10.2 C
Chișinău
marți, septembrie 21, 2021

APELUL Consiliul Marii Adunări Naționale privind protestul popular din 17 septembrie

Must read

Comentarii recente

În cadrul unei conferințe de presă, organizate de către membrii Consiliului Marii Adunări Naționale, a fost lansat un Apel către întreaga societate, către toți cetățenii Republicii Moldova.

Conform CMAN, manifestația de protest de pe 17 septembrie  din fața Parlamentului va fi urmată de un marș, în cadrul căruia va fi depusă Rezoluția adoptată în cadrul mitingului la reprezentanța UE în Republica Moldova. De asemenea, va fi pichetată instituția publică Teleradio-Moldova, care, fiind întreținută din bani publici, slujește criminalii de la guvernare, îngrădind accesul opoziției la dezbaterile televizate.

Mai jos, publicăm textul integral al Apelului.

 

Consiliul Marii Adunări Naționale

APEL

Stimați concetățeni,

Situația social-politică și economică din Republica Moldova continuă să se degradeze catastrofal.

În urma sfidării recomandărilor Comisiei de la Veneția, neglijării avertismentelor partenerilor de dezvoltare de către guvernarea mafiotă prin adoptarea votului mixt, asistența macro-economică a Republicii Moldova ar putea  fi sistată.

În loc să se ocupe de rezolvarea problemelor reale, cu care se confruntă zi de zi cetățenii, regimul antipopular se preocupă doar de propriile interese, schimbând legislația după bunul plac, având grijă de perpetuarea la guvernare după alegerile parlamentare din 2018 și evitarea pedepsei penale pentru crimele comise împotriva propriului popor.

Credibilitatea regimului în fața cetățenilor și a partenerilor de dezvolatare este ca și inexistentă, iar sărăcia, criza demografică, migrația populației, corupția endemică, genocidul social se amplifică dramatic.

Tandemul Plahotniuc-Dodon aruncă țara într-o  izolare internațională fără precedent, iar viitorul Republicii Moldova ca stat este pus sub un mare semn de întrebare.

Pornind de la cele expuse mai sus, Consiliul Marii Adunări Naționale,  alesîn cadrul întrunirii din 6 septembrie 2015 a circa o sută de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova, face un apel către întreaga populație de a ieși la un protest masiv împotriva derapajelor grave comise de actuala guvernare.

La 17 septembrie curent, la ora 12.00, venim în fața Parlamentului  pentru a dezapropba categoric acțiunile regimului hibrid  și pentru a sensibiliza instituțiile internaționale asupra abaterilor antidemocratice din  Republica Moldova.

Manifestația de protest din fața Parlamentului va fi urmată de un marș, în cadrul căruia vom depune Rezoluția adoptată în cadrul mitingului la reprezentanța UE în Republica Moldova. De asemenea, vom picheta instituția publică Teleradio-Moldova, care, fiind întreținută din banii noștri, slujește criminalii de la guvernare, îngrădind accesul opoziției la dezbaterile televizate.

Împreună pentru viitor!

Împreună pentru Oameni!

Împreună pentru Republica Moldova!

Consiliul Marii Adunări Naționale

30 august 2017

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri