candu si plahaLa sediul Global Business Centre, clădirea în care Vladimir Plahotniuc îşi are oficiile, acolo unde au mers protestatarii duminică, 24 aprilie, a fost pregătită o ambuscadă pentru demonstranţi, susţine cunoscutul analist politic de la Bucureşti, Armand Goşu.

„Erau mii de poliţişti, de tituşki din fostele republici sovietice, bărbaţi tineri, în treninguri, sportivi din cluburi finanţate de Plahotniuc. Prin aşezarea camioanelor la intrare se pregătise o cursă pentru demonstranţi”, a menţionat Armand Goşu, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Digi24, unde a vorbit despre situaţia din Republica Moldova, relaţia subterană dintre Bucureşti şi oligarhul Vladimir Plahotniuc şi anul care vine şi care, potrivit analistului, va fi unul extrem de important.

„Mitingul de duminică era unul important, pentru că se împlinea un an de la începutul marilor mitinguri în PMAN şi trebuia oarecum controlat potenţialul de protest al populaţiei după un an fără mari succese. Şi, în al doilea rând, era primul miting de amploare organizat după anunţarea, foarte stranie de altfel, a alegerii preşedintelui de către electorat şi nu de Parlament, cum fusese până acum. Motiv pentru care s-a resetat, într-un fel, întregul joc politic de la Chişinău. Au fost presiuni foarte mari din partea instituţiilor statului, a presei controlate de Plahotniuc – figura emblematică a corupţiei politice în RM, omul despre care se vorbeşte că ar controla justiţia, Parlamentul, Partidul Democrat, care deşi în sondaje ia 3-4 la sută controlează majoritatea parlamentară din Parlament – 50, 60% din deputaţi”, a menţionat comentatorul politic.

Armand Goşu a vorbit şi despre evenimentele care au precedat protestul din 24 aprilie şi despre faptul că întreaga ţară a fost, practic, paralizată duminică. „În ultimele două săptămâni se pregătea acest miting. Opoziţia, aşa cum funcţiona ea în ultimele 3-4 luni, pe lângă Platforma DA era compusă din socialişti şi partidul lui Usatîi. Dodon s-a retras primul, după ce a dat brusc ortodoxia în el, spunând că e duminica Floriilor. Cu câteva zile înainte de protest şi Usatîi a anunţat că se retrage, după ce dorinţa lui Usatîi de a veni la protest cu cauciucuri pe care să le ardă a fost total respinsă de Platforma DA. Şi atunci a rămas doar Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr. Toată lumea s-a aşteptat să fie un eşec: ministerul Transporturilor a blocat firmele de transport cu microbuze, ca să nu mai aducă oameni la protest, au şantajat firmele, au ameninţat şoferii. RM a fost, practic, paralizată duminică, astfel încât să nu ajungă oamenii la protest. În ciuda tuturor impedimentelor în PMAN s-au strâns cam 10.000 de oameni, ceea ce este foarte mult”, a mai spus Armand Goşu.

„După ce au protestat şi au înconjurat Guvernul, oamenii nemulţumiţi că nu fac ceva s-au îndreptat spre centrul de afaceri al lui Plahotniuc, pentru că, repet, în RM Plahotniuc este imaginea răului. Răul are un chip în Moldova – Plahotniuc. Ei bine, la centrul lui de afaceri se pregătise o mare capcană, acolo erau mii de poliţişti, de tituşki din fostele republici sovietice, adică bărbaţi tineri, în treninguri, care vin şi bat, practic, populaţia civilă. În spatele poliţiei sunt nişte firme de sportivi, din nişte cluburi finanţate de Plahotniuc. Lucrul ăsta s-a filmat cu drona de sus şi nu e niciun dubiu aici. Prin aşezarea camioanelor la intrare se pregătise o cursă pentru demonstranţi. Doar că ei n-au intrat în cursă, s-au ţinut mai deoparte, şi în felul acesta nu au avut loc incidente mai grave”, a adăugat analistul.

Armand Goşu a menţionat şi ratingul extrem de mic spre inexistent al lui Vladimir Plahotniuc, referindu-se în mod special la relaţia acestuia cu Bucureştiul şi la sprijinul acordat de România oligarhului.

„De aici şi dificultatea în politica externă a României, care se sprijină în RM tocmai pe Plahotniuc şi împreună cu care, probabil, sunt tot felul de conexiuni subterane de la nivel de diverse instituţii. Din cauza acestui lucru, relaţia subterană Plahotniuc-Bucureşti a reuşit să provoace nişte suspiciuni foarte grave asupra politicii externe a României şi să crească valul de antipatie chiar în cercuri intelectuale proeuropene, care au devenit suspicioase cu România. Sunt oameni foarte bine conectaţi la politică, intelectuali destul de fini, care nu mai merg la ambasada României, nu vin la Bucureşti, ci preferă să aibă de a face cu Germania, cu Franţa, cu Polonia, cu SUA, şi mai puţin cu România. Şi asta din cauza faptului că România îl sprijină pe Plahotniuc diplomatic, financiar şi promiţându-i împrumuturi. Faptul că, de exemplu, la ultima vizită a premierului Ponta la Chişinău, în august anul trecut, s-a dat premierul jos din avion şi s-a dus la hotelul Nobil, să se întâlnească cu Plahotniuc. Premierul de atunci, Streleţ, a aflat stupefiat de la televizor. Că Plahotniuc nici măcar n-a avut decenţa să ţină acel lucru în secret, ci a publicat o poză din acea dimineaţă, el cu Ponta. Atenţie, în acel moment Plahotniuc era retras din Parlament, nu deţinea nicio funcţie”, a spus Goşu.

Întrebat ce trebuie să facă acum România, analistul de la Bucureşti a declarat: „Cel puţin să nu sprijine pe faţă un lider al lumii criminale ajuns la putere. Măcar să aibă decenţa”.

Referindu-se la ce urmează să se întâmple în Republica Moldova în perioada următoare, analistul politic a venit cu prognoze sumbre.

„Au trecut 3 luni de când Guvernul Filip a preluat puterea şi avem un iureş politic al partidului lui Plahotniuc care a decapitat toate instituţiile pe care nu le controla şi a numit oameni apropiaţi lui în fruntea acestor instituţii. A numit oameni foarte controversaţi. Problema lui Plahotniuc era că nu controla Ministerul de Interne şi iată că are deja şi Ministerul de Interne. Poliţia lui, împreună cu tituşki, cu trupele paramilitare au pregătit o ambuscadă în care să-i prindă pe demonstranţi. Vorbim despre un stat care se criminalizează de sus până jos. Asistăm la parcurgerea ultimilor centimetri în marea operaţiune de luare a statului Republica Moldova prizonier definitiv, pe termen lung. Va fi un an foarte interesant. În România vor fi alegeri locale şi parlamentare. În RM – prezidenţiale. Alegeri locale undeva în Ucraina. Şi toamna târziu alegeri în Rusia. Va fi un an de seturi şi reseturi politice în regiune. În aceste condiţii, Plahotniuc obţine ceea ce-şi doreşte el – timp, ca să-şi consolideze poziţia”, a declarat Armand Goşu.

Totodată, analistul a spus că până acum a avut loc un proces de selecţie naturală în zona opoziţiei şi că acum aceasta trebuie „să se organizeze mai bine, să selecteze o garnitură de lideri noi, care pot mobiliza populaţia, şi să vină cu un plan concret de acţiuni”.

Sursa:jurnal.md

(65 accesari)