o formează lansarea şi perpetuarea unor mituri pe cât de frumoase, pe atât de  periculoase despre activitatea AŞM. Astfel, un mit este că la Academie s-ar fi produs o apreciabilă descentralizare. Cât de mare şi neadevărat este acest mit ne-o demonstrează uşor că, în realitate, toată puterea şi tot controlul  sunt concentrate în mâinile unei singure persoane – eventual, a două persoane, foarte apropiate ca statut social. În această situaţie, constatăm cu regret că aşa-zisele „structuri de descentralizare” nu-s decât o maşinărie de manipulare a comunităţii ştiinţifice, pentru promovarea unor interese instituţional-personale. Aici, vrei nu vrei, apare încă o problemă discutată mai mult în mass-media, dar ocolită a fi pusă în discuţie la noi. Mă refer la problema Universităţii şi a Liceului Academiei. Mulţi, pe bună dreptate, se întreabă: care este eficienţa acestor instituţii? Dar care a fost motivarea strict didactică, ştiinţifică pentru deschiderea şi funcţionarea lor pe banii Academiei? Nu au fost ele deschise pentru a potoli orgoliile anumitor persoane, pentru a le asigura funcţii şi, nu în ultimul rând – surse de venit? În asemenea situaţii, apar şi o serie de probleme legate de etica, moralitatea „părinţilor-fondatori” ai acestor instituţii, într-un stat sărac cum e al nostru şi în care şi aşa activează numeroase universităţi, de licee nici nu mai spun. Universitatea AŞM dublează, în multe privinţe, Universitatea de Stat din Moldova, astfel aplicându-se o lovitură acelei Universităţi care era cândva unica în republică şi pe care am absolvit-o cam toţi dintre noi, cei prezenţi în sală. Dar, repet, ghemul de probleme este cu mult mai mare, de aceea propun ca la o şedinţă specială a Asambleii, în luna iunie, să ni se prezinte o dare de seamă amănunţită privind motivarea fondării şi funcţionării acestor două instituţii subordonate Academiei. Înainte de se întocmi acea dare de seamă este necesar să fie creată o comisie formată din specialişti, inclusiv de la Ministerul Educaţiei, şi, desigur, de la Universitatea de Stat. Dacă va activa în condiţii de transparenţă, nu am nici o îndoială că această Comisie va limpezi multe lucruri şi va pune capăt multor discuţii, dar şi cheltuieli inutile. Dacă va dispărea problemele legate de legalitatea fondării şi funcţionării Universităţii şi Liceului AŞM, al sigur se va pune punct şi intenţiilor de a se mai privatiza încă ceva… Căci, acolo unde apare gustul privatizărilor, pot dispărea din patrimoniul Academiei nu numai terenuri şi imobile. Şi dacă se va merge pe această cale, într-o bună zi… adică, într-o zi nu chiar bună, ne putem trezi că AŞM nu mai are nici Universitatea, nici Liceul. Da, în ciuda îndemnului fondatorilor să ne mândrim cu ele, şi acestea pot fi privatizate, căci dorinţă este, iar posibilităţi se vor găsi.

Cu regret, miturile continuă a fi compuse în cadrul Academiei noastre. Un mit nu înseamnă altceva decât o negare metaforică, popular vorbind – o amăgire, o punere la îndoială a unui adevăr evident. În acest context, provoacă multe nedumeriri cel mai proaspăt mit, promovat cu insistenţă de unii, dar negat nu mai puţin vehement de către alţii – mitul potrivit căruia dl acad. Gheorghe Duca ar avea un cadru legal pentru a candida şi a treia oară la funcţia de preşedinte al AŞM. Da, în anumite situaţii, s-ar putea să fie convenabil cuiva ca unu plus unu să facă trei… Această legalitate” în a candida, contrar prevederilor Statului AŞM, este desigur o manipulare, care sfidează autoritatea academică, aspectele deontologice, profesionale, etice, morale, ca să nu mai vorbim de cele juridice. De la fondarea ei, în 1961, AŞM a avut în perioada sovietică doi preşedinţi, şi ambii au „domnit” îndelung, mai multe mandate la rând: Iachim Grosul, din 1961 până în 1976, iar după el, Alexandru Jucenco, în perioada 1977-1989. Noi ce facem, ne întoarcem la stilul sovietic de promovare a conducătorilor? Cineva îmi va reproşa că şi la Academia Română, de-a lungul unui secol şi jumătate de existenţă, au fost mai mulţi preşedinţi ce au avut câte doi-trei mandate. De acord, şi mai pot adăuga: Ion Ghica (1816-1897), a deţinut cinci mandate, dar nu consecutiv! În  plus, să nu uităm cine a fost savantul, economistul, matematicianul, filologul, diplomatul şi omul politic Ion Ghica şi când s-a aflat el în fruntea Academiei Române. Pe când noi suntem în deceniul doi al sec. XXI. Noi dorim să ne integrăm în Europa, dar acţionăm ca în URSS sau ca în state asiatice, dictatoriale, cum ar fi Turkmenistanul, bunăoară. Noi mai pretindem că avem grijă de generaţiile viitoare, dar ce exemple le dăm noi tinerilor, încălcând legea fără a clipi din ochi şi la cel mai înalt nivel?

Acest nou mit nu se termină însă aici, la o încălcare abuzivă a legilor Academiei. La cel de-al doilea mandat al său, în februarie 2008, preşedintele AŞM a fost ales dânsul fiind unicul candidat, pe care comunitatea academică nu avea cum să nu-l aleagă, neexistând alternative. Acum, în condiţiile unei competiţii, candidatul care deţine mai multe posibilităţi de utilizare a resurselor administrative îşi permite să fie generos ca un Moş Crăciun, promiţând în stânga şi în dreapta favoruri celor care vor fi de partea sa, ori, de vreţi, – celor care vor fi împotriva contracandidaţilor săi. Site-ul Academiei a devenit, de fapt, organ de propagandă electorală a acestui candidat care şi aşa este foarte avantajat, numai de atmosfera pe care tot dânsul a creat-o la AŞM şi despre care am vorbit deja. Propun, în numele celor trei contracandidaţi ai dlui acad. Gh. Duca: în perioada de până la alegerile preşedintelui AŞM, să fie stopată postarea oricărei informaţii privind bravele isprăvi ale candidatului avantajat de funcţia pe care a deţinut-o până la degrevare, dar pe care de facto o deţine şi acum. La fel, atrag atenţia comunităţii ştiinţifice, a Asambleii Generale, asupra acestui amănunt extrem de important: dacă alegerile vor fi câştigate de către candidatul avantajat, el, fireşte, va trebui să plătească anumite poliţe. Inclusiv, prin promovarea, în regim de urgenţă şi fraudulos, ca membri corespondenţi sau membri titulari ai AŞM, a unor colaboratori deosebit de zeloşi. Propun, convins că am susţinerea multor colegi, să luăm de pe acum o decizie privind promovarea ca membri corespondenţi sau titulari în totală corespundere cu Statutul Academiei, prin respectarea cu stricteţe a termenelor şi a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească eventualii candidaţi la aceste şi alte demnităţi. Totodată, în contextul vieţii academice, propun ca cercetătorilor creativi ai AŞM să li acorde posibilitatea de a fi promovaţi ca membri titulari până la vârsta de 80 de ani. Astfel, vom putea îndrepta o stare de lucruri care, pe parcursul unei perioade îndelungate, a afectat nu puţine personalităţi ale ştiinţei naţionale.

Să trecem însă, în final, şi la nişte lucruri mai luminoase, mai omeneşti. Pe ordinea de zi a conducerii Academiei, a conducerii fiecărei subdiviziuni a AŞM este necesar să se afle mereu grija, atenţia faţă de colaboratori, faţă de felul cum îşi pot realiza ei zilnic proiectele de cercetare, dar şi cum se descurcă ei în viaţa cotidiană. Aspectele sociale ale activităţii ştiinţifice se află în atenţia forurilor academice şi în state prospere ca Suedia sau Marea Britanie. Ce să mai vorbim despre necesitatea de a pune în prim-plan aspectele sociale la Academia dintr-o ţară a unei interminabile tranziţii, cum e R. Moldova.  Munca, cercetarea, creaţia la Academie să nu fie o povară suplimentară, ci un izvor de împliniri sufleteşti. Fiecare colaborator onest al AŞM, ca şi al oricărei alte instituţii academice, are o contribuţie proprie, distinctă, cu un preţ deosebit, la dezvoltarea ştiinţei naţionale. Este necesar să reacţionăm prompt şi eficient la solicitările colaboratorilor noştri ce se confruntă cu probleme legate de vârstă sau de sănătate.

Nu sunt puţine cazurile când oamenii noştri de ştiinţă au demonstrat că sunt capabili de sacrificii în numele cercetării, aceste sacrificii uneori cauzându-le probleme în viaţa cotidiană. Pentru aceasta noi trebuie să le demonstrăm că-i apreciem şi le suntem recunoscători, inclusiv atunci când colaboratorii merituoşi ai AŞM, dintr-un motiv sau altul, părăsesc instituţia noastră. Propun să se elaboreze şi realizeze un proiect de sprijinire a văduvilor,  a familiilor membrilor Academiei şi altor colaboratori cu merite deosebite. Acest program, care s-ar putea numi convenţional „al preţuirii şi neuitării academice”, ar avea în vedere şi omagierea academicienilor plecaţi din viaţă, instalarea unor însemne comemorative, ca dovadă că aportul lor la dezvoltarea ştiinţei naţionale nu este trecut cu vederea odată cu trecerea anilor.

Astfel Academia îşi va îndeplini mai bine şi mai amplu misiunea de instituţie ce tezaurizează cercetările fundamentale în diverse domenii, demonstrând că, beneficiind de roadele acestor cercetări, descoperiri, invenţii, inovaţii etc., AŞM concomitent tezaurizează şi memoria pozitivă, bunul nume al celor care au contribuit la menţinerea unei imagini favorabile a Academiei – atât în societatea şi în ţara noastră, cât şi dincolo de hotarele ei.

Discursul meu, analiza făcută prin formularea unor propuneri, sugestii şi chiar critici, în mod normal – va plăcea unor, dar nu va fi pe placul altora. Recunosc: nu pot şi nici nu vreau „să fiu în pas cu moda”, nu pot împărtăşi cu opinia că ar fi mai bine să ne limităm la faptele bune, lăsând problemele pentru altă dată. Am încercat să spun lucrurilor pe nume nu pentru a indispune pe cineva, nu pentru a critica cu orice preţ sau a denigra pe cineva. Pur şi simplu, acea „altă dată” nu mai poate fi amânată. În plus, Academia fiind Templul Ştiinţei şi Cunoaşterii, ea este, în egală măsură, şi un Templu al Adevărului. Aici, la AŞM, eu am trecut cea mai solidă şcoală – şcoala vieţii, unde am învăţat că pentru a merge bine înainte, trebuie să spunem lucrurilor pe nume chiar şi atunci când acestea sunt neplăcute. Să înlăturăm grabnic şi radical problemele, mai ales când acestea se iscă în chiar sânul Academiei.

Dacă nu vom ţine cont de sugestiile şi criticile formulate de membrii corpului academic, dacă nu vom proceda imediat la schimbări, vă rog să mă credeţi că şansele AŞM de a supravieţui, de a exista – sunt minime. Nu vreau să o fac pe vizionarul, prezicătorul, dar dacă nu se schimbă nimic, peste doi-trei ani despre AŞM se va vorbi la trecut. Indiferent cine s-ar afla în fruntea acestui for menit să lumineze poporul şi, prin această lumină –  să contribuie la îmbunătăţirea vieţii lui, la asigurarea dăinuirii în timp a poporului, a ţării noastre”.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri