11.3 C
Chișinău
sâmbătă, septembrie 25, 2021

Apelul liderului Platformei DA pentru un consens politic naţional de neadmitere a uninominalului propus de PD

Must read

Comentarii recente

andrei nastase pdaCancelariile occidentale au greşit atunci când au mizat naiv pe un „criminal”, iar continuarea parteneriatului cu Vladimir Plahotniuc şi regimul său ar înseamnă perpetuarea stării de captivitate a statului şi a umilinţei la care este supusă populaţia Republicii Moldova.

Este declaraţia liderului Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, care vine cu un apel către toate forţele de opoziţie, către societatea civilă şi către populaţie.

„Să nu le permitem lui Plahotniuc şi Dodon să modifice după bunul lor plac sistemul electoral, pentru că astfel ne facem complici la instaurarea unei dictaturi feroce. Să realizăm şi să demonstram un consens politic naţional recomandat de Comisia de la Veneţia, reiterat şi de Johannes Hahn, comisarul european pentru politica de vecinătate, împotriva proiectelor plăsmuite de uzurpatorul puterii de stat şi preşedintele său de curte. Să avem o voce comună pentru ţară şi pentru străinătate şi o acţiune de protest de mare amploare a întregii noastre societăţi”, se spune în apelul liderului PPDA, pe care îl publicăm mai jos în întregime:

Din comunicările avute cu reprezentanţi ai partenerilor de dezvoltare ai R. Moldova este tot mai evident faptul că după ce l-a făcut pe Dodon preşedinte, în detrimentul candidatului comun proeuropean, criminalul Plahotniuc îşi cumpără libertatea vânzând occidentalilor gogoşi geopolitice cu uninominalul ce ne-ar salva de Putin.

Nimic mai fals şi mai periculos. Nimic mai naiv pentru importante cancelarii. A venit timpul ca occidentalii să înţeleagă că au greşit atunci când au mizat naiv pe un criminal, când au acceptat instalarea nocturnă a unui guvern antipopular, bazându-se pe promisiunile proxenetului penal şi politic, pentru că astfel s-a nenorocit o ţară, s-a subminat viitorul unui popor.

Continuarea parteneriatului cu Plahotniuc şi regimul său criminal ar înseamnă perpetuarea stării de captivitate a statului şi a umilinţei la care este supusă populaţia Republicii Moldova.

Iar cei care au nevoie de un criminal ca Plahotniic să şi-l ia acasă la ei, în businessul, în politica, în viaţa lor. Să le asigure lor stabilitatea de care au azi parte medicii şi pedagogi, pensionarii şi studenţii noştri, copiii şi părinţii lor alungaţi în est sau în vest în căutarea unui trai decent.

Am fost şi rămânem pe cont propriu în lupta cu un regim hibrid criminal. Fac apel către toate forţele de opoziţie, către societatea civilă şi către populaţie. Să nu le permitem lui Plahotniuc şi Dodon să modifice după bunul lor plac sistemul electoral, pentru că astfel ne facem complici la instaurarea unei dictaturi feroce.

Să realizăm şi să demonstram un consens politic naţional recomandat de Comisia de la Veneţia, reiterat şi de Johannes Hahn, comisarul european pentru politica de vecinătate, împotriva proiectelor plăsmuite de uzurpatorul puterii de stat şi preşedintele său de curte. Să avem o voce comună pentru ţară şi pentru străinătate şi o acţiune de protest de mare amploare a întregii noastre societăţi.

E timpul să sensibilizăm şi străinii, să le cerem să fim trataţi cu respect ca oameni şi ca popor. Suntem oameni şi vrem să trăim ca oamenii, acasă, împreună cu familiile noastre, în libertate, în democraţie, pe baza unor valori general umane şi europene autentice, şi nu conduşi de un mafiot vulnerabil în faţa unor interese geopolitice şi a justiţiei internaţionale pentru crimele sale, pentru spălătoria şi furtul de miliarde, pentru contrabanda din zona gri transnistreană, etc.

Moldova nu mai trebuie privită doar prin prisma interesului geopolitic, facându-se abstracţie de faptul că anume corupţia şi sărăcia, lipsa justiţiei şi democraţiei ne fac vulnerabili, ne îndepărtează de lumea civilizată, de Europa, şi ne aruncă în întuneric.

Valorile europene trebuie aplicate uniform, fără duble standarde. Altfel, moldovenii nu vor mai face diferenţa dintre occident şi orient.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri